OPINII S-a dat drumul la CD-uri cu secrete militare?

Să recapitulăm pe scurt faptele, şi să încercam să "ghicim", ce o fi. Întîmplător "ajunge" un CD plin cu secrete militare la două redacţii, Ziua, România Liberă. Nu se publică, sînt anunţate autorităţile, şi opinia publică. În prima fază o singură deosebire, interesantă, S.R. Stănescu zice că CD-ul a ajuns cu o zi înainte, în timp ce Ohanesian afirmă că de vreo lună stă prin redacţie CD-ul. Dar amîndoi fac anunţul simultan.

Prima reacţie a autorităţilor este recunoaşterea autenticităţii conţinutului (informaţii militare, legate de misiuni în Irak, Afganistan, baze americane, colaborare cu americanii, rapoarte ale serviciilor secrete privind activitatea Al-Qaeda, coduri, chei de criptare, decriptare pentru transmisiile radio, parole, semnale şi alte mărunţişuri).

M-am mirat, ar fi putut să nege, fără prea mari şanse să se afle adevărul, oarecum explicabil, pentru a minimaliza paguba. Căci din primul moment era clar, se vor ridica semne de întrebare, faţă de încrederea "firmei", faţă de eventuale pericole de deconspirare în cadrul colaborării militare, şi dintre serviciile secrete. Există deja baze militare, în principiu, dar la ce vor fi folosite, încă nu e decis. Poate depinde şi de eventuala scădere a încrederii.

A doua reacţie (simultan) a autorităţilor a fost uluitoare. Ministrul apărării încearcă să explice că secretele, nici nu sînt chiar atît de secrete (erau vechi de mai bine de doi ani şi jumătate), nu este nici o problemă gravă, deşi nu a fost foarte corect să fie distribuite la ziare.

Povestea cu vechimea este jenantă. Mai ales la noi. În vechi democraţii asemenea date rămîn secrete mult timp, şi este de înţeles. De fapt după doi ani majoritatea acestor date este actuală, valabilă, operaţiile astea militare continuă.

Dar din gura unui oficial român este chiar caraghios să auzi aşa ceva, ştim că toţi suferă cu mîndrie patriotică de secretomanie. Ce s-a întîmplat cu ziariştii români răpiţi rămîne secret 50 de ani. Jumătate de veac. În schimb, datele luptei antiteroriste a coaliţiei, după doi ani, nu mai au nimic secret?

La noi încă sînt secrete toate datele, chiar şi din anii "50 despre şedinţele conducerii partidului, activitatea securităţii. Cei de la serviciile secrete au ideea fixă, că dacă "duşmanii" ar afla ceva mai multe date să zicem despre colectivizare, siguranţa naţională ar fi periclitată. Ungurii ar lua Ardealul.

Dar să revenim la ministrul Atanasiu.

"Nu ne aflăm în prezenţa unei acţiuni de spionaj, dar este o încălcare a legii. Sperăm ca scopul scurgerii să fie mai puţin vinovat decît ar părea la prima vedere. Să fie doar o bază de date pentru un comandant care vrea să se mai întoarcă în teatrul de operaţiuni şi ar vrea să aibă un model de documente pe care să-l folosească." Aici întrerup citatul, ar merita să fie "analizat" de un bun umorist, sau psihanalist. Deci probabil e un comandant inocent, vrea să se întoarcă, şi pentru a avea documente, le distribuie la ziare! Dacă citatul ministrului nu provenea de pe site-ul BBC, nu aş fi crezut că e autentic, nu aş fi îndrăznit să-l citez.

"Dacă e mai grav decît atît, atunci vom lua măsurile care sînt necesare. Trimiterea în faţa instanţei sau măsuri adminis-trative".

Deci este posibil, chiar probabil, ca cel care le distribuie să fie pedepsit cu scăderea salariului? Eventual, timp de un an, doi nu va mai fi promovat în grad? Sărmanul.

Nu am iluzii faţă de inteligenţa, sau eventualul simţ al umorului (faţă de ridicol!) al autorităţilor. Dar aceste declaraţii nu pot totuşi proveni doar din prostie. În mod evident sînt speriaţi, şi improvizează prost.

Să încercăm să "investigăm" cazul, cu mijloace simple, cu logica elementară, bazată pe excluderea variantelor fanteziste, gen "comandantul care vrea să se întoarcă" şi "cui prodest", cui poate folosi.

