OPINII Rana numită SIDEX

Din motive lesne de înţeles, presa românească tresare, din când în când, şi mai presară câte un pumn de sare pe rănile încă deschise şi sângerânde produse în conştiinţa naţională de "reforma" postdecembris­tă, în centrul căreia se află "privatizarea" capitalului acumulat până la sfârşitul întunecatului an 1989.

În zilele din urmă a venit rândul rănii numită SIDEX să se bucure de atingerea sării slobozită de mass-media. Readucerea în prim-planul atenţiei mediatice a "privatizării" SIDEX-ului a fost lansată, recent, de ziarul Bursa, fiind continuată, cu aplombul specific, de Academia Caţavencu şi adusă, direct, în faţa ochilor românilor avizi de cuvânt şi imagine, de Realiatea TV. Prezenta dezbatere a pus în evidenţă şi s-a concentrat pe două aspecte legate de "trecerea" combinatului siderurgic gălăţean din proprietatea statului român în proprietatea unei persoane juridice indiene.

În primul rând, "analiştii" implicaţi în dezbatere - ziarişti şi politicieni, mai vechi sau mai noi - par de-a dreptul alarmaţi de dimensiunile pagubei produse de "privatizarea" SIDEX-ului. Se descoperă, acum, că ditamai combinatul siderurgic a fost vândut contra 75 milioane de dolari. Până la urmă, nici aceste 75 milioane de dolari n-au mai rămas în vistieria statului român. Atunci când indianul Mittal a bătut palma cu reprezentantul "legal" al românilor, un oarecare Ovidiu Muşetes­cu, mai marele "privatizărilor" la timpul respectiv, statul român a încasat 25 de milioane de dolari, urmând ca restul de 50 de milioane să fie plătiţi ulterior, dacă statul român va câştiga un proces cu căpuşa Sidex International. Cum era de la sine înţeles, statul a pierdut procesul cu Sidex International astfel că nu a mai încasat nimic din cele 50 milioane de dolari. Colac peste pupăză, o firmă internaţională de audit, angajată de indian, caută ... şi găseşte că SIDEX-ul, la data privatizării, "ascunsese" datorii în valoare de vreo 120 milioane de dolari. Animat de un înalt sentiment de mărinimie faţă de statul român, indianul nu solicită să i se plăteas­că decât echivalentul a 25 de milioane de dolari. Adică singurii bani pe care îi plătise ca să devină proprietar asupra Combinatului Siderurgic Galaţi, România.

Pe lângă aducerea la zero a sumei încasate de statul român în urma "privatizării cu succes" a SIDEX-ului, dezbaterea mai pune în evidenţă şi faptul că indianul a mai primit cadou şi echivalentul a peste 2 miliarde de dolari reprezentaţi de scutiri de datorii, compensări şi tot felul de ajutoare de la stat.

Interesant, dar şi această dezbatere, ca şi cele anterioare ei, se concentrează asupra preţului încasat de statul român - în final, egal cu zero - şi asupra datoriilor şterse şi a ajutoarelor de stat. Mai nimic despre valoarea propriu-zisă a combinatului. Valoare care, indiferent ce metodă de evaluare am aplica, sare cu mult de 4 miliarde euro. Atâţia bani au investit cetăţenii României în această mare uzină siderurgică. Dacă luăm în calcul profiturile realizate de combinat înainte de "reformă" şi după "priva­tizare", valoarea este de peste 5 miliarde euro.

Se pare că există un interes deosebit în ascunderea valorii reale a capitalului "privatizat" prin "varianta de reforma" post­decembristă. Să fie la mijloc frica, teama ca nu cumva poporul român să afle valoarea capitalului de care a fost deposedat şi pentru care ar avea dreptul la despăgubiri?

Un al doilea aspect interesant pus în evidenţă de recenta dezbatere asupra sorţii SIDEX-ului gălăţean o reprezintă victimizarea statului român. El, statul român, este cel care a fost jefuit prin "privatizări". El este cel căruia i-a fost luat pe nimic capitalul, el este cel care trebuie să dea înapoi cele 25 milioane de dolari, el este cel care a fost lăsat fără cele 2 miliarde dolari reprezentând ştergeri de datorii şi ajutoare de stat.

Statul român este transformat din călău în victimă. Nu el a fost deposedat, ci el a deposedat cetăţenii români de capitalul acumulat de acest popor până în 1989. Inclusiv capitalul investit în Combinatul Siderurgic Galaţi-SIDEX- MITTAL STEEL, capital trecut, abuziv, din proprietatea comună a cetăţenilor României în proprietatea privată a statului român. Nu statul român a pierdut cele 4 miliarde de dolari, reprezentând valoarea reală a combinatului, plus cele 2 miliarde de dolari, reprezentând ştergeri de datorii şi ajutoare de stat, ci cele 6 milioane de familii de români. Care familii n-au fost jefuite numai de combinatul gălăţean, ci de mii de astfel de combinate, uzine, fabrici, bănci, hoteluri, etc.

Să fie şi această substituire de persoane determinată de aceeaşi temere că va veni o zi în care poporul român va cere să fie despăgubit pentru averea de care a fost deposedat prin "privatizările" postdecembriste? Sau teama că cei care au construit şi condus statul român postdecembrist vor fi chemaţi să dea socotea­lă în faţa celor pe care i-au jefuit?