Ordonanţa pentru favorizarea infractorului

MAKE
Ziarul BURSA #Politică / 2 februarie 2017

Ordonanţa pentru favorizarea infractorului

Guvernul face oameni cinstiţi din infractori.

Prin lege!

Este ceea ce se vede şi îndărăt nu este nimic altceva.

Infractorii devin subit oameni cinstiţi, prin ordonanţă de urgenţă.

Nu mai ispăşesc pedeapsa.

Abuzul în serviciu se măsoară de la prejudiciul de 200 de mii de lei încolo; până la 199 de mii nu e, infracţiunea este stabilită de contabilitate, dacă lipseşte un leu, atunci nu se mai pedepseşte, nici la cincizeci de bani distanţă, nici la cinci bani, nici la un ban - 200 de mii, în cap.

Fărădelegea a devenit legală.

Judecătorul nu mai judecă, dacă nu-i dă voie contabilul - toate planurile de afaceri cu statul se modifică în tranşe de 199.

Temniţa îşi descuie porţile pentru o lungă listă de politicieni. Dosarele cu infracţiunile lor, la gunoi.

Dosarele în curs, la gunoi.

Traian Băsescu şi-a încheiat misiunea politică în fruntea Partidului Mişcarea Populară şi şi-a anunţat retragerea din poziţie: dosarele Elenei Udrea, Ioanei Băsescu (fiica sa), şi al lui Radu Pricop (ginerele său), la gunoi.

Liviu Dragnea, la gunoi.

"Ministrul Justiţiei" Florin Iordache justifică ordonanţa de urgenţă, invocând critica europeană pentru supraaglomerarea din închisorile noastre: "Am văzut oameni cu faţa tumefiată de muşcături de căpuşe. Oamenii ăia nu sunt condamnaţi la moarte. Deci, când vezi oameni şi gândaci care trec peste ei... pentru că într-o cameră de patru pe patru, stau douăzeci oameni", a povestit ministrul, îngrijorat.

Motivele pentru ordonanţă invocate de PSD-işti sunt două:

1. Spaţiu de cazare insuficient în închisori, atrăgând ameninţarea europeană cu o amendă anuală de 80 de milioane de euro, dacă aspectul nu se ameliorează;

2. Nedreptatea unor condamnări şi dresări de dosare, despre care unii spun că ar fi fost comandate politic.

Nici primul motiv şi nici al doilea nu au nici cea mai mică legătura cu dezincriminarea infracţiunilor şi graţierea.

1. Supraaglomerarea nu se rezolvă prin dezincriminare şi graţiere, ci, normal, prin construirea de spaţii în închisori. .

"Ministrul Justiţiei" Florin Iordache spune: "Construcţia de penitenciare este o soluţie, dar o construcţie de penitenciar nu se poate finaliza decât în minim cinci ani. În acest moment, s-ar putea construi două penitenciare. Cu un grad de ocupare de 144 la sută, construcţia a două penitenciare nu rezolvă situaţia".

Care este competenţa "ministrului Justiţiei" în construcţii?

Nici una.

Afirmaţia că nu ar putea fi finalizată construirea unui penitenciar decât în cinci ani este falsă: termenul este dependent de dimensiunea şi complexitatea construcţiei, de amplasament şi de calitatea constructorului - capacitatea sa de mobilizare, priceperea şi ritmul de execuţie.

Palatul Parlamentului, a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafaţă din lume, a fost construită în 13 ani, interval în care "ministrul Justiţiei" Florin Iordache ar putea construi doar două penitenciare şi jumătate.

În aceste condiţii, poate că o bună idee ar fi ca Palatul Parlamentului să devină închisoare, obţinând şi un avantaj suplimentar, pentru condamnarea cu executare la locul de muncă, ceva cam ca în cazul lui Liviu Dragnea.

Probabil că o firmă de construcţii normală, poate finaliza un penitenciar în câteva luni.

Cât despre finanţarea construcţiilor penitenciarelor, aceasta chiar nu există ca problemă, cât timp sume de sute de milioane de euro (1,5 miliarde de euro, a afirmat Codruţa Kovesi), reprezentând prejudicii aduse statului de către cei condamnaţi, rămân nerecuperate: este de ajuns să fie recuperate.

Clădirea Palatului Parlamentului a fost evaluată, în 2006, la trei miliarde de euro.

2. Nedreptatea unor condamnări şi dresări de dosare nu se rezolvă prin dezincriminare şi graţiere, ci, normal, prin asigurarea rigorii actului de justiţie.

Satisfacţia că mari infractori din politică, afaceri şi justiţie au fost înhăţaţi, condamnaţi şi întemniţaţi, nu a reuşit niciodată să îndepărteze suspiciunile că însuşi acest proces de igienizare a spaţiului public s-ar face cu mâinile murdare şi la o comandă externă, percepţie generată fie şi doar din cauză că valul de arestări a crescut abrupt, ca la un semnal.

Dezvăluirile recente care au condus la demisia generalului SRI Florian Coldea, deşi pun în discuţie doar rigoarea procedurilor SRI (termen al "binomului" colaborării cu DNA) şi exerciţiul conştient al conflictului de interese, nu doar confirmă suspiciunile de practici murdare, ci le amplifică, purtându-le asupra activităţii de combatere a corupţiei, dincolo de ceea ce publicul ar putea imagina în mod concret (şi va fi rămas nedezvăluit, deoarece delatorul Sebastian Ghiţă s-ar fi autoincriminat, mai grav decât este, deja).

Aflat în defensivă, "Binomul DNA-SRI" s-a destrămat, astfel că înregistrările SRI nu mai pot fi folosite de DNA.

Este aceasta o pierdere în eficienţa combaterii corupţiei?

Probabil.

Este acesta un câştig în respectarea drepturilor omului?

Probabil.

Nedreptatea din actul de justiţie nu este îndepărtată prin dezincriminări şi graţieri, ci prin îndreptare.

Amândouă motivele invocate de "ministrul Justiţiei" sunt false.

Ordonanţa guvernului privitoare la graţiere nu are nicio legătură cu drepturile omului celor aflaţi în puşcării şi cu atât mai puţin cu drepturile omului celor aflaţi în libertate.

Ordonanţa graţierii urmăreşte să spele cazierul lui Liviu Dragnea.

Nu ne aflăm pe terenul vreunei înfruntări democratice, pentru PSD şi adepţii săi, zecile de mii de protestatari din stradă, în oraşele ţării, nu sunt decât manipulaţi sau cumpăraţi, ca şi când ciorba morală în care ne scufundă Guvernul Grindeanu ar avea nevoie de vreun stimulent pentru proteste.

Legea este o oglindă a moralei; morala nu are la îndemână decât oprobiul public, ca penalitate, faţă de care legea prezintă avantajul unor coerciţii penalizatoare; dar, la rândul său, morala este oglinda a idealurilor şi/sau credinţelor, avansând astfel către felul în care ne găsim rosturile în lume.

Simplificând, Poruncile (şi/sau principiile) se reflectă în valorile morale, iar acestea sunt surprinse în ţelul legilor.

Ei bine, acest complex - credinţă/morală/lege - nu este nicidecum terenul pe care înţelege să acţioneze Guvernul Grindeanu, ci, invocând legitimitatea majorităţii obţinută la recentele alegeri, o foloseşte ca un cec în alb, ocazie în care pune în evidenţă potenţialul distructiv pe care îl are democraţia reprezentativă.

PSD acţionează în forţă.

În faţa forţei, credinţa poate opune credinţă, morala poate opune proteste, dar legea nu poate opune nimic, atunci când puterea legislativă este însuşită de cel care exersează forţa.

Urma scapă turma.

Dragnea a învins.

O victorie à la Pirus.

Se spune că regele Pirus al Epirului, care i-a învins pe romani la Heraclea şi Asculum în 279 î.Hr., a suferit pierderi de neînlocuit în timpul luptelor, ceea ce a dus la pierderea în cele din urmă a războiului piric. Plutarh relatează reacţia lui Pirus la felicitările primite din partea supuşilor: "Încă o victorie ca asta şi suntem terminaţi". (wikipedia)

Opinia Cititorului ( 64 )

  1. un "serviciu" special la infiltrat pe Dragnea in PSD sa distruga pentru totdeauna acest partid

    1. Daca esti din Psd delimiteaza-te de Dragnea daca ai curajul. Dragnea te are la mana?

      Unul din Psd nu carcaie ca a zis tatucu ca zboara din Psd-eu. 

      PSDul si guvernul lui, intrati in clandestinitate, se pregatesc sa dea noi OUG.

    De unde știți că grațierea spală cazierul? Poate ne arătați din codul penal. Eu știu că doar elimină executarea pedepsei. Cazierul se spală prin instituția reabilitării. Ați auzit de ea? Ne puteți spune câteva cuvinte despre ce înseamnă? Și cum nu există alt mod de a spăla un cazier?

    1. Să zicem că e cum zici. Poate ne arăți ce importanță are asta, în legătură cu mesajul articolului. Ne poți spune câteva cuvinte despre deosebirea dintre un articol de informare și unul de atitudine? Ai auzit de asta? Nu?

      Maestre esti incalificabil de corect. Problema e ca aici se discuta despre fenomene paranormale ce se petrec inaintea gratierii. Cred ca aceste probleme sint prea complexe pentru tine care privesti prin ochelarii "Dragnea"

      Ochelarii lui Dragnea dar cum o fi ai Presedintelui ca eu nu am vazut zilele astea decit un presedinte al guvernului meu si voi face tot ce imi sta in putibta pentru a darima guvernul.

      Poate ca asa au planuit nazistii in frunte cu Merkel sa puna mina pe tara si in parte au reusit.

      Unde este loialitatea fata de tara unde este romanismul pentru un minoritar care nu a vrut sa numeasa prim ministru un minoritar nu este ceva de condamnat dar pentru noi ceilalti? 

      mai lucreaza la ce vrei sa spui, eu nu am inteles nimic....

      Cu siguranta nu ai iesit la proteste. Poate ar fi bine sa iesi ca simplu observator. Acolo o sa vezi oameni civilizati, care nu pot fi cumparati nici de Dragnea dar nici de Merkel. Sunt oameni la care valorile nu se rezuma la: "ACUM NOI SUNTEM LA PUTERE.. CIOCU MIC" In afara de asta vei vedea oameni care merg la serviciu si isi platesc taxele la zi si care nu mai vreau sa fie furati asa cum se intampla de 26 de ani.

      Corect.

      Multumesc! 

      Ati vazut ce dreptate are asta cu minoritaru? nici nu ma gandisem la aspect asta scandalos! ba mai mult, acum mi-am amintit ca am mai avut si 2 generatii de alti monoritari, Hohenzolerni, parca asa... si aia si-au facut de cap prin tarisoara noastra scumpa; noroc ca au venit rusii la timp si prin confiscarea (!!) si a ceasurilor ne-au tiniut pe loc pret de45 ani,. ehehee!, da ce fericiti am fost acei 45 ani. Vrem inapoi....

    Asigurarea rigorii actului de justiție nu se poate realiza decât din interior, prin autocorecția sistemului - dacă ar fi lăsată să se producă fără interferența serviciilor. Poate ne explicați de ce Videanu a fost achitat de acuzația de abuz în serviciu.

    1. E ceva greșit în ideea că rigoarea actului de justiție nu are nici o legătură cu grațierea? Explică-ne ce portativ ai tu în față, noi suntem la alta melodie.

      N-am ce sat-i explic, je suis Cristi C, autocorectai fuctioneaza si nimic nu e asa. Totusi, unele lucruri se pot schimba. Explicatia este adevarata.

      Mesajul 3.2 nu apartine cititorului Cristi C.

      Sint multe lucruri pe care nu le stiu si un exemplu este cazul Videanu. Ar fi trebuit sa-l stiu?

      În articol pare că te încearcă o oarecare aplecare asupra infractorilor.

      N-ar fi trebuit să știi cazul lui Videanu? Poate în contextul justiției bolșevice? 

    Bine punctat,Make!

    De ce atatea discutii? daca in toamna sunt iar alegeri, tot PSD castiga, indiferent de ordonante... Asta e poporul roman. Ordonantele trebuia date in vara, cand toata lumea e in concediu si cu gandul in alte parti.

    Cand oameni influenti canta La chilia in port cu versuri gen ,, mituieste procuroru ,, si dupa asta fac vacante cu cei care ar trebui sa ne apere mai putem avea pretentii ?? Coruptia s-a extins ca principiu de a trai al celor care conduc .Unii folosesc coruperea justitiei , fabricare de dosare , etc , altii folosesc ordonante de urgenta pt a modifica legea in folosul propriu .Intrebarea mea de cetatean turmentat este daca ei sunt aparati de propriile retele de influenta prin diverse mijloace , pe noi cine ne apara de abuzurile si hotiile ambelor tabere ?

    1. Nu doresc raspuns de tipul ,, alta intrebare ,, am zis sa precizez ca poate raspunde cineva pe modelul asta :) Poate e timpul pt un serviciu special de informatii si protectie a romanilor care sa-i apere de toate formele de viata care-i agreseaza de la bacteriile din spitale la unii parlamentari , ministrii , magistrati , etc .

    Mortalitatea in penitenciare e de 3 ori mai mica decat in spitale si multe spitale arata mai rau decat penitenciarele .Rata de recidiva a infractorilor e imensa deci dupa eliberare e foarte posibil ca in cateva luni acestia sa se reintoarca in penitenciare .Deci e o falsa rezolvare gratierea exceptand poate pedepse minore date unor oameni la prima abatere pt fapte de gravitate mai mica din exces de zel al unor judecatori.

    1. ....e corecta observatia

      cea mai grea jignire pt intelectul meu si al celor care se afla in piata este cum dracului au tupeul sa explice si cu imagini pe pereti, ce rau este in penitenciare pt sarmanii hoti , excroci si criminali si nu scot o vorba despre mizeria morala, sanitara si de toate felurile din caminele de copii abuzati zi de zi, din caminele de batrani, abuzati si furati zi de zi, despre mizeria de toate felurile din spitale, despre superficialitatea educatiei.. dar, cum, cine sa vaza astea? ca doar asa le considera normale, probabil, acesti hominizi cocotati cu tupeu pe spinarea noastra sa ne conduca , pardon sa-si bata joc de noi. Ca doar de-aia I-am votat si ii si platim, sa ne fure si sa ne minta pe fata. bip! BIP! BIP!

      Spitalele se adresează în mod special oamenilor bolnavi, cu șanse reale de a crăpa.

      Comparația e demnă de un securist bolnav la cap. 

      Nu e comparatie , sunt date oficiale .Spitalele sunt pt oameni cu sanse de a crapa zici tu ? Poate in Romania . Unul din argumentele gratierii era ca detinutii sunt bolnavi , adica exact ca aia care vin in spitale .Daca mortalitatea in spitale e imensa nu trebuia sa inceapa cu OUG pt spitale renovate ? La rata de recidiva care este pun pariu ca se intorc in penitenciar peste jumatate din ei in doua trei luni ? Nu am nimic cu gratierea gainariilor si greselilor minore dar nu trebuie oricine gratiat

    Este regretabil ca talentul lui MAKE se risipeste pe demontarea unor minciuni absolut evidente.

    Mi-e dor de inca un text precum cel despre talcul dobanzii...

    Din articolul consacrat lui Dughin mi-a placut introducerea, plina de umor, analiza pe text ulteriora nemaifiind interesanta pentru mine, care am boala pe Putin, Dughin et co. 

    1. Traiesc aici.

      Nu am de gind sa mai scriu ceva ca "Tilcul dobanzii".

      Pentru mine a fost o surpriza ca Dughin este un impostor. 

      sau are doar Probleme cu jipiesu:-)

      A facut o expeditie la Polul Nord si s-a magnetizat :))))))

    Pana una alta Guvernul nu a incalcat legea.

