OPINII Polul din mîna lui Geoană

Rămînerea lui Ion Iliescu în rîndurile PSD a devenit un subiect de stringentă actualitate imediat după Congresul care l-a instalat pe Mircea Geoană ca preşedinte, la începutul lui 2005. Felul ignobil în care a fost tratat şi declaraţiile lipsite de ambiguitate pe care nu a întîrziat să le facă plasau despărţirea fondatorului de partidul pe care l-a creat în primele zile din "90 sub semnul iminenţei. A intervenit momentul de impas, spitalizarea de urgenţă: ceea ce părea că trebuie să se întîmple de la o zi la alta s-a amînat sine die, în primul rînd din motive obiective, dar, cu siguranţă, şi din raţiuni care au devenit mai uşor sesizabile, odată cu depăşirea şocului provocat de puciul căruia i-a căzut victimă. "Fracturarea PSD" era, pe de o parte, acuza gravă care i se punea în cîrcă de către noua conducere a partidului, care nu putea să nu fie conştientă de magnitudinea seismului pe care l-ar fi provocat plecarea celui pe care tocmai îl executaseră - dar, paradoxal, era în acelaşi timp şi riscul pe care Ion Iliescu trebuia să şi-l asume, într-o eventuală tentativă de a lua totul de la început. "Cîţi dintre cei care l-au ovaţionat pînă atunci l-ar mai fi urmat în încercarea unei noi construcţii politice?" era o întrebare crucială, al cărui răspuns nu era tocmai uşor de anticipat, cîtă vreme mulţi dintre cei pe care îşi imaginase că poate conta şi-au probat congenitalul oportunism şi s-au lăsat prinşi în conspiraţia împotriva lui. În context, tăcerea şi derobarea de la orice îndatorire în viaţa de partid au părut a fi soluţia cea mai adecvată. O dispoziţie optimă pentru a se lăsa sedus de "Polul Social" al lui Petre Roman.

Din punct de vedere al preşedintelui "Forţei Democrate", ideea "Polului" este, fără îndoială, singura dar şi ultima variantă de revenire decentă în prim planul scenei politice. O construcţie de largă respiraţie, care să materializeze o idee a cărei paternitate nimeni nu i-ar putea-o contesta, ar însemna pentru partidul lui Roman alăturarea într-un parteneriat onorabil cu Ion Iliescu, membru sau ex-membru al PSD, şi cu oricare alte formaţiuni, preocupate de perspectiva viitoarelor alegeri generale. Că în calculele lui Roman intră în primul rînd Iliescu, cu electoratul, deloc de neglijat, care i-a rămas fidel, şi abia ulterior actualul PSD, o probează ordinea în care iniţiatorul Polului a lansat invitaţiile la dialog. Sigur, se poate invoca "convalescenţa", medicală şi politică, în care se găsea Ion Iliescu la data la care a fost solicitat şi disponibilitatea implicită a acestuia într-un asemenea moment, dar e limpede că PSD-Geoană nu avea şi nu are, nici azi, nici cel mai mic motiv să privească măcar cu o aproximativă bună-voinţă propunerea lui Roman. În primul rînd, pentru că "zestrea" cu care acesta apare în sondajele de opinie e ceva ce tinde spre zero; în al doilea rînd, într-o ordine absolut aleatorie, pentru că "valoarea de piaţă" a lui Ion Iliescu, la care Roman atentează, e un bun la care pentru nimic în lume social-democraţii en-titre nu sînt dispuşi să renunţe. Un "Pol Social" transformat în partid probabil că va afecta nesemnificativ electoratul Alianţei D.A. (în eventualitatea că va rezista pînă la alegeri), dar va produce pierderi serioase din rîndul celor care încă mai votează cu partidul lui Mircea Geoană. Gravitatea situaţiei în care a ajuns PSD l-a făcut pe preşedintele socialiştilor europeni, Poul Nyrupp Rasmunssen, să vină la Bucureşti şi să declare direct că gruparea sa nu încurajează proiecte paralele cu PSD şi, ca atare, respinge Polul Social. Repetatele şi insistentele asigurări ale lui Ion Iliescu că "Polul Social" nu se va transforma într-un partid şi va rămîne doar un for de discuţii platonice, l-au adus, în sfîrşit, pe Geoană la show-ul care a marcat lansarea Polului. Şi mai departe?

Mai departe, cărţile sînt în mîinile lui Mircea Geoană. Dacă va reuşi, ce nu a făcut pînă acum, să dea măcar şi un semn plauzibil că are un program de reformare a partidului în cap şi e şi în stare să-l aplice, ameninţarea venită din partea unui partid Iliescu-Roman ar ţine de domeniul visurilor urîte, fără niciun suport în realitate. Dacă va continua însă să creadă că noul PSD, pe care l-a promis şi pe care îl aşteaptă multă lume, se va naşte bătînd săptămînă de săptămînă parcurile bucureştene şi jucînd ţurca cu copiii scoşi la iarbă verde, atunci poate să fie sigur că, în pofida tuturor promisiunilor primite, va avea neplăcerea să vadă ţîşnind din trunchiul propriului partid o mîndreţe de "Pol Social" înregistrat la tribunal ca formaţiune politică şi care va trece în goană pe lîngă el, fără să mai întoarcă măcar capul.

Va fi, să spunem lucrurilor pe nume, alături de alţi cîţiva secunzi, aripa purificată din PSD, partenerul necesar pentru viitoarea coaliţie guvernamentală.