Orban a trimis corpul de control pentru a ancheta derularea contractului pentru lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva

I.M.
Miscellanea / 29 mai 2020

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a confirmat vineri seară, într-o conferinţă de presă, că a trimis corpul de control la CNAIR pentru a ancheta derularea contractului pentru lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva şi motivele rezilierii acestuia în august 2019, transmite G4media.

Potrivit sursei citate, după ce miercuri se întreba cine va plăti pentru "măgăriile pe care le-au făcut ăştia pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva", premierul Ludovic Orban a trimis o zi mai târziu Corpul de Control la CNAIR pentru a afla cum s-a desfăşurat şi cum a fost reziliat contractul pentru realizarea celor 21 de kilometri de autostradă. Între timp, fostul şef al CNAIR, Sorin Scarlat, cel care a încuviinţat în august anul trecut ruperea contractului cu spaniolii de la Comsa, şi-a dat demisia din funcţia de director al Direcţiei de implementare proiecte.

Premierul Ludovic Orban a declarat în urmă cu două zile, la începutul şedinţei de guvern, că pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva a fost un aranjament între managementul companiei şi constructor pentru rezilierea contractului fără temei legal şi crede că această situaţie trebuie investigată de Parchet.

"Acolo lucrurile sar în ochii, lipsa de apărare, astea toate trebuie sancţionate, adică trimis către Parchet. Ce s-a întâmplat acolo e de Parchet. Încercăm să câştigăm, dar după cum arată lucrurile vă spun clar că totul e cusut cu aţă alba (...) Pentru măgăriile pe care le-au făcut ăştia nu plăteşte nimeni?", a spus premierul.

Afirmaţiile premierului au venit după ce ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat ridicarea restricţiilor de circulaţie pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, restricţii care au fost în picioare de la deschiderea traficului pe cei 21 de kilometri de autostradă dintre Holdea şi Ilia, în decembrie anul trecut,

CNAIR a venit ulterior cu precizarea că a fost ridicată începând cu 28 mai doar restricţia de tonaj (7,5 t) şi că vor fi menţinute, însă, restricţiile de viteză "pentru desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă".

Lugoj-Deva lot 3

Lungime: 21,14 km

Constructor: Asocierea COMSA S.A. - Aldesa Construcciones S.A. - Arcadis Eurometudes S.A. - S.C. Teloxim Con S.R.L.Semnare contract: octombrie 2013

Ordin de începere a lucrărilor: noiembrie 2013

Termenul de finalizare potrivit contractului: mai 2016

Rezilierea contractului: 27 august 2019, când autostrada era la stadiul fizic de 99%

Valoare contract: 579,9 mil. lei (121,57 mil. euro). Până la momentul rezilierii s-a achitat constructorului 94,3% din această sumă

Deschiderea traficului: 23 decembrie 2019 în regim de drum cu 4 benzi de circulaţie, cu restricţii severe de viteză şi tonaj

Autostradă reziliată la 99% stadiul lucrărilor

Spaniolilor de la Comsa li s-a reziliat la finalul lunii august 2019 contractul pentru realizarea celor 21 de kilometri de autostradă, deşi realizaseră 99% din lucrări. CNAIR şi Ministerul Transporturilor prin vocea lui Răzvan Cuc, care ocupa funcţia de ministrul al Transporturilor la acea vreme, i-au acuzat atunci pe constructorii spanioli că au lucrat prost.

De altfel, în septembrie 2019, CNAIR anunţa că pe lotul construit de aceştia a apărut o fisură în asfalt cu o lungime de 15 metri şi o lăţime de un centimetru. Şefii CNAIR anunţau atunci consolidări în zona respctivă în 2020, consolidări care însă nu s-au făcut până în prezent.

Mai mult, în urma unei expertise comandate de CNAIR firmei IPTANA, în toamna anului trecut, se constatau deficienţe la podul peste Mureş, care au fost corectate de către CNAIR înainte de deschiderea traficului în decembrie anul trecut, dar şi probleme legate de scurgerea apelor, dar şi de utilizarea unor umpluturi în terasamente care nu sunt bune, crăpături apărute în taluzuri, colmatarea unor şanţuri şi aşternerea unui strat de asfalt mai subţire decât era specificat în contract.

Cei de la Asociaţia Pro Infrastructura au criticat constant deciziile CNAIR: atât pe cea de a rezilia contractul cu spaniolii de la Comsa, care a fost luată pe vremea guvernării PSD, când ministru al transporturilor era Răzvan Cuc, cât şi pe cea de a deschide traficul cu restricţii de circulaţie la finalul anului trecut, decizie luată în guvernarea PNL, când la şefia Transporturilor era deja actualul ministru Lucian Bode.

"Au reziliat contractul de construcţie în august la 99% stadiu fizic recepţionat şi plătit. Apoi, timp de peste 4 luni au mimat realizarea unor expertize care să "demonstreze" slaba calitate a lucrărilor. În final, în lipsa unor probleme reale, au repoziţionat cu câţiva milimetri aparatele de reazem la 2 pile de la podul peste Mureş, operaţie care a durat câteva ore de muncă efectivă. Altfel spus, ceea ce nu era bun în august s-a deschis astăzi, după nişte remedieri minore", scriau reprezentanţii API în decembrie 2019.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. stimati cititori nu vi se pare ca in acest CNAIR cam de multa vreme este o stare ca in Hamlet

    nu vi se pare ca de la o vreme cam pute? 

    nu vi se pare ca sunt manjiti numai de glorie? 

    nu vi se pare ca se regasesc in zisele "vin ai nostril, pleaca ai nostril noi (ei) lucram aici ca prostii 

    nu vi se pare ca in toata societatea este cam la fel? 

    SA NE TRAIASCU DISTINSII CONDUCATORI IN FRUNTE CU PARTIDELE LOR INFOMETATE SI DORITOARE DOAR DE CIOLAN (PT CA NU SUNT VEGETARIENI)

    Sa le dea Domnul sanatate in oasele noastre, ar zice omul de pe strada 

    Cica, înainte de plecare, sinistrul Cuc:

    Încă o șpagă și mă duc ...  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb