Firma "Orizont Turism", proprietarul hotelului Orizont din Predeal, inves-teşte nouă milioane lei în extinderea unităţii cu un corp nou de clădire, care va avea restaurant şi terasă, după ce în iunie a finalizat lucrările de modernizare a hotelului, în urma unor investiţii de 46 milioane lei.
Ion Mihăilă, director general adjunct al "SIF Transilvania", acţionarul majoritar al firmei "Orizont Turism", a declarat, citat de Mediafax: "În prezent, se află în derulare lucrările pentru finalizarea obiectivului < restaurant cu specific românesc >, care va avea 250 de locuri de alimentaţie publică şi o terasă cu 40 de locuri, pentru sezonul cald, şi va fi destinat atât clienţilor hotelului, cât şi organizării de evenimente precum conferinţe, simpozioane, nunţi etc. Lucrările de construcţie pentru noul corp de clădire vor fi finalizate până la jumătatea anului viitor".
Pe lângă noul restaurant, firma "Orizont Turism" vrea să mai amenajeze o sală de conferinţe într-un alt corp nou de clădire. Reprezentanţii SIF Transilvania au spus că lucrările vor începe anul viitor, investiţia reprezentând surse proprii ale firmei hoteliere.
Complexul hotelier de patru stele Orizont din Predeal are 139 de camere, un centru de conferinţe, un restaurant cu specific internaţional, patru baruri şi un spa. În perioada iulie 2007-iunie 2010, complexul a fost închis pentru lucrări de modernizare şi reclasificare, care au necesitat investiţii de 46,4 milioane de lei. Potrivit conducerii SIF Transilvania, finanţarea a reprezentat aport în numerar din partea acţionarilor şi credit bancar.