Pagina albă

În locul editorialului de astăzi, aş fi vrut să fie doar o pagină albă. Eventual, cu chenar negru. Nu, cuvintele nu au plecat de la mine. Nici nu m-au trădat. Nici nu sunt în grevă. Nu sunt nici neputincioase şi nici inutile. Ele sunt şi astăzi, aşa cum le ştiu de atîta amar de vreme, cuminţi, la locul lor, gata să slujească. Să spună poveşti vechi şi noi, să depene întîmplări banale sau nemaipomenite, reale sau închipuite, să vorbească despre frumuseţile lumii, despre bucuriile şi durerile oamenilor. Pe scurt, să comunice. Să răspundă acelei fundametale trebuinţe omeneşti, aceea de a transmite sens, între semeni. Problema nu este la ele, la cuvinte, şi nici la mine, la utilizatorul lor. Problema este că ceea eu nu vreau şi ele nu pot este să fie folosite pentru a transmite ceva ce nu are sens. Nici un fel de sens.

Ce sens poate avea să înarmezi sute, mii de oameni, să îi speli pe creier băgîndu-le în cap că gloanţele înfipte la întîmplare în trupurile altor oameni, adunaţi la un concert, sau abia ridicîndu-se din pat, în casa lor, în crucea dimineţii, trase la întîmplare pe străzi asupra a tot ceea ce mişcă înseamnă "justiţie" şi "libertate" şi "demnitate" şi "credinţă" şi "curmarea suferinţei" ori a "nedreptăţilor" pe care tu şi ai tăi le înduraţi? Pe drept sau pe nedrept.

Ce sens poate avea să arunci asupra caselor şi oraşelor mii, zeci de mii de obuze, rachete, bombe şi alte "minunate" instrumente ale morţii şi suferinţei, în decurs de cîteva zeci de ore, omorînd şi schilodind sub dărîmături bărbaţi, femei, copii, tineri şi bătrîni, fără nici o discriminare, să distrugi case, magazine, străzi, depozite, surse vitale de vieţuire şi de supravieţuire pentru milioane de oameni? Ca să întemeiezi ce fel de justiţie? Ca să aduci ce fel de libertate? Ca să afirmi ce fel de demnitate, ce fel de credinţă, să curmi ce fel de suferinţă sau de nedreptate?

Ce sens poate avea să smulgi în teroare copiii de lîngă mamele lor, fraţii de lîngă fraţii lor, soţii şi soţiile de lîngă soţii şi soţiile lor pentru a-i lua ostatici, pentru a-i transforma în marfă vie într-o eventuală "tranzacţie". Ca să cumperi ce? Îngăduinţa celuilalt, a celui căruia i-ai omorît copilul, tatăl, mama, soţia sau întreaga familie, căruia i-ai distrus bunurile şi avutul, pe care l-ai cufundat în teroare? Bunăvoinţa lui? Pacea pe care ai distrus-o şi pe care va fi cu neputinţă să o mai regăsească cineva vreodată?

Ce sens au cuvintele politică, negociere, înţelegeri, tratate, drept şi drept internaţional pe care s-au sprijinit şi se sprijină în continuare speranţele de normalitate ale milioanelor de oameni trăitori în Israel, Gaza, Liban, Iordania, Egipt, Iran, Irak, Statele Unite, România, Rusia, Franţa, Germania... şi lista nu se poate încheia decît după ce vom fi parcurs toate ţările lumii, căci toate se află naufragiate pe aceeaşi firavă plută a unei lumi aruncată în mijlocul unui ocean bîntuit fără încetare de furtunile şi uraganurile incertitudinii, violenţei şi războiului?

Ce sens au moscheiele, bisericile şi toate lăcaşurile de cult ale lumii, dacă cei care intră acolo pot pleca apoi la drum, cu seninătate, dedicaţie şi entuziasm, chiar, pentru a semăna moartea, teroarea şi suferinţa în jur, convinşi că acesta este un act de credinţă, sancţionat de o putere divină oarecare?

Ce sens au vorbele solemn-înţepenite ale celor mai puternici dintre oamenii lumii, ale celor care cred despre ei că au menirea să facă şi să desfacă soarta statelor, a naţiunilor şi popoarelor, care împart "dreptatea" şi bunurile lumii... între ei, desigur? Ce sens are să vorbim despre puteri, mari puteri şi superputeri, dacă puterea lor nu poate face nimic pentru ca noaptea morţii şi terorii să nu coboare fără nici o oprelişte peste capetele şi vieţile milioanelor de oameni "obişnuiţi"?

Ce sens au instituţiile internaţionale şi instrumentele lor menite să păstreze pacea lumii, să o impună şi să pedepsească drastic pe cei care o tulbură, o încalcă sau doar o ameninţă, dacă de la crearea statului Israel şi pînă acum, după valuri, urmate de alte valuri de violenţă, moarte şi distrugeri, nu au putut formula o "soluţie" pentru problema relaţiilor dintre acest stat şi lumea în care s-a născut? Nu zice nimeni că problema este uşoară sau simplă, dar nici 70 de ani nu sunt doar cît ai clipi o dată din ochi!

Cît despre direcţia în care se îndreptă lucrurile, după acest episod de revărsare a terorii şi violenţei îndreptate împotriva a milioane de oameni, pot să vă spun încă de acum, fără să ezit cîtuşi de puţin, că nu duce nicăieri. Nu are nici un sens. Doar o altă pagină albă a istoriei care aşteaptă doar să fie împroşcată, cîndva, cu o altă uriaşă pată de sînge.