    Daca nu exista mijloacele legale care sa impiedice aparita unor legi, ordonante, etc. proaste inseamna ca avem o problema sistemica. Moralitatea e o poveste de adormit copiii, ne trebuie legi clare si precise care sa nu poata fi ocolite de smecheri. Problema numarul 1 a sistemului capitalisto-democratic e pluripartidismul. Candidatii pe care ni-i propun partidele sunt cu precadere niste cozi de topor... 

    1. Dupa cum vezi, o lege poate fi mototolita si aruncata la cos, cu o alta lege. De unde stii ca prima era buna si ca a doua nu?

      Din povestile de adormit copiii: bunica ti-a sadit cunoasterea binelui si a raului, atunci cind ti-a spus basme. 

      Democratiile vechi se lasa surprinse de politica romaneasca. Brexit s-a inspirat din cea romaneasca cu povestea de 300 de parlamentari. Politica de grup primeaza fata de politica de mase.

      Haha

    "O societate fara principuri " nu se poate.

    Un articol demn de prima pagina, prima stire!

    De ce se protesteaza acum si nu s-a protestat in timpul campaniei electorale si a alegerilor (de 25 de ani e la fel), sa propulsam oameni cu o gindire normala care sa faca functionale structurile statului si ale societatii, care sa analizeze si sa balanseze, intrunormalitate, hotaririle ce sunt impuse societatii si care in mod normal ar trebui sa fie acceptabile in normalitate de membrii societatii, inclusiv de cei care se simt sau resimt altfel.

    1. ca ne-a redus salariile cu 25%. De ce l-am iubit pe Pontuletz? Ca nu le-a dat inapoi. Si asta e o masura a brutalitatii mioritice?

      Psd nu e nou pe piata politici, si-a schimbat putin denumirea, sefi mai spre sfarsit gandirea a ramas aceeasi: unirea pentru ciordale's mic-mare?

      Bineanteles nu cu bratara ca e democratie! In democratie faci ce vrei.

      Știi de ce? Câți crezi că sunt angajați în sistemul de putere. Uită-te la CV-ul lui Coldea. Tu crezi că el a ajuns de deștept și cultivat ce era? Sau pentru că a știut de cine să se lipească la un moment dat? Și pe cine să servească până să devină suficient de puternic?

       

      Astfel de comportament de animal politic nu este peste tot. Cu siguranță nu la oamenii etici. Oamenii cu simț al dreptății și eticii nu ajung nimic în sistemul de putere. Sau cu foarte puține excepții, prin hazard (omul potrivit la locul potrivit). 

       

      Dacă vrei să reușești în sistemul public ai nevoie de sprijin politic (așa este peste tot în lume, și în Germania sau America). 

       

      Uită-te la cât se chinuie Trump să curețe de adversari anumite structuri. Și mă refer la adversari care sunt dispuși să inventezez mizerii pentru a-l discredita. 

      Concluzia este singură. Cine vrea meritocrație, se duce în mediul privat. În cel public, are nevoie de sprijin politic pentru a ajunge sus. 

      Si in privat se potriveste treaba cu sprijin politic.

      Corporatiile au omorat meritocratia. 

      Confuzi sprijinul politic cu PCR-ul, pile, cunoștințe și relații, legate toate prin Securitate.

      La conducerea băncilor și firmelor de asigurări găsești? Securiști! Managementukl firmelor din comunicații sunt pline de? Securiști!

      Dar scriptul e cu sprijin politic. Cu apă rece. 

    Draga MAKE,

    Imi pare rau ca trebuie sa te contrazic dar odata cu reducerea maximului pedepsei la trei ani, pungasii care vor fura mai mult de 200000 vor avea doua solutii: 

    1. intra la amnistie pt ca hotia lor va face parte din infractiunile cu termen mic de pedeapsa; 

    2. intra la prescriere pt ca infractiunile lor apar de obicei in urma unui raport al curtii de conturi, care va apare cam la doi ani de la comitere, plus cat dureaza ancheta, cat dureaza procesul...

