OUG privind prorogarea până la 1 ianuarie 2018 a Legii insolvenţei persoanelor fizice, adoptată

Andrei Stan
Companii / 31 octombrie 2017

OUG privind prorogarea până la 1 ianuarie 2018 a Legii insolvenţei persoanelor fizice, adoptată

Camera Deputaţilor a decis, astăzi, prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice până la 1 ianuarie 2018, adoptând în acest sens Ordonanţa Guvernului 6/2017 cu 264 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi două abţineri, potrivit Agerpres.

Deputatul liberal Ioan Cupşa a spus legea este aşteptată de peste doi ani şi a făcut apel la miniştrii Justiţiei şi de Finanţe să ia toate măsurile pentru ca actul normativ să fie aplicat.

"Facem apel la ministrul Justiţiei, la ministrul de Finanţe să facă ce trebuie pentru ca această lege aşteptată de peste doi ani să fie aplicată", a transmis Cupşa.

Deputatul UDMR Marton Arpad a amintit că legea a fost adoptată în 18 iunie 2015 şi avea termen de intrare în vigoare şase luni.

Marton Arpad a afirmat: "Teoretic, în 18 decembrie 2015, trebuia legea să intre în vigoare şi de atunci suntem în prorogări. Foarte mulţi cetăţeni sunt într-o situaţie economică destul de gravă, (...) avem nevoie de această instituţie".

El a spus că este ultima dată când UDMR va vota o astfel de prorogare.

"E clar că până în 1 ianuarie nu are cum să intre în vigoare, dar instituţiile trebuie să-şi facă treaba şi legea să intre în vigoare pentru că cetăţenii au nevoie de ea", a adăugat deputatul UDMR.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb