OPINII O politică economică fondată pe promptitudine, coerenţă şi consecvenţă (I)

"Sîntem ţara cu cea mai longevivă luptă cu inflaţia. Sîntem ţara pe care străinii o percep ca pe un El Dorado unde se pot face profituri aproape fără limită. Sîntem ţara în care băncile devin foarte îndemînatice în a inventa noi comisioane, başca dobînzile mari cu care lucrează. Iar noi ce am făcut? Am răspuns incoerent, inconsecvent şi cu întîrziere la toate marile provocări economice post-revoluţionare cu care ne-am confruntat".

Am citat, integral, un fragment dintr-o declaraţie făcută, recent, de domnul Theodor Stolojan, consilierul economic al Preşedintelui României.

Mai întîi, trei precizări:

1. Nu sîntem ţara cu cea mai longevivă luptă cu inflaţia, ci ţara cu cea mai distrugătoare inflaţie, generată artificial, dar premeditat, prin aruncarea în circulaţie a unei cantităţi uriaşe de bani, invers proporţională cu volumul şi numărul tranzacţiilor de schimb de mărfuri din economie. Cehia, de exemplu, a cunoscut o uşoară creştere a preţurilor între 1990-1994, pentru ca, de atunci şi pînă în prezent, creşterile anuale ale preţurilor să poată fi exprimate cu o singură cifră, în timp ce noi am avut nevoie de trei cifre pentru a măsura inflaţia anuală.

2. Nu sîntem ţara pe care străinii o "percep" ca pe un El Dorado unde se pot face profituri aproape fără limită. Sîntem ţara în care se fac, de-adevăratelea, profituri exorbitante. Dar asta nu întîmplător, ci pentru că SIDEX-ul, de exemplu, a fost "cumpărat" cu 55 de milioane de euro, pentru ca după cumpărare, fără ca străinii să facă altă investiţie, să realizeze profituri de 500 de milioane de euro pe an. Atît cît realiza înainte de "reformă" şi atît cît era normal să realizeze, ţinînd seama de valoarea capitalului investit de români în acest combinat siderurgic. Exemple asemănătoare sînt numeroase.

Nu avem de-a face cu o "percepţie", ci cu o crudă realitate.

3. Nu sîntem ţara în care băncile sînt "îndemînatice" în a inventa comisioane şi dobînzi aberante, ci sîntem ţara în care Banca Centrală, în loc să-şi facă datoria, să-i apere pe cetăţeni împotriva lăcomiei băncilor, prin impunerea de norme simple şi clare în ceea ce priveşte nivelul dobînzilor şi comisioanelor, se tot luptă cu inflaţia printr-o politică de tipul "şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i" cum frumos se exprimă domnul Stolojan undeva mai în josul discursului la care ne referim. Banca Centrală ar fi putut să termine, de mult, cu inflaţia, prin apăsarea pe butonul adecvat al tiparniţei.

Revenind la "miezul" declaraţiei domnului Stolojan, mi se pare că lucrurile stau exact invers decît le prezintă domnul consilier al Preşedintelui României.

Eu cred că, după 1990, "ei", adică guvernanţii României, nu au răspuns incoerent, inconsecvent şi cu întîrziere la provocările economiei, ci, dimpotrivă, au elaborat şi pus în practică o politică economică fondată pe promptitudine, coerenţă şi consecvenţă.

În ceea ce priveşte "întîrzierile" în realizarea obiectivelor "reformei" economice postdecembriste, reamintesc aici că primul act normativ emis de autorii loviturii de stat din decembrie 1989 este Decretul-lege nr. 1/1989, privind abrogarea unor legi, decrete şi alte acte normative, care spune că, "în scopul eliminării imediate din legislaţia României a unora dintre legile şi decretele emise de fostul regim dictatorial, acte normative cu un profund caracter nedrept şi contrare intereselor poporului român", Consiliul Salvării Naţionale "decretează" astfel: "sînt şi rămîn abrogate următoarele legi, decrete şi acte normative", printre care, la pct. 6 al Decretului-lege se află şi "Legea nr. 3/1982 privind participarea cu părţi sociale a oamenilor muncii din unităţile economice de stat la constituirea fondului de dezvoltare economică. Restituirea părţilor sociale reţinute pînă în prezent se va face eşalonat, începînd cu 1 ianuarie 1990, în următorii 3 ani". Semnează, preşedintele Consiliului Salvării Naţionale, Ion Iliescu.

Pentru deliciul cititorilor mei, precizez că, în momentul semnării Decretului-lege nr. 1/1989, nu exista Consiliul Frontului Salvării Naţionale, iar Ion Iliescu nu avea calitatea de preşedinte al acestui Consiliu. De-abia prin Decretul-lege nr. 2/1989 va fi înfiinţat Consiliul Frontului Salvării Naţionale, al cărui preşedinte va deveni Ion Iliescu.

Restituirea părţilor sociale a reprezentat prima cisternă de benzină aruncată în focul inflaţiei postdecembriste şi primul atac îndreptat împotriva drepturilor de proprietate ale cetăţenilor României asupra capitalului acumulat în unităţile economice de stat.

Iată, deci, cu cîtă promptitudine au fost declanşate cele două componente fundamentale ale "reformei": hiperinflaţia şi deposedarea cetăţenilor de capitalul acumulat din veniturile create de ei pînă în 1989. Nici un moment de întîrziere. Nu se uscase, încă, sîngele şefului statului, ucis fără dreaptă judecată, în timp ce continuau să fie împuşcaţi tineri nevinovaţi chemaţi să apere televiziunea atacată de terorişti inexistenţi, cînd Ion Iliescu, fără să aibă vreo calitate sau autoritate legală, decreta punerea temeliei politicii economice postdecembriste, a marelui jaf care se va numi "reforma economică", avînd în centrul ei "privatizarea".