OPINII Să nu asmuţim debitorii împotriva pensionarilor

Mai ţineţi minte povestea cu bugetarul gras cocoţat pe umerii privatului costeliv? Am văzut recent zugrăvit un tablou asemănător, cu debitorii în rol de salariaţi la privat şi pensionarii pe post de bugetari graşi. Era vorba de opinia unui analist bancar ce consideră că dacă pensiile cresc cu numai 14%, cum intenţionează guvernul de dreapta, BNR ar putea reduce dobânda de politică monetară de vreo două ori astfel încât indicele Robor să scadă sub 2%, în vreme ce în cazul unei majorări cu 40%, cum a votat actuala majoritate parlamentară de stânga, BNR ar fi obligată să păstreze dobânzile sau chiar să le majoreze, iar cursul de schimb ar urca la peste 5 lei/euro.

Concluzia? Cum creditele în lei sunt acum ultra majoritare iar ratele dau dureri de cap multora în contextul unei perioade dificile pe care o traversează economia, o majorare a lor ar fi ultimul lucru pe care să şi-l dorească debitorii, iar dacă asta chiar se va întâmpla doar pensiile majorate poartă vina, deci debitorii suferă din cauza pensionarilor. Sigur, nu asta era intenţia analistului în cauză chiar dacă lumea financiară şi-a dat mâna pentru a zugrăvi în culori cât mai sumbre efectele majorării pensiilor (de altfel stabilită prin lege), dar mulţi debitori ar putea face totuşi corelaţia rate mari-pensii majorate şi de aici până la antipatie asumată pentru posesorii de talon de pensie nu rămâne decât un pas. Iar în condiţiile unei crizei economice amplificate (sunt mari şanse să avem aşa ceva în 2021) căutarea de ţapi ispăşitori va fi un sport practicat pe scară largă.

Dar dacă lucrurile vor evolua acum diferit? Anterior, BNR avea tendinţa să majoreze dobânzile pentru a proteja cursul leu-euro. Cu dobânzi mai mari la titlurile de stat în lei investitorii erau mai puţin tentaţi să vândă leii chiar şi în condiţii de criză, în vreme ce orice scădere a dobânzilor era percepută ca un semnal că lucrurile merg bine în economie. De ceva vreme însă, de când datoria publică urcă voiniceşte, creşterea dobânzilor devine tot mai greu de suportat, serviciul datoriei fiind un punct tot mai sensibil. Deprecierea leului e dureroasă pentru importuri şi consum în general, dar poate impulsiona exporturile dând de lucru firmelor care produc în ţară. Poate că nu e deloc rău să echilibrăm puţin balanţa dintre consumul din import şi exporturi, iar un leu mai slab ar da o mână de ajutor în acest sens.

Cred că am ajuns în punctul în care creşterea dobânzilor e mai riscantă decât deprecierea leului, iar BNR ar trebui să se focalizeze mai mult pe dobânzi decât pe cursul de schimb dacă tot a reuşit să mute creditarea din euro pe lei. Astfel încât, ca să revenim la tema noastră, dacă pensiile ar fi majorate cu 40% vom vedea o posibilă depreciere a leului, dar dobânzile vor urca mult mai lent pentru a contracara această tendinţă. Cu alte cuvinte, sper să nu mai repetăm greselie de la precedenta criză fianciară când s-au majorat dobânzile (şi am avut zile cu dobânzi de două cifre pe piaţa monetară) pentru a se proteja cursul. Şi nici să nu căutăm vinovaţi în rândul altor categorii sociale, nu pensionarii fac agenda publică şi nici n-au drept de veto în Guvern.