Pacienţii cu hepatita C vor acces la terapiile inovatoare

Mirabela Vasile
Miscellanea / 28 august 2015

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) face apel către reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ai Ministerului Sănătăţii să nu îşi uite promisiunile făcute şi să definitiveze procedurile de acordare a terapiei antivirale cu noile molecule pacienţilor cu hepatita cronică C, transmite un comunicat de presă.

Pentru a clarifica situatia APAH-RO a depus încă de săptămâna trecută o solicitare de audienţă la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii, la care nu s-a primit încă nici un răspuns.

Pe data de 22 iulie a anului curent, în cadrul unei Conferinţe de Presă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a promis ferm că, în luna august, pacienţii cu hepatită vor avea acces la noile molecule.

,,De la începutul anului asistăm la declaraţii şi promisiuni neonorate, la termene care nu s-au respectat şi la scuze care nu ajută cu nimic pacienţii cu hepatita C aflaţi la capătul disperării. Am ascultat cu atenţie declaraţiile din ultimele zile. Apreciem că se doreşte rezolvarea problemei şi se fac eforturi, însă observăm că batem pasul pe loc. Aşteptăm niste termene clare din partea autorităţilor, termene asumate, astfel încât pacienţii să ştie foarte clar care sunt procedurile pe care trebuie să le urmeze, cui trebuie să se adreseze şi care sunt termenele de evaluare a dosarelor!", a declarat Marinela Debu, preşedintele APAH-RO.

"Pacienţii sunt derutaţi, mulţi se confruntă cu probleme financiare şi sunt în incapacitatea de a şti ce se va întâmpla cu viaţa lor în lipsa tratamentului! Deja există câţiva care îşi pregătesc sau intenţionează să-şi pregătească documentele necesare pentru a-şi obţine terapia pe cale legală, apelând la instanţa de judecată. ", se mai arată în comunicat.

"Am ajuns la capătul răbdării! La ora actuală protocolul terapeutic nu mai prevede nicio soluţie de tratament pentru două recăderi cu interferon. Cum o să asigur susţinerea financiară a familiei, când eu nu mai pot face faţă bolii ? A creşte trei copii singură este o povară destul de mare pentru oricine, nu numai pentru sotia mea! Sper ca decidenţii din sănătate să îşi ia rolul în serios şi să ia decizii în beneficiul pacienţilor pentru că un om sănătos este un om care contribuie la dezvoltarea societăţii, iar acest drept ne este garantat prin Constituţie!", a declarat A.S., pacient cu hepatita C.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb