Comisia pentru concurenţă din Elveţia (Weko) investighează dacă primele două mari bănci din ţară, UBS AG şi "Credit Suisse Group" AG, dar şi alte şase instituţii de credit au manipulat cursul de schimb valutar.
"Examinăm dacă au existat complicităţi nepermise între diverse bănci, pentru fixarea mai multor cursuri de schimb pe piaţa valutară", a anunţat ieri autoritatea de reglementare din Berna, subliniind: "Există indicii că aceste bănci au recurs la înţelegeri ca să manipuleze cursul valutar". Autoritatea a menţionat că urmăreşte să afle dacă băncile anchetate au făcut schimb de informaţii confidenţiale, şi-au coordonat acţiunile pentru executarea de tranzacţii la un preţ convenit şi au încercat să influenţeze indicele de referinţă WM/Reuters.
În afară de UBS şi "Credit Suisse", băncile vizate de anchetă sunt "Zuercher Kantonalbank", "Julius Baer Group" Ltd., "JPMorgan Chase & Co." , "Citigroup" Inc., "Barclays" Plc şi "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS). Weko a menţionat că şi alte bănci şi societăţi de brokeraj ar putea fi implicate în aceste înţelegeri.
Autorităţile din peste zece ţări cercetează dacă băncile au manipulat indicele de referinţă WM/Reuters, utilizat de investitori şi companii de la nivel mondial.
Oficialii UBS au refuzat să facă vreo declaraţie cu privire la ancheta Weko, iar cei ai "Credit Suisse" au declarat că afirmaţiile autorităţii conţin "referinţe incorecte", iar acuzele aduse sunt "necorespunzătoare şi dăunătoare reputaţiei băncii".
"Julius Baer" a informat că investigaţia sa internă nu a găsit vreo dovadă de abuz pe piaţa valutară, dar susţine "în mod constructiv" ancheta. La rândul său, "Zuercher Kantonalbank" a arătat că are doar un rol mic pe piaţa valutară, cu o cotă de aproape 0,2%.
Reprezentanţii RBS au declarat doar că vor coopera pe deplin în cadrul investigaţiei, iar cei ai "Citigroup", "JPMorgan" şi "Barclays" au refuzat să facă vreun comentariu.
Menţionăm că şi Autoritatea pentru Conduită Financiară din Marea Britanie a anunţat, ieri, că va analiza modul în care băncile de investiţii previn manipularea indicilor de referinţă.
"Criza financiară globală s-ar putea atenua, însă schimbarea culturii la nivelul industriei nu se produce peste noapte", a spus Martin Wheatley, directorul executiv al autorităţii menţionate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de gigi în data de 01.04.2014, 08:57)
Si in 2013 si pentru 2014 prognozele marilor banci,americane,elvetiene si engleze au fost de dezinformare pe marile agentii de presa Reuters si Bloomberg, curs euro/dolar de 1,27-1,25. Totul este minciuna si dezinformare pentru a pierde pariurile investitorii si a-si mari ele profiturile.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.04.2014, 11:21)
Prima si cea mai mare manipulare ramane mentinerea fixa a pretului Aurului de catre Guvern. Apoi urmeaza pastrarea cursului monedei prin mentinerea fixa a pretului Aurului cu blocarea comertului cu Au ca moneda de schimb.