Liberalii susţin alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar, deocamdată, anul electoral 2024 este ''departe'', a declarat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban, conform Agerpres.
"Vă readuc aminte că Guvernul pe care l-am condus a fost demis prin moţiune de cenzură, pentru că Guvernul PNL şi-a angajat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Evident că noi susţinem acest lucru, dar vrem să o facem într-un moment în care se ia decizia. Deocamdată, suntem departe de anul electoral 2024. Cu siguranţă, vom decide în coaliţie şi vom stabili acest lucru", a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului.
Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, s-a arătat nemulţumit de faptul că alegerile locale parţiale din 27 iunie se desfăşoară într-un singur tur de scrutin, menţionând că va propune în coaliţie un calendar pentru implementarea reformei electorale.
El a precizat că, în cadrul şedinţei Biroului Naţional al USR PLUS de luni, a fost abordată tema Codului electoral.
"Avem în câteva zile din nou alegeri pentru primari. Din nou, într-un singur tur. E foarte clar că promisiunea pe care Programul de guvernare şi pe care USR PLUS a făcut-o, şi coaliţia a făcut-o, nu s-a materializat şi nu avem alegeri în două tururi. Voi propune, voi discuta în coaliţie un calendar clar şi faţă de acest subiect. Comisia de cod electoral trebuie să devină realitate", a arătat Barna, într-o declaraţie susţinută la Palatul Parlamentului.