O variantă, amintită în improvizaţia lor nefericită de către autorităţile noastre, este accidentul imprevizibil. Există, e drept, multe cazuri celebre, cînd agenţi de la "case mari" pur şi simplu au pierdut pe stradă, în metrou, genţi pline de date secrete. S-a întîmplat. Dar ar fi premieră mondială, ca un agent, aşa întîmplător, accidental, să ducă un CD plin de secrete la un ziar, peste cîteva săptămîni la alt ziar, un alt CD cu conţinut identic, şi poate încă la cîteva ziare, care deocamdată tac. Să excludem deci accidentul, a fost o operaţie minuţioasă, relativ complicată, deci plă-nuită. Cu un anumit scop. Să încercăm să-l ghicim.

Spionajul propriu zis este exclus. Un om care riscă aşa ceva, nu merge la ziare, care pot plăti, eventual 1% din valoarea mărfii, şi 99% îl denunţă, ci găseşte căile discrete spre "colegi" din servicii rivale.

Scopul o fi compromiterea serviciilor secrete, a armatei în faţa aliaţilor? La prima vedere s-ar părea, oricum asta va fi urmarea, în măsură mai mică, sau mai mare a întîmplării.

Dar pentru asta ar fi fost de zece ori mai eficace să se trimită CD-ul la ziare de scandal din alte ţări, care să le fi publicat.

Să ne imaginăm ce urmări ar fi avut apariţia, de exemplu într-un ziar rusesc, a 5% din conţinutul CD-ului!

Pentru "autor" ar fi fost un succes total (repet, dacă scopul ar fi fost compromiterea relaţiilor militare, şi de tip servicii secrete, dintre noi şi aliaţi), şi mult mai puţin periculos de efectuat. Căci la ziarele noastre se poate ancheta pe îndelete, chiar beneficiind de ajutorul ziariştilor, pe cînd în străinătate ancheta ar fi imposibilă.

Aş renunţa deci la varianta asta, să-i zicem de sabotaj total.

Cred că "autorul" nu a dorit să apară aceste date în ziar, a dorit doar să ameninţe.

Aş adăuga că nici nu a vrut să rişte cumva să apară ceva de pe CD, de aceea a ales tocmai aceste două ziare (mai exact ziarul Ziua, şi personal pe Ohanesian de la România Liberă). La alte ziare există pericolul ca din naivitate, nepricepere sau din iresponsabilitate să apară. Nu aş vrea cumva să fiu înţeles ca "avocat" al acestor ziare, persoane, dar ei au experienţă în tema asta, au relaţii cu serviciile secrete, au cum să afle gravitatea problemei, respectiv consecinţele legale ale publicării unor informaţii secrete.

Deci acţiunea nu este un accident, nici spionaj, nici sabotare totală, conştientă a colaborării cu partenerii în lupta antiteroristă, ci doar o ameninţare, cu iz de şantaj.

Cine pe cine ameninţă, şantajează? Ştim doar că singura "victimă" deocamdată este Ministerul Apărării Naţionale, mai exact serviciul secret al armatei. De acolo provine CD-ul, acesta este serviciul secret care a fost insuficient de vigilent.

Dar, de ce o fi vrut cineva să lovească în prestigiul serviciului secret al armatei?

Rămîne un mister de desluşit.

Post Scriptum

Total întîmplător (sau nu întîmplător?) mi-am adus aminte de Comunitatea de Informaţii. După numirea surprinzătoare a generalului Medar, în funcţia de consilier prezidenţial în probleme de siguranţă a apărut, din mai multe surse următorul gen de comentariu, în diverse variante.

"Desemnarea unei persoane provenite din serviciul secret al Armatei în fruntea Comunităţii de Informaţii reprezintă o lovitură serioasă pentru SRI şi SIE. Rivalitatea dintre aceştia şi ofiţerii de informaţii din cadrul MApN a fost făţişă." Nu se mai vorbeşte despre Comunitatea de Informaţii. Pînă la urmă cine va fi în frunte? Băsescu a zis ceva bizar la o zi după numirea lui Medar, în funcţia de consilier. "Conducătorul Comunităţii Naţionale de Informaţii nu a fost încă numit. Mă gîndesc la mai multe variante". Bizar, fiindcă în decizia CSAT de înfiinţare a CNI, (cu o săptămînă înaintea declaraţiei citate) scrie explicit, în mai multe paragrafe, că, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională va conduce CNI.

Unii or fi fost deranjaţi de varianta Medar? Băsescu a tre-buit să amîne decizia? În culise încă se trag sforile? Presupun, că nu persoana dom-nului Medar e problema, ci "originea" lui. Cine să conduca CNI, cineva provenit din serviciile armatei, sau SIE, SRI?

Cu ajutorul CD-ului şansele celor din serviciile armatei au scăzut. Evident e o pură coincidenţă. Nici o clipă nu-mi imaginez că micile rivalităţi dintre servicii să capete forma unui CD.