Orange anunţă că a ajuns la un acord privind transferul afacerii de retail al Orange Money din România către Alpha Bank România, arată un comunicat al companiei remis Redacţiei.
Potrivit sursei citate, tranzacţia presupune transferul ecosistemului digital Orange Money local, care include platforma mobilă fintech, clienţii şi portofoliul de produse din România, precum şi partenerii, furnizorii şi echipa care gestionează operaţiunile financiare mobile.
Clienţii Orange Money vor avea în continuare acces la aceleaşi produse, servicii şi beneficii ca până acum şi nu vor exista modificări în condiţiile contractuale ale produselor şi serviciilor oferite. Procesul se va desfăşura în mod transparent, iar clienţii vor fi informaţi cu privire la paşii următori.
"Datorită unei echipe puternice de specialişti în digital banking, Orange Money România a crescut constant, devenind o soluţie digitală financiară de top, recunoscută de către clienţi şi de piaţă pentru calitatea serviciilor şi pentru viziunea inovatoare. Abordarea strategică a Orange Money a avut mereu în vedere integrarea aplicaţiei şi a produselor sale într-un ecosistem bancar şi, pentru a atinge acest obiectiv, am semnat transferul businessului de retail Orange Money către Alpha Bank România. Experienţa Alpha Bank va oferi continuitate clienţilor noştri, iar produsele lor bancare vor îmbogăţi suita de servicii la care utilizatorii Orange Money au acces astăzi", a declarat Haris Hanif, CEO Orange Money România.