OPINII Problema pensiilor la români

Discuţii aprinse în Parlamentul României, referitoare la pensii şi pensionari, mai exact la un proiect de lege care prevede o majorare substanţială a pensiilor, prin sporirea punctului de pensie la nivelul de 45 - 55% din valoarea salariului mediu brut pe economie. Propunerea de sporire a punctului de pensie este susţinută de PSD. Argumentul principal adus de PSD în acest demers legislativ porneşte de la constatarea că raportul dintre pensii şi salarii s-a deteriorat. În timp ce, în 1989, raportul dintre pensia medie şi salariul mediu era de 46%, în anul de graţie 2007, acest raport a ajuns la 36%. Prin creşterea punctului de pensie propusă de PSD, raportul dintre pensie şi salariu ar fi restabilit la nivelul de 45 - 46%, atât cât era în 1989. Aceasta ar însemna, însă, o creştere medie a pensiilor actuale cu circa 30%. Iată că ne-au trebuit două decenii de "reformă" pentru ca, în ceea ce priveşte raportul dintre pensii şi salarii, să ne întoarcem acolo de unde am plecat.

Prins, ca de obicei, în ofsaid, primul ministru Tăriceanu, declarându-se profund îngrijorat şi preocupat de soarta pensionarilor, ne reaminteşte că în timpul guvernării sale pensiile au cunoscut o creştere puternică, în termeni reali, cum îi place domniei sale să ne spună. În opinia sa, cel puţin pentru moment, adoptarea propunerii făcută de PSD ar fi neavenită, deoarece economia nu ar avea resursele financiare necesare pentru o astfel de creştere a pensiilor.

Este adevărat că actualul guvern a sporit nivelul pensiilor, în termeni reali. Numai că această creştere se aplică la o bază minusculă. Când copilului îi apare al doilea dinte, creşterea numărului de dinţi este de 200%, dar când îi apare al douăzecişipatrulea dinte, creşterea este de numai 4%.

Analiştii economici din tabăra guvernamentală ne atrag atenţia asupra faptului că, în prezent, raportul dintre numărul salariaţilor şi cel al pensionarilor este de 1 la 1. La un astfel de raport, aducerea pensiei medii la nivelul de 45 - 46% din salariul mediu ar însemna creşterea contribuţiei de asigurări sociale tot la nivelul de 45 - 46% din salariu, faţă de 29% cât este în prezent. Ceea ce, evident, ar genera inflaţie şi dezechilibre macroeconomice.

Raţionamentul de mai sus este numai în aparenţă corect.

Realitatea este alta, mai complexă.

Între 1989 şi 2007 s-a deteriorat nu numai raportul dintre pensii şi salarii, ci şi raportul dintre valoarea pensiilor şi salariilor, pe de o parte, şi valoarea profiturilor pe de altă parte. În 1989, ponderea salariilor şi profiturilor în PIB era de 44%. În 2007, această pondere a ajuns la sub 20%. A crescut, în mod corespunzător, ponderea profiturilor. Creşterea cu 30% a actualului nivel al pensiilor nu ar avea nicio influenţă asupra preţurilor, asupra inflaţiei. Evident, cu condiţia ca BNR să-şi facă datoria, adică să nu arunce în circulaţie bani mai mulţi decât are nevoie economia. Creşterea nivelului pensiilor ar avea ca efect creşterea cererii de produse şi servicii necesare îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale pensionarilor şi reducerea cererii de vile şi iahturi destinate consumului parazitar al ciocoimii postcomuniste.

Ştiu că nu este uşor, dar va trebui să renunţăm la ideea că nivelul pensiilor actualilor pensionari este determinat de numărul actual de salariaţi, de nivelul salariilor acestora şi de cuantumul contribuţilor lor la fondul public de pensii. Este o idee falsă, mistificatoare, menită să ascundă marea crimă numită "reformă" şi "privatizare".

Nivelul pensiilor actualilor pensionari trebuie determinat prin luarea în considerare a contribuţiei făcute de ei la fondul public de pensii de-a lungul celor 30 - 40 de ani de muncă. În 1990, înainte de adoptarea Legii 15/1990, statul român trebuia să calculeze valoarea fondului naţional public de pensii acumulat prin contribuţia la acest fond a celor 8 milioane de salariaţi existenţi la acel moment.

Fondul public naţional de pensii trebuia să devină acţionar la societăţile comerciale înfiinţate din fostele întreprinderi de stat. Cele 8 milioane de salariaţi existenţi în 1990 şi-ar fi primit, astfel, pensiile din propriile lor contribuţii, nu din contribuţiile celor care lucrează în prezent. Dacă luăm în considerare dinamica valorii capitalului celor cinci SIF-uri, de la înfiinţarea lor până în prezent, atunci ajungem la concluzia că pensia medie plătită din fondul naţional public de pensii nu ar fi fost astăzi, în 2007, de 110,6 euro, ci de cel puţin 250 euro. Corespunzător, şi nivelul salariilor ar fi fost de peste 500 euro, şi nu de 311 euro, cât este astăzi.

Am fi ajuns aici şi cu pensiile, şi cu salariile, şi cu întreaga economie dacă nu am fi creat numai 5 SIF-uri, ci 5.000 de SIF-uri. Dacă am fi trecut în proprietatea privată a cetăţenilor României nu 3%, ci 100% din capitalul acumulat de români până în 1989.

Adevărata problemă a pensiilor la români nu este cât la sută din salariu este pensia, ci cât la sută din capitalul acumulat din veniturile realizate de actualii pensionari le revine acestora sub formă de pensii şi dividende. Capital care le-a fost furat de propriul lor stat.

Iată în ce perspectivă trebuie abordată problema pensiilor la români.