Organizaţia Neputinţei Universale

Dacă institutele de sondare a opiniei publice n-ar fi atît de ocupate cu temele arzătoare ale bătăliilor pentru putere, poate că cineva ar avea curiozitatea să aleagă cîte 10.000 de cetăţeni, de pe fiecare dintre cele cinci continente ale globlului, şi să afle cîţi dintre ei ştiu că, în luna septembrie, ONU a deschis o nouă sesiune a Adunării sale Generale, cea de-a 62-a, şi cîţi dintre ei au fie şi cea mai vagă idee despre agenda respectivei reuniuni. ONU este, la urma urmei, cea mai importantă organizaţie internaţională, nu numai datorită caracterului ei universal, ci şi pentru că este singura care are autoritatea de a interveni direct, pe calea legii sau a forţei, pentru prezervarea păcii şi securităţii internaţionale. Nici în cele mai informate medii, nu cred că ponderea celor care ştiu cu ce se mai ocupă ONU, în agenda sa anuală de lucru, trece de pragul lui 0,1%.

De multă vreme, ONU nu mai este o vedetă diplomatică sau mediatică, iar scurtele episoade în care lumina reflectoarelor s-a focalizat asupra sa, au oferit o imagine dezamăgitoare, în cel mai bun caz. Organizaţia, în sine, nu a fost niciodată una a naţiunilor, ci doar a statelor, iar unite acestea n-au fost cîtuşi de puţin. Numele organizaţiei trimite la o ficţiune care a refuzat să devină realitate, de la crearea sa. De ce-ar fi astăzi lucrurile diferite? Dincolo de acest deficit "genetic", ONU înregistrează, însă, un deficit funcţional care creşte de la an la an, ameninţînd să prăbuşească organizaţia în totală irelevanţă.

Agenda sesiunii curente are, ca de obicei, peste 100 de punc-te pe ordinea de zi; mai precis, cea curentă are 163. Probleme multe în lume!, ar putea zice un optimist, care nu vrea să creadă, cu tot dinadinsul, că o asemenea dispersie este de fapt una dintre sursele lipsei de relevanţă a dezbaterilor şi a rezoluţiilor ONU. Tematic, aces-te 163 de puncte se împart în 9 capitole: Menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale; Promovarea creşterii economice şi a dezvoltării sustenabile; Dezvoltarea în Africa; Promovarea Drepturilor Omului; Coordonarea eficientă a eforturilor de asistenţă umanitară; Promovarea dreptului internaţional şi a justiţiei; Dezarmarea; Controlul asupra drogurilor, prevenirea crimei şi combaterea terorismului internaţional; Probleme de organizare şi administrative.

Nu este locul aici pentru o analiză amănunţită a punctelor înscrise pe fiecare capitol şi a documentelor care pregătesc dezbaterile. Un singur exemplu este suficient pentru a arăta de ce "traducerea" ONU este mai degrabă "Organizaţia Neputinţei Universale".

Cel puţin în ultimii patru ani, nu a fost subiect mai important pentru politica internaţională şi chiar pentru politica internă a statelor, decît terorismul internaţional şi lupta împotriva sa. Din America în Rusia şi din Golful Persic în Orientul Mijlociu, din Europa în Asia şi din Oceania în America Latină, toate guvernele, toate organizaţiile regionale au luat în considerare implicaţiile evoluţiilor din lumea teroris-mului internaţional şi au căutat soluţii pentru a face faţă ameninţărilor sau extinderii actelor de violenţă care au loc peste tot în lume. În lume are loc "un război" împotriva terorismului, în care sunt angajate unele dintre cele mai puternice şi mai bogate state ale lumii. Un război cu conotaţii religioase şi civilizaţionale ce nu pot fi ocolite. Un război în care mor zilnic sute, dacă nu chiar mii de oameni. ONU, în modul cel mai straniu cu putinţă, nu include acest subiect în capitolul privitor la pacea şi securitatea internaţională, ci îi rezervă un loc pe strapontină într-un capitol în care în prim plan sunt procupările pentru controlul drogurilor şi prevenirea crimei organizate. Nimeni nu contestă faptul că între crima organizată, traficul de droguri şi terorismul internaţional există şi se dezvoltă legături menite să asigure fonduri şi resurse tuturor acestor activităţi ilegale, cu caracter transnaţional. Totuşi, să nu ridici problema terorismului internaţional pe agenda dedicată păcii şi securităţii internaţionale este, dacă nu o dovadă de cecitate politică, atunci cu siguranţă una de impotenţă şi irelevanţă instituţională. Ce documente a pregătit ONU pentru discuţia privind terorismul? Un Raport al Secretarului General, de aproape 40 de pagini! Aşa mai vii de-acasă! De venit vii, dar nu ajungi prea departe, pentru că, după ce treci de titlu şi te uiţi ce cuprinde raportul cu pricina, te zbaţi între crizele de rîs şi cele de furie neputincioasă. Patru capitole, plus introducerea de rigoare, te lămuresc dincolo de orice îndoială rezonabilă că ONU nu are niciun chef să se ocupe de problema terorismului, că organizaţia nu este interesată, nici cît negru sub unghie, de aspectele politice şi de securitate pe care tema le implică, inevitabil. Întregul text este doar o lungă, plictisitoare şi complet inutilă listă. În capitolul II, o listă a măsurilor luate de state şi organizaţiile internaţionale pentru combaterea terorismului; în capitolul III, o altă listă a instrumentelor internaţionale - convenţii, tratate, rezoluţii ale ONU etc., aflate în vigoare şi care au vreo legătură cu combaterea fenomenului terorismului internaţional; cap. IV, o altă listă a celor mai recente acţiuni ale statelor pentru combaterea terorismului, iar în capitolul final, aţi ghicit! o listă a cursurilor de pregătire şi a workshop-urilor care au avut ca temă combaterea terorismului, ţinute pe minunatul nostru glob pămîntesc! Atît are de spus ONU, de la înălţimea autorităţii Secretarului General despre terorismul internaţional, ca problemă a comunităţii mondiale a statelor!!