Orientarea profesională a studenţilor români, susţinută printr-un portal web dezvoltat de TotalSoft

F. A.
Comunicate de presă #IT / 26 mai 2011

Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul Superior în parteneriat cu Mediul Economic şi Social a finalizat împreună cu producătorul de software TotalSoft un portal prin care orice persoană fizică sau juridică poate vedea calificările oferite de universităţile din România, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Proiectul are ca scop creşterea calităţii învăţământului superior din România prin conectarea lui la competenţele profesionale pe care angajatorii le cer, astfel încât acestea să poată fi dezvoltate în cadrul universităţilor noastre. Dorim să oferim suport tinerilor din România în ceea ce priveşte orientarea profesională, după absolvirea studiilor, astfel încât aceştia să îşi înceapă o carieră mult mai uşor", a afirmat Sorin Eugen Zaharia, General Manager UECNCFPA, Project Manager, DOCIS.

"Dezvoltarea portalului www.rncis.ro s-a realizat cu ajutorul unei echipe dedicate de experţi, cu o bogată experienţă în dezvoltarea de platforme de interes naţional, cum ar fi SEAP. Suntem convinşi că acest portal îşi va atinge obiectivul, de a crea o relaţie mai strânsă între instituţiile din învăţământul superior şi competenţele de care angajatorii au nevoie pe piaţa forţei de muncă", a declarat Liviu Drăgan, Director General, TotalSoft.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5669
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2973
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.0590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb