OPINII O taină dezlegată

E greu de imaginat ce surprize neplăcute (expresie a modului în care se înţelege la noi confruntarea electorală) ne vor mai aduce zilele care ne des­part de data referendumului. Dar, cel puţin la fel de dificilă mi se pare şi încercarea de a anticipa, cu şanse reale de reuşită, şi felul în care se va reaşeza scena politică şi modul în care vor relaţiona principalii actori, după 19 mai 2007.

Aversiunea faţă de preşedintele Băsescu a acţionat ca o mişcare seismică de mare amplitudine şi a produs mutaţii profunde şi neverosimile până azi în viaţa politică. Primul meterez care a fost pur şi simplu pulverizat e cel care stabilea tradiţionala demarcaţie între "putere" şi "opoziţie". Indiferent de temperatura, veşnic fluctuantă, a relaţiilor dintre PNL şi PD, ca şi între PNL şi Palatul Cotroceni, raporturile publice între PNL-PD-UDMR, pe de o parte, şi PSD şi PRM, pe de altă parte, erau inconfundabile şi se exprimau după regulile clasice ale jocului parlamentar. Scoaterea forţată de la guvernare a PD a pus Guvernul Tăriceanu într-o poziţie dintre cele mai dificile, devenind limpede pentru toată lumea că zilele Executivului vor fi doar atâtea câte este dispus să-i acorde PSD. Aici apare prima întrebare a cărui răspuns nu poate fi dat fără a sfida o judecată sănătoasă: De ce "principalul partid de opoziţie" cauţionează un guvern super-minoritar, în loc să-l dea imediat de pământ şi să vină în ziua următoare la guvernare? PSD nu este pregătit, nu se simte apt pentru a prelua frâiele puterii sau beneficiile de care se bucură din partea PNL sunt de altă natură şi atât de consis­tente încât să-i satisfacă prioritar interese de care electoratul nu are habar? Sigur, informaţiile, mai mult sau mai puţin complete, de care dispunem unii sau alţii ne pot îndrepta spre un răspuns sau altul, dar un lucru rămâne de necontestat, şi anume faptul că este prima dată în ultimii 17 ani când Guvernul s-a pus singur cu capul pe buturugă şi opoziţia nu numai că nu-l execută în clipa următoare, aşa cum ar fi absolut normal şi legitim să o facă, dar se mai şi grăbeşte să-i pună o perniţă sub cap şi să-l mângâie cu nes­pusă blândeţe. Pentru a nu rămâne într-o notă absconsă, întrebarea îi vizează nemijlocit pe Mircea Geoană şi C. V. Tudor care, după ce doi ani de zile nu au făcut decât să vitupereze împotriva nepriceperii, a necompetenţei şi a imoralităţii Guvernului Tăriceanu, se transformă dintr-o dată în agenţi ai Crucii Roşii şi nu ştiu cum să umble mai în vârful picioarelor, doar, doar să nu-i deranjeze pe cei care trudesc în Palatul Victoriei.

Sigur, se poate lua în calcul şi ideea că principalul duşman care trebuia eliminat, "inamicul public nr. 1" (atât din punct de vedere al opoziţiei, cât şi al PNL şi UDMR) era considerat preşedintele Băsescu şi, de aici, stabilirea unei cronologii în care premierului Tăriceanu i s-a cerut să aibă bunăvoinţa să accepte să fie trecut pe o listă de aşteptare plauzibilă. Aşa se face că, la data referendumului, electoratul PSD-PNL-PRM-UDMR-PC este stăruitor invitat de liderii ineditei coaliţii să vină la vot şi să susţină demiterea preşedintelui Băsescu. Ce ecou va avea apelul cvintetului Geoana-Tăriceanu-Tudor-Marko-Voiculescu vom afla la sfârşitul zilei de 19 mai. Dar cum şi în ce fel îşi vor reocupa locurile pe câmpul de luptă, începând cu 20 mai, partidele unor oameni care, până în urmă cu câteva ore, şi-au unit glasurile să-l înfiereze la unison cât mai neiertător pe cel blamat că a încălcat Constituţia (deşi Curtea Constituţională le-a infirmat în totalitate capetele de acuzare), au organizat mitinguri împreună şi şi-au susţinut punctele de vedere pe toate canalele de televiziune într-o înduioşătoare frăţietate, rămâne o chestiune al naibii de complicată. Se poate îngroşa din nou vocea, se pot face declaraţiile politice cele mai sforăitoare, se poate readuce pe tapet chiar şi răsuflata sperietură cu moţiunea de cenzură. Dar liderii şi strategii autohtoni sau de import ce trec de la un partid la altul, slujind de fapt aceeaşi cauză, sunt de acum obligaţi să realizeze un lucru de maximă importanţă. În iureşul cu care au tăbărât împotriva preşedintelui ales al României, al furiei sanguinare cu care au vrut să-l elimine din viaţa politică, ei s-au arătat dispuşi să divulge dintr-o dată o taină pe care oligarhii şi grupurile de interese au păstrat-o cu sfinţenie timp de 17 ani. Şi taina, de neînchipuit pentru orice om de bună credinţă, ascunde teribilul adevăr că interesele economico-financiare transpartinice transcend aşa-zisele ideologii şi doctrine şi că "Frăţia" în care sunt prinşi liderii partidelor anti-Băsescu nu are absolut nicio legătură cu programele şi cu angajamentele electorale făcute în prag de alegeri.

Indiferent de rezultatul referendumului, adevărul a ţâşnit ireversibil la suprafaţă şi va acţiona neiertător împotriva celor cărora le va veni tot mai greu să mai prostească oamenii.