Oportunităţi deschise afaceriştilor turci de procesele de privatizare din România

Ziarul BURSA #Companii / 13 ianuarie 2012

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a avut ieri o întrevedere cu preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD), Omer Susli, prilej cu care oficialul român a menţionat oportunităţile deschise oamenilor de afaceri turci de procesele de privatizare care au loc în România. Potrivit unui comunicat al MAE, preşedintele TIAD a fost însoţit de un grup de oameni de afaceri turci, de reprezentanţi ai unor importante firme turceşti, precum Credit Europe Bank, Garanti Bank, Kanal D, la întrevedere fiind prezent şi ambasadorul Turciei la Bucureşti, Omur Şolendil.

Teodor Baconschi a prezentat oamenilor de afaceri turci măsurile adoptate de partea română în vederea facilitării regimului de vize, în cadrul permis de acquis-ul comunitar. De asemenea, şeful diplomaţiei române a menţionat şi oportunităţile care ar putea fi generate de o colaborare cu parteneri români în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană, în contextul în care România face eforturi pentru a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene.

Ministrul român al Afacerilor Externe a propus constituirea unui grup de lucru comun format din reprezentaţi ai MAE, ai Ambasadei Turciei şi ai Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din Româ-nia, în vederea identificării unor proiecte concrete de cooperare care să fie incluse în Planul de Acţiuni al Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări. S-au evidenţiat în cadrul discuţiilor câteva domenii de interes, precum cel energiei şi al transporturilor.

Potrivit MAE, a fost avută în vedere şi identificarea şi analizarea posibilităţilor concrete de cooperare, în cadrul unor joint ventures, pe terţe pieţe şi a fost reliefat rolul important pe care comunitatea oamenilor de afaceri îl poate avea în potenţarea cooperării culturale dintre cele două ţări, prin susţinerea unor proiecte majore, menţionându-se, în context, interesul părţii române pentru renovarea sediului Institutului Cultural Român din Istanbul, care este o clădire de patrimoniu.

"Oamenii de afaceri turci au prezentat activităţile pe care le desfăşoară în România şi au exprimat încrederea cu privire la potenţialul de revigorare a economiei româneşti prin depăşirea efectelor negative ale crizei, care va influenţa pozitiv şi activitatea mediului de afaceri. A fost exprimată gratitudinea pentru sprijinul acordat de autorităţile române pentru facilitarea regimului de vize, precum şi interesul pentru facilitarea procedurilor de acordare a permiselor de şedere pentru oamenii de afaceri turci în România", se arată în comunicatul MAE.

Turcia este primul partener comercial al României din afara UE şi din cadrul statelor membre OCEMN şi al cincilea partener în cadrul schimburilor internaţionale totale ale ţării noastre. Totodată, Turcia este al patrulea partener la export şi al nouălea la import al României.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb