OPINII Rabinul, săracanul, vaca, orătăniile şi gazul din Marea Neagră

Cunoaşteţi simpatica poveste cu Rabinul care rezolva o criză locativă cu o simplă schimbare de percepţie (nu trebuie decât să te înghesui într-un spaţiu mic cu toate orătăniile din curte şi, după ce le scoţi, cămăruţa ta o să pară palat). Ei bine, ceva asemănător pare că s-a petrecut cu percepţia noastră privind viitorul gazelor din Marea Neagră.

Mai întâi am avut o lege suspect de proastă trecută prin Senat. Nu doar că investitorii scăpau cu redevenţele minuscule stabilite în momentul privatizării Petrom, dar nici nu mai scoteau vreun ban din buzunar dacă preţurile urcau la cer, cum se întâmplă acum în zona onshore cu gazul extras dacă preţul urcă peste 85 lei/MWh (taxă de până la 80%). Apoi, apărute de niciunde în timpul dezbaterilor din comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, am avut nişte amendamente care schimbau complet tabloul. Apar deci şi redevenţe (alea mici, din legea petrolieră), dar şi taxare progresivă a profitului excepţional, pe nivele ale preţului de vânzare. Ura, trăiască lupta pentru binele poporului! Când ai perspectiva de a nu încasa nimic în faţă, posibilitatea să te alegi totuşi cu ceva sună bine. Dar, cât de bine e în noua formulă? Pentru exploatările onshore, gazul extras din sol adică, explozia preţurilor pe măsură ce resursa naturală se împuţinează e bine prinsă în lege (taxa de 80%). În legea privind exploatările offshore (gazul extras din mare), deşi există o taxare şi în cazul preţurilor mici, neprinsă în formula pentru gazele extrase din sol, impozitarea va fi mult mai blândă în cazul în care preţurile cresc serios peste nivelul de 85 lei/MWh (investitorul achită 30% din preţul gazului vândut dacă tranzacţia se face sub 85 lei/MWh - se descurajează producţia la preţuri mici, dar numai 15% pentru tranzacţii între 85-100 lei/MWh, 20% pentru preţuri între 100-115 şi tot aşa până la 50% dacă preţurile depăşesc 190 lei/MWh). Evident, taxarea nu putea fi chiar la fel ca în onshore, costurile sunt mai mari în offshore, dar parcă concesiile au fost cam disproporţionate. Una peste alta, bine împachetată de Rabinul nostru iscusit, povestea a părut o victorie a contribuabilului, nu un ghiseft frumos pentru investitori (care se cam dau loviţi acum, pentru impresie artistică, dar aş putea să pariez că vor accepta în final cu bucurie condiţiile noii legi).

Cine sunt personajele? În rolul săracanului din ...Teleorman cam ştim cine e. Orătăniile băgate în casă reprezintă forma iniţială a legii, trecută de Senat, cea în care jaful părea evident. Iar in rolul vacii e chiar scandalul iscat în jurul demiterii Laurei Kövesi din fruntea DNA. Cu isteria stârnită în urma deciziei preşedintelui Iohannis puţini s-au mai aplecat asupra procentelor din noua lege, mai ales că s-au primit asigurări că aceasta arată mult mai bine decât în versiunea iniţială. Acum, rămâne de discutat dacă demiterea a fost doar o piesă din butaforia pusă în scenă de Rabinul nostru sau doar o încercare abilă de joc la cacealma (presa apropiată conducerii DNA arăta că decizia demiterii fusese luată încă de vineri; poate că informaţia asta a ajuns şi la urechile lui Dragnea, care s-a hotărât să capitalizeze în planul imaginii, iar bluff-ul său l-a luat prin surprindere inclusiv pe Tăriceanu, aflat cu un picior în vacanţă). Ei, dar cine ar putea fi Rabinul? Păi, ce instituţie are aură de eminenţă cenuşie în societate, an de an bugetele îi cresc, un număr de angajaţi trecut la secret şi a putut influenţa până de curând chiar deciziile din justiţia plasată în câmpul său tactic? Exact! Secu, secu everywhere. Sigur, dacă vrem să gândim pozitiv ne putem imagina că eforturile societăţii civile au influenţat decizia finală a politicului. Nu ştiu de ce, dar am vaga impresie că inclusiv această componentă făcea parte din planul Rabinului... Sau am putea să ne imaginăm că Dragnea chiar a reuşit să ia prin surprindere petroliştii americani. Da, da, acelaşi personaj care a băgat câteva miliarde bune în fundul industriei americane de apărare a decis să supere brusc cealaltă ramură a complexului militaro-industrial. Hai să fim serioşi!