Opozantul venezuelean Juan Guaido, care acuză Columbia că l-a expulzat după intrarea sa "ilegală" în ţară înaintea unei conferinţe internaţionale privind Venezuela, a sosit ieri în Statele Unite, relatează AFP.
"Din păcate, astăzi trebuie să spun că persecuţia (politică) a fost simţită şi în Columbia", a declarat Juan Guaido locale la sosirea la Miami, în Florida (sud-estul ţării).
"Mă obligă să părăsesc Columbia", a spus Juan Guaido într-un videoclip postat pe Twitter şi filmat în avionul care îl ducea în Statele Unite.
Vizat de mai multe proceduri judiciare din Venezuela, dintre care una pentru "trădare", Juan Guaido a precizat că a trecut frontiera "pe jos" şi a ajuns la Bogota după "60 de ore pe drum".
Preşedintele columbian, Gustavo Petro, care a operat o apropiere de Caracas prin restabilirea relaţiilor diplomatice, a negat, însă, că l-a expulzat pe opozantul venezuelean.
Juan "Guaido obţinuse un acord pentru a călători în Statele Unite prin Columbia. I-am permis din motive umanitare, în pofida intrării ilegale în ţară", a scris Gustavo Petro pe Twitter.
Washingtonul a părut să coroboreze marţi această versiune a evenimentelor.
"Diplomaţi americani au lucrat îndeaproape cu guvernul columbian pentru a-i ajuta ca el să ajungă teafăr în Statele Unite", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Vedant Patel.
"Mulţumim guvernului columbian pentru sprijinul acordat venezuelenilor care îşi părăsesc ţara din cauza persecuţiei şi a crizei umanitare din Venezuela", a mai spus el.
La iniţiativa Columbiei, reprezentanţii a aproximativ douăzeci de ţări s-au întâlnit marţi la Bogota pentru a încerca să relanseze dialogul în Venezuela dintre guvernul chavist al lui Nicolas Maduro şi opoziţia sa, fără ca vreunul dintre ei să fie invitat.
Juan Guaido a fost considerat de Statele Unite preşedintele de facto al ţării sale la începutul lui 2019, după realegerea contestată din mai 2018 a preşedintelui Maduro. La sfârşitul lui 2022, opoziţia venezueleană divizată a pus capăt "guvernului interimar" condus de Juan Guaido.
Candidat la primarele opoziţiei venezuelene prevăzute pe 22 noiembrie în vederea alegerilor prezidenţiale din 2024 din Venezuela, Juan Guaido şi-a propus să continue un turneu în alte ţări.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2023, 10:30)
Interesant ca toti opozantii care fug din tarile lor,ajung in USA
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2023, 11:15)
Este și un urmaș al șahului din Persia către se consideră legitim suveran.
La ce resurse au în Venezuela ii dau americanii de mâncare , e bun că rezerva, chiar daca e un cal mort probabil.
Ai dat de mâncare și la Maia Sandu și la Ciuca și uite că le foloseste investitia în ...burse pentru liderii din posibile colonii.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2023, 13:54)
Individul și licheaua trădătoare, aflat în slujba americanilor, trebuia arestat și închis demult !