OPINII Titlurile de stat ca alternativă la depozitele pe termen scurt

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 iunie 2022

Titlurile de stat ca alternativă la depozitele pe termen scurt

O strategie de luat în calcul pentru a ne maximiza randamentul pe trend ascendent al dobânzilor este să facem plasamente pe termene scurte, de câteva luni, pentru a muta apoi grosul economiilor pe scadenţe lungi, când dobânzile şi inflaţia dau semne de calmare.

Partea slabă a acestei strategii este că dobânzile oferite de bănci, la lei la una sau trei luni, sunt de maxim 5-5,5% (avem o singură bancă pe acest palier, TBI Bank, restul oferind sub 4%), iar la 6 luni găsim o ofertă de 6%, următoarele vin de la 4,75%, deci nu foarte atractive în condiţiile în care la titlurile de stat pe un an avem 7,2%.

Nu e foarte înţelept să faci depozite pe o lună sau trei cu capitalizare în aşteptarea unor oferte şi mai bune de titluri de stat câtă vreme ai la dispoziţie titlurile de stat deja listate şi unde scadenţa s-a apropiat.

De pildă luni, la deschidere pieţei, existau oferte de vânzare pentru obligaţiunile de stat scadente în decembrie 2022 la un randament net de 6,98% (cotaţia la vânzare era de 98,6%, cotaţia dirty, cu dobânda ce trebuie plătită deţinătorului inclusă era de 100,6%, iar cuponul este de 4%).

Cu alte cuvinte, pentru 6 luni şi 10 zile avem acces la un plasament cu randament anualizat de aproape 7% şi nu ne blocăm banii un an pentru cei 7,2% oferiţi de Ministerul Finanţelor la titlurile de stat aflate acum în oferta programelor Fidelis şi Tezaur.

Pentru emisiunea R2208A, titluri de stat în lei scadente în august 2022, randamentul net obţinut la cumpărarea direct din ofertă (din ask) era de 5,09%, cotaţia la vânzare era de 99,84%, cotaţia dirty 103,28% iar cuponul de 4%.

Mai sunt disponibile şi obligaţiuni scadente în octombrie 2022 (emisiunea R2210A), unde oferta la vânzare era la 98,9%, echivalent 101,2% cu dobânda inclusă (dirty), cuponul de 3,25%, iar randamentul net obţinut în acest mod de 7,13%. Remarcaţi că un plasament pe 4 luni şi 10 zile avea un randament anualizat aproape cât randamentul actual la un an pentru titlurile aflate în vânzare.

Sigur, din randamentul net ar trebui scăzut comisionul brokerului (uzual 0,1% din suma alocată pentru titluri de stat), dar să nu uităm că nu este obligatoriu să luaţi din ask, vă puteţi plasa ordinele şi mai jos aşteptând să fiţi serviţi de vânzători. În plus, dobânzile oferite de stat la certificatele de trezorerie pentru populaţie sunt neimpozabile, în vreme ce în cazul băncilor dobânda la termen este impozitată la sursă cu 10%.

Din exemplele de mai sus rezultă că este mai profitabil să va plasaţi banii în titluri de stat prin broker decât să vă limitaţi la depozitele bancare la termen de 1-6 luni. Şi asta în condiţiile în care am comparat randamentele titlurilor de stat listate cu cele mai bune dobânzi bancare din oferta băncii care se detaşează de pluton în acest caz (TBI Bank), pentru că dacă ne-am fi axat pe ofertele băncilor de talie mare (BCR, BRD, Banca Transilvania, CEC), diferenţele ar fi crescut şi mai mult, cam de la simplu la dublu.

Din păcate, mulţi români s-au obişnuit cu dobânzile mici la depozite şi merg în continuare pe conturi curente, aşa cum mulţi debitori care sunt legaţi de Robor întreabă candid dacă să treacă sau nu pe IRCC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb