PÂNĂ ÎN VARA ANULUI VIITOR, "Eolica Dobrogea" va finaliza un parc de centrale eoliene de 144 MW

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 25 septembrie 2008

"Eolica Dobrogea" va finaliza un parc de centrale eoliene de 144 MW

Investiţia este de 250 de milioane de euro

Compania "Eolica Dobrogea" SRL a început pregătirile în teren pentru punerea în funcţiune, până în vara anului viitor, a primului parc de centrale energetice eoliene, alcătuit din 72 de turbine. Puterea totală instalată va fi de 144 MW, iar parcul este amplasat în nordul judeţului Constanţa, în apropierea comunei Mihai Viteazu.

Directorul general al "Eolica Dobrogea", Corneliu Dica, a declarat că investiţia, în valoare de 250 milioane de euro, va fi realizată prin contribuţia unui investitor strategic pe această piaţă, firma "Iberdrola Renovables", care este pe primul loc în Europa şi pe locul secund în SUA în domeniul valorificării resurselor energetice regenerabile. Potrivit Agerpres, domnia sa a subliniat: "Eolica Dobrogea, fondată în aprilie 2007, este o companie creată pe baza unui contract de asociere între cei mai importanţi investitori pe piaţa energiei eoliene, firma elveţiană NEK Umwelttechnik AG şi societatea românească Rokura SRL, special proiectată pentru valorificarea potenţialului eolian din Dobrogea. În această direcţie, avem în fază foarte avansată de realizare 53 de proiecte de parcuri eoliene cu o putere instalată totală de 1.800 MW. Investiţiile depăşesc 2,3 miliarde de euro şi vor fi finalizate cel mai târziu până în 2013".

Directorul general al "Eolica Dobrogea" a mai precizat că, tot în cursul anului 2009, va fi finalizat şi cel de-al doilea parc de centrale eoliene, amplasat în zona localităţii Mihail Kogălniceanu. Proiectul energetic va fi dotat, de asemenea, cu turbine eoliene de ultimă generaţie, marca Gamesa G 87, cu capacitate de câte 2 MW, dispecerabile. Potrivit proiectanţilor, parcul eolian din zona comunei Mihai Viteazu şi, implicit, la limita Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, nu va reprezenta niciun pericol pentru avifauna din zonă. Studiile de impact realizate de specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării au relevat faptul că parcul eolian este amplasat în afara zonei de păscut a gâştelor şi raţelor sălbatice, precum şi a habitatelor naturale, iar riscul morţii păsărilor prin coliziune cu paletele turbinelor este redus.

"În plus, noi am acceptat finanţarea unui program de monitorizare pe o perioadă de cinci ani, pentru urmărirea comportamentului păsărilor sălbatice în condiţiile funcţionării centralelor eoliene şi acceptarea ulterioară a oricăror soluţii pentru reducerea impactului negativ asupra faunei din zonă", a menţionat Corneliu Dica .

Conform datelor centralizate la Agenţia pentru Protecţia Mediului, în Dobrogea, zona cu cel mai mare potenţial energetic eolian, au fost depuse cereri de aprobare a unor proiecte de centrale energetice ce totalizează 8.000 MW, putere instalată, în vreme ce restul proiectelor la nivel naţional însumează aproximativ 4.000 MW.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb