Scandalul Qatargate care zguduie de câteva luni instituţiile europene ne arată unghiul ascuns al unei părţi din societatea civilă de pe bătrânul continent, care este folosită pentru influenţarea deciziilor luate de Comisia Europeană, Consiliul UE şi Parlamentul European în legătură cu relaţiile diplomatice şi, în special, comerciale cu unele state autocrate de pe Glob, unde respectarea principiilor şi valorilor democratice şi a drepturilor şi libertăţilor omului sunt puse în paranteze de autorităţile din zonele respective.
Potrivit datelor publicate de mass-media din Italia şi Belgia cu privire la ancheta derulată în cazul Qatargate, mai multe organizaţii neguvernamentale şi companii private au fost folosite de politicienii italieni şi belgieni pentru a spăla banii primiţi de aceştia de la partenerii lor (factorii de influenţă) din Qatar şi Maroc, deşi cei din urmă neagă vreo implicare în astfel de activităţi.
Pe lângă asociaţia Fight Against Impunity, care a fost fondată în anul 2019 de fostul parlamentar european Antonio Panzeri - actual pus sub acuzare pentru infracţiuni de corupţie în cazul Qatargate - şi organizaţia neguvernamentală No Peace Without Justice, al cărui director - Niccolo Figa-Talamanca, care este şi el implicat în cazul corupţiei parlamentarilor europeni, în aceste zile o companie din Italia a intrat în vizorul procurorilor care cercetează Qatargate. Este vorba despre Equality Consultancy SRL, din Milano, care ar fi participat la spălarea banilor trimişi din Qatar pentru mituirea oficialilor de la Bruxelles, susţin procurorii belgieni care au solicitat judecătorilor italieni să o extrădeze în Belgia, pentru derularea în continuare a anchetei, pe Monica Rossana Bellini, fondarea acestei firme.
Surse din cadrul anchetei au declarat pentru jurnaliştii italieni, că Bellini se află de săptămâni bune în atenţia procurorilor, mai ales că a fost contabila fostului europarlamentar Pier Antonio Panzeri, cel care a organizat întreaga reţea de influenţă în numele Marocului şi Qatarului. Potrivit surselor citate de publicaţia Politico, Equality Consultancy ar face parte din această reţea care a sprijinit spălarea banilor în dosarul Qatargate. Anchetatorii belgieni susţin, în mandatul de arestare european trimis autorităţilor italiene pe numele Monicăi Bellini, că aceasta "a jucat un rol important în returnarea numerarului provenit din Qatar, creând... o firmă pentru a oferi o aparenţă de legalitate fluxului de numerar" care au venit dinspre ţara din Golf.
Activitatea companiei Equality Consultancy a fost învăluită în mister până acum, mai notează sursa citată. Înregistrările publice şi comunicările cu autorităţile din Italia arată o firmă care a funcţionat doar pentru o scurtă perioadă, în care a avut timp să îşi deschidă filiale externe, dar să şi realizeze anumite conexiuni politice, chiar în interiourl Parlamentului European. Compania Equality Consultancy a fost fondată în anul 2018 de Monica Bellini, Stefano Giorgi şi Luciano Giorgi, Stefano fiind fratele mai mic al lui Francesco Giorgi, fostul asistent al lui Pier Antonio Panzeri, care este considerat de procurorii belgieni un pion important în reţeaua de corupţie înfiinţată de autorităţile din Qatar. Luciano Giorgi, celălalt membru al companiei, este tatăl celor doi.
În anul 2019, Equality Consultancy a înregistrat un venit anual de 240.000 de euro şi profituri în valoare de 102.500 de euro, conform documentelor publicate de presa italiană şi consultate de sursa citată. În acelaşi an, firma a închiriat un spaţiu de birouri la SilverSquare - un spaţiu de lucru în comun din Square de Meefs -, în inima districtului de consultanţă al capitalei UE, Bruxelles. Având acest punct de lucru local, Equality Consultancy a stabilit şi a dezvoltat relaţii cu politicienii de la Bruxelles. Procurorii belgieni arată că, potrivit unor mesaje transmise pe WhatsApp, două persoane i-au spus lui Francesco Giorgi că lucrau, la finalul anului 2019, pentru extinderea operaţiunilor companiei la Bruxelles.
Potrivit site-ului brusselsmorning.com, anchetatorii belgieni afirmă că Bellini a fost arhitectul reţelei spălării de bani, prin înfiinţarea companiei şi prin cooptarea în ea şi Silviei Panzeri, fiica lui Pier Antonio Panzeri.
Francesco Giorgi a declarat anchetatorilor de la Bruxelles că "la începutul anului 2019, Panzeri credea că în loc să ia numerar ar fi fost de preferat să creăm o structură juridică în care să putem participa, în principal el, pentru că aveam locul meu de muncă, şi astfel să gestioneze fluxul de bani în mod legal". Aşa se face că, datorită muncii lui Bellini, a prins viaţă Equality Consultancy SRL, companie care potrivit lui Francesco Giorgi a fost creată oficial pentru a "dezvolta" relaţii între ONG-uri, companii şi "omologii din ţări terţe".
"În Italia, a fost înfiinţată această companie de consultanţă, care a oferit servicii unei firme ce avea sediul în Anglia", susţine Francesco Giorgi care a precizată că autorităţile din Qatar au fost cele care au solicitat colaborarea firmei din Italia cu aceea din Anglia, condusă de un turc, pe nume Hakan.
"Fiind o companie din Anglia, documentele trebuiau pregătite în limba engleză. Implicarea mea a fost să îi pun în legătură pe Antonio Panzeri, pe fiica sa Silvia Panzeri şi pe contabila lui, Monica Bellini, cu Hakan. Silvia Panzeri, în calitate de avocat, a pregătit toate actele pe care le-am tradus în limba engleză pentru furnizarea serviciilor către firma deţinută de Hakan", a declarat Francesco Giorgi în faţa procurorilor.
Cei de la Politico mai arată că, din motive încă neelucidate, în 2018, Equality Consultancy a deschis o filială în Tallin, capitala Estoniei, intitualată "Equality Consultancy OÜ", filială care a rămas latentă până la lichidarea ei în vara anului 2019.
În anul 2021, Equality Consultancy şi-a închis definitiv activitatea, dar procurorii belgieni susţin că până atunci ea a contribuit, cel puţin unu sau doi ani la spălarea sumelor de bani trimise de Qatar către politicienii de la Bruxelles.
Monica Rossana Bellini a fost reţinută de autorităţile italiene şi riscă o pedeapsă de 10 ani de închisoare dacă faptele de care este acuzată vor fi dovedite de procurorii belgieni.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2023, 18:19)
Exact ca in Romania prin USR
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2023, 20:07)
Nu ar fi utila o lege ca cea americana care sa ceara inregistrarea ONG-urilor ca "foreign agents" daca sursa lor de finantare este din afara tarii, peste un anumit prag? Daca americanii considera importanta legea, de ce sa nu o avem si in Europa? Ne-am putea proteja "gradina lui Borrell" de coruptia junglei din afara.