Lumea este îngrijorată, siderată, scîrbită sau pur şi simplu lovită cu leuca la "contactul" cu viaţa noastră politică, cu ceea ce se întîmplă în instituţiile guvernării, precum şi în cele ale administraţiei, din frumoasa noastră ţară! Puţini sunt, însă, aceia care se străduie să propună ceva, care ar putea mişca lucrurile din starea deplorabilă în care se află, istoric, înţepenite. Acum, drept este că nici nu prea ştii cu ce să începi! De care dintre tarele politicii, adică ale politicienilor noştri, să te legi mai întîi, pentru că pe toate odată nu le poate vindeca nici Cel de Sus; altminteri ar fi făcut ceva pînă acum şi nu ne-ar fi lăsat să ajungem chiar pînă aici! De douăzeci şi ceva de ani, ni se spune, pe diferite tonuri, oficial şi neoficial, că problema principală a României ar fi corupţia! Mă încăpăţînez să argumentez că fenomenul, larg răspîndit de altfel la noi (cam tot atît cît este de răspîndit, chiar dacă cu nuanţe şi forme diferite, şi prin Italia, Franţa, Olanda, Marea Britanie, Statele Unite, China şi nenumărate alte ţări!), este rău abordat. Corupţia este un produs sistemic, întocmai precum o erupţie a pielii, care desfigurează şi incapacitează o persoană, este manifestarea unor grave disfuncţii intra şi inter sistemice, într-un organism foarte complex cum este cel uman. Mai mult, exact ca şi în corpul omenesc, în cel social, corupţia (erupţia) este o încercare "disperată" a organismului de se menţine în parametri minim-funcţionali, în ciuda faptului că este intoxicat. Erupţia/corupţia reprezintă un semn al organismului că lucrurile nu sunt deloc în regulă, dar şi o încercare de a ieşi din impas, prin soluţii "abereante", întrucît cele normale nu mai sunt disponibile, ori au devenit insuficiente! Las, deci, corupţia pe seama celor care şi-au construit cariere politice pe seama agitaţiei inutile în jurul "campaniilor socialiste" de combatere a ei, şi sap mai adînc.
Mai adînc, am dat, mai de multişor vreme, de un fenomen care nu conteneşte să mă uimească prin capacitatea lui de reproducere şi dezvoltare, prin abilitatea cameleonică de a împrumuta culoarea locului, dar mai ales prin nocivitatea agresivă cu care atacă verigile vitale ale organismului social: "Pafarismul". Deşi termenul nu a fost inclus încă în Dex, el are de multă vreme o circulaţie largă. A fost obţinut printr-o contracţie lingvistică din expresia "a fi pe din afară", cu sens figurat, a nu şti! Necesitatea ei a fost resimţită de utilizatorul limbii române pentru a introduce un fel de grad absolut în rîndul unor termeni adjectivali similari, cum ar fi ignorant, habarnist, "lemn", "tufă" etc. pe care, cu deosebire, profesorii îi folosesc pentru a caracteriza îndepărtarea astronomică a celui examinat faţă de cunoştinţele minime pe care le-ar fi presupus rezolvarea unui subiect, problemă, temă, test etc.! Pafaristul este "tatăl" lor, Alfa şi Omega ignoranţei şi ceva pe deasupra. Este o necunoaştere care îşi ignoră propria limită şi în plus este mîndră de aceasta! În societatea românească, "pafarismul" a cunoscut nu doar o răspîndire din ce în ce mai largă, ci şi profunde schimbări în materie de funcţionalitate. Dintr-o simplă etichetă cu care se alegeau doar cîţiva "aleşi", dintre cei picaţi la vreun examen, a devenit un motor de propulsie pe scara funcţiilor publice, mai ales în aria guvernării şi administraţiei. Prin urmare, a căpătat lustrul unui soi de blazon! Să-l propulsezi politic pe cetăţeanul Gigi Becali în Comisia Juridică a Parlamentului României este doar una dintre gemele pafarismului multilateral dezvoltat, din România! Departe, însă, de a fi cea mai preţioasă! Cel mai recent exemplu de pafarism în cea mai pură stare este "bălmăjirea organizată" a Constituţiei României, care s-a desfăşurat sub înaltele auspicii ale Parlamentului, respectiv ale Preşedintelui Senatului. De la "modul de lucru", pînă la rezultatul final, bătaia de joc a întregii proceduri stă mărturie pentru pafarismul perfect al celor care s-au ocupat de piatra de boltă a edificiului nostru politic şi al vieţii de stat: Constituţia. Avem o "Zi a Constituţiei" în calendarul public, dar nu avem se pare, deloc, nici bunul simţ, nici măcar simţul ridicolului, nu mai spun de cel al răspunderii, pentru a face din procesul rescrierii Constituţiei României un act care să aibă ceva de a face cu "înalta expertiză profesională şi academică", într-un domeniu în care Specialiştii se numără pe degetele de la două mîini, în toată Europa!!!! De altfel, trimiterea unei "ciorne" de Constituţie la Curtea Constituţională şi băgarea în seamă a sus numitei curţi, care s-a apucat să evalueze şi să se pronunţe asupra "constituţionalităţii" unor prevederi dintr-o constituţie care nu există!!! arată, mai bine decît orice, pafarismul care colcăie prin înaltele instituţii ale statului numit România. Ar fi însă nedrept să reducem aria de vieţuire a pafarismului la politică. Pafarismul academico-universitar, pafarismul economico-managerial, pafarismul cultural, pafarismul administrativ, pafarismul jurnalistic, lingvistic... de toate soiurile nu ocoleşte nici o arie profesională: de la medici, la ingineri şi de la "tinichigii", la şoferi!!!
Bun, acum, că ştim diagnosticul, ce facem? Soluţia la care m-am gîndit ar fi să montăm pe toate faţadele instituţiilor publice un instrument foarte vizibil, care să măsoare gradul de pafarism manifest, în timp real, din incinta respectivă. Un pafarismometru! Ia, gîndiţi-vă că aţi trece în fiecare zi pe lîngă o instituţie publică, aşa, în drum spre serviciu, şi timp de săptămîni, luni şi ani la rînd acul indicator ar fi undeva la cota 1000, 500, 2000 peste zero! Nu-i aşa că aţi intra la gînduri? Păi cum, Doamne iartă-mă!, să le tot dai bani ăstora, iar ei să băltească la nesfîrşit în pafarism. Eu pun pariu că unora dintre cetăţenii, mai slabi de înger, li s-ar face chiar frică! În cele din urmă, alţii, mai hotărîţi, ar începe să pună întrebări incomode şi ar cere să se facă ceva iar, dacă nu, măcar să se desfiinţeze instituţia cu pricina, ca focar periculos de infecţie socială!!! În locul ei să se organizeze alta, capabilă să coboare acul pafarismometrului sub zero, măcar cu o linie, două!!!! Cealaltă soluţie, mai democratică, şi complementară cu cea dintîi, ar fi ca fiecare deţinător al unei funcţii publice să fie dotat, pe banii noştri!, cu un pafarimometru personal, la purtător, ca un ceas de buzunar cu lănţug. Treci pe lîngă omul public, ori te întîlneşti cu el, undeva, îl întrebi, iar el este obligat să răspundă: Nu vă supăraţi, cît arată pafarismometrul dumneavoastră?!!
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2014, 08:28)
... cauza pafarismului, o gasesc, paradoxal in specializarea excesiva, spre exemplu: un om stie sa bata perfect cuie, el este chemat la constructia unei case, el nu stie mai nimic despre cum se construieste o casa, dar stie sa bata perfect cuie ... extinzand exemplul nostru la stat, observam cu usurinta ca de fiecare data cand statul isi propune sa “atace” noi domenii, cheama noi specialisti (daca nu are, inventeaza) si iata cum statul se extinde, extinderea statului (am fost...
2. Culmea pafarismului
(mesaj trimis de Costica în data de 19.02.2014, 12:33)
In momentul cand pafarismul cu diploma (doctorat cu plagiat) se lafaie in cele mai inalte functii, acesta incepe sa se simta in drept sa ceara socoteala si sa-i considere specie inferioara pe nepafaristi
3. fără titlu
(mesaj trimis de C.M. în data de 19.02.2014, 19:02)
Corect! Si tu ai dreptate, si el are dreptate, si eu am dreptate...Lumea este o guma de mestecat, care se muleaza dupa forma dintilor fiecaruia dintre noi.
4. in loc de pafarismometru
(mesaj trimis de salomeea în data de 23.02.2014, 15:37)
Ca sa fii promovat in functii publice este obligatoriu sa iti bati joc de semenii tai, sa fii mitocan, semianalfabet dar fudul, semnale ale pafarismul e in floare..