    Infractorii au avut consultanta buna - au rezolvat atat trecutul cat si viitorul. 

    1. El bugetar dupa Revolutie.

      ICCJ ii albeste pe cei mari.

      Pungasi trebuie sa miste si ei din urechi, legal. 

      Cu reducerea maximului pedepsei de la 7 la 3 ani nu sunt de acord.

       

      Dar, ceea ce nimeni nu reușește să îmi explice, este cum poate cineva fura doar prin abuz în serviciu. De obicei, rămân urme pe care procurorii să le documenteze în dosar pentru alte infracțiuni: dare/luare de mită, deturnare de fonduri, spălare de bani, trafic de influență, etc. 

      Cum poți fura doar prin abuz în serviciu? Îmi poate cineva explica acest lucru? Eu sunt prea cinstit și naiv ca să știu. 

      Sunt doar cuvinte pompoase Cristi C. O mana spala pe cealalta si amandoua fata.

      Concubinajul politic - economic este generator de furt. Dar poți răspunde la întrebare?

      Mai am o întrebare. Se tot vehiculează în presă că se vor face contracte de 199 mii de lei. Multe contracte. Poate nu știți pentru că nu ați citit niciodată un dosar penal făcut de DNA... dar acolo se însumează diferite infracțiuni efectuate la momente diferite de timp și rezultă un prejudiciu total. Dacă el rezultă din abuz în serviciu ca urmare a mai multor contracte, atunci argumentul descris în articol este fals. Un faptuitor care semneaza in 2017 un contract abuziv de 199 mii lei, in 2018 de inca 199 mii lei, atunci devine infractiune de cod penal. 

      Incredintare directa de contracte - abuz in serviciu. Ai nevoie de vreo indicatie suplimentara?

      Ha ha... absolut niciuna. Am înțeles. Abuzul în serviciu era infracțiunea mai gravă. Limitele pentru contracte directe sunt 30 mii € / 100 mii €. Limita abuzului a devenit 50 mii €. Deci, pot încredința în mod direct un contract de achiziții de bunuri și servicii de peste 30 mii € dar mai mic de 50 mii €. Rezultatul este că nu mai intru la pușcărie ci, eventual, plătesc amenda și se încearcă recuperarea prejudiciului (dacă se face). Dar pot face asta doar pentru un singur contract. Dacă sunt primar și am făcut asta de două ori, pa pa, vine DNA-ul.

      Serios? Pare o găurică minoră în lege, doar pentru găinari. Eu credeam că vorbim de marile furturi (de genul Hexipharma). Dar, ai dreptate. Am toate informațiile acum pentru a mă îmbogăți pe spinarea statului. 

      Pe ultima 100 de metri se insereasa pe an sau trimestru cu litere mici ca in contracte de banca.

      Domnule Cristi C., atitudinea contra ordonantelor lui Grindeanu nu necesita vreo argumentatie detailata, ele sint imorale, nivelind tratamentul celui onest cu cel al infractorului.

      Atentia pentru detaliile concrete, care am inteles ca-ti este specifica, nu este inutila, dar nu are relevanta in cazul acestui articol. 

      Articolul argumenteaza falsitatea motivelor Guvernului sa emita ordonantele scandaloase, dupa care, in principal, evidentiaza ca ele au creat (cel putin) o problema grava de moralitate. 

      Ti se pare ca ordonantele nu provoaca declansarea unei probleme de moralitate? 

      OK, inseamna ca te simti legat de un cod moral minoritar, pe care inclusiv eu insumi, il resping. 

      Agreezi ca ordonantele au declansat o problema de moralitate?

      Daca da, atunci, te rog, completeaza-ma, corecteaza-mi impreciziile, dar nu cu aerul ca ma contrazici, asa cum dai impresia. 

      Ha ha.... dle Make, evident că am simțit o problemă de moralitate, chiar înainte de a citi textul lor. Dar ca în aproape toate cazurile, mă gândesc imediat "hei, nu cumva greșesc să mă las pradă primului impuls?". Și fac un pas înapoi și mă uit la problemă.

       

      Cine altcineva ar fi putut fi premier politic? 

      - Tăriceanu (ALDE) 

      - Predoiu (PNL) 

      - Băsescu 

       

      Toți aceștia au în spate mulțimi de oameni acuzați de infracțiuni de abuz în serviciu. Cum știți că art din Codul Penal este neconstituțional, acest fapt îl face neutilizabil chiar pentru acțiunile penale în curs (cel puțin așa cred). 

       

      Cum vrem ca legile să fie date de un organism politic, pentru că sunt emanația sistemului politic, oricare dintre aceste personaje politice ar fi avut problema morală de care spuneți. Și anume, modifică un art de cod penal care afectează situația juridică a unor oameni din partidul lor (sau fostul partid, etc). PSD a ales pragul într-un mod evident. 

      Vedeți vreo ieșire dintr-un astfel de complex de inferioritate? Nu mi se pare normal ca un tehnocrat să stabilească legea penală. Ar fi ca și cum s-ar substitui lui Moise, coborând cu legile de undeva. Cineva politic trebuie să regleze niște legi pământene la starea de fapt a societății. Si avea din start o problemă de moralitate. 

    Abuzul în serviciu se măsoară de la prejudiciul de 200 de mii de lei încolo; până la 199 de mii nu e, infracţiunea este stabilită de contabilitate, dacă lipseşte un leu, atunci nu se mai pedepseşte, nici la cincizeci de bani distanţă, nici la cinci bani, nici la un ban - 200 de mii, în cap. 

    Principiul simetriei domnule Make; daca nu exista plagiat pana la 4% ( vorba lui Base:putin insarcinata) de ce n-ar putea exista abuzul in serviciu doar de la o anumita suma? 

    Ministrul Justiţiei" Florin Iordache spune: "Construcţia de penitenciare este o soluţie, dar o construcţie de penitenciar nu se poate finaliza decât în minim cinci ani. În acest moment, s-ar putea construi două penitenciare. Cu un grad de ocupare de 144 la sută, construcţia a două penitenciare nu rezolvă situaţia". 

    Propunere: alocarea unei aripi a Casei Poporului, care si asa este prea mare! si amenajarea ca penitenciar, am auzit ca are subsoluri incapatoare.

    Asa s-ar acomoda mai usor cu transferul, cei din clasa politica iar "fratii" si-ar da mana mai usor. 

    1. Te rog; nu este ministrul justitiei, este domnul Alta intrbare. 

    În faţa forţei, credinţa poate opune credinţă, morala poate opune proteste, dar legea nu poate opune nimic, atunci când puterea legislativă este însuşită de cel care exersează forţa. 

    Ne mai trebuie inca o "victorie" sau suntem deja terminati, domnule Make? 

    1. Ne aflam in miscare, nu este clara destinatia, pagubele nu pot fi contabilizate, inca.

    Tu cu cine ții?

    Daca azi Dragnea spune ca TVA-ul de miine este 27% si salariile tuturor angajatilor se dublu taxeaza, sa vad daca iese cineva in strada. Sau poate la festivalul berii din toamna sa fie urmatoarea mare adunatura. Wake up people!!!!! Trebuia iesit in strada inainte de alegeri si dupa ce a castigat PSD alegerile. Dupa razboi toti sunt viteji.

    Dragnea & Cariceanu la puscarie veti ajunge...

    supra-aglomerarea se rezolva prin munci colective care aduc oameni pe acelasi santier , indiferent de faptele sale!!!??

    Canalul DUNARE-Marea Neagra este un exemplu stalinist-comunist-ceausist dar bun bun pentru corectia penalilor de bani GATA! 

    Cica pibu creste ca tovarasii dau mariri .Pana aici e bine dar daca furtul pana la 200000 ron e privit cu ingaduinta pun pariu ca si peste zece ani nu vom avea spitale , sosele , scoli bune , emigratia va continua , saracia extrema va creste.

    Se intampla ca de data asta sa fiu perfect de acord cu dandamache :-) . Frumos.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb