PÂNĂ LA SOLUŢIONAREA DEFINITIVĂ Instanţa a suspendat Ordinul ANPC adresat Raiffeisen Bank pentru încetarea practicilor incorecte

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 ianuarie 2018

Instanţa a suspendat Ordinul ANPC adresat Raiffeisen Bank pentru încetarea practicilor incorecte

Paul Anghel: "Îmi este greu să cred că nu va exista un câştig de cauză în favoarea consumatorilor"

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a suspendat Ordinul emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) care se adresează Raiffeisen Bank şi care prevede încetarea practicilor incorecte.

Amintim că Bogdan Pandelică, preşedintele ANPC, a semnat, în 20 octombrie 2017, un Ordin prin care dispune Raiffeisen Bank ca, din 23 octombrie, să înceteze practicile incorecte utilizate pentru acordarea unor credite, amendând instituţia bancară cu suma de 50.000 de lei. Decizia a fost luată în urma solicitărilor făcute de Guvernul Tudose şi de Administraţia Prezidenţială, care au cerut instituţiei să soluţioneze un memoriu al Grupului Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC). Acesta face referire la apariţia în spaţiul public, în luna iulie 2017, a unor documente interne atribuite Raiffeisen Bank, care arată strategia băncii de acordare a creditelor în franci elveţieni.

Hotărârea Curţii de Apel vine ca urmare a contestaţiei făcute de Raiffeisen Bank şi este valabilă până la soluţionarea definitivă a cauzei din justiţie.

Conform informaţiilor de pe Portalul instanţei, CAB "suspendă executarea Ordinului ANPC nr. 837/20.10.2017 şi a măsurilor stabilite în sarcina reclamantei prin actul administrativ intitulat adresa ANPC nr. 2381/22.11.2017 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 8763/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti". ANPC are dreptul să depună recurs în termen de 5 zile de la comunicare, se mai arată în decizia instanţei.

Paul Anghel, directorul general al ANPC, ne-a declarat: "Avem încredere în instanţele judecătoreşti că vor face dreptate. Având în vedere că documentele în baza cărora ANPC a emis respectivul Ordin nu au fost contestate niciun moment de către operatorul economic, îmi este greu să cred că nu va exista un câştig de cauză în favoarea consumatorilor".

Documentele scurse în mediul online, în vara anului trecut, arătau că, în februarie 2009, Comitetul pentru Active şi Pasive al Raiffeisen Bank a aprobat o nouă structură de preţuri pentru împrumuturile garantate, care viza creşterea treptată a dobânzilor la respectivele credite.

Unul dintre ele, datat cu 10 mai 2007, detalia un program de repricing pentru creditele acordate în 2006, care prevedea trei etape, ultimele două dintre acestea vizând creşteri de dobânzi - în septembrie 2007 şi, respectiv, în ianuarie 2008 - pentru creditele acordate anterior.

În acest context, Ordinul ANPC arată că operatorul economic trebuie să aducă contractele la momentul anterior practicii, inclusiv prin emiterea unui nou grafic de rambursare, în condiţiile contractuale de la momentul semnării acestora.

Documentul citat mai precizează: "Practica ce constă în fapta operatorului economic de a nu informa în prealabil consumatorii despre viitoarele costuri ale produsului financiar a determinat consumatorii să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o, dacă aceştia ar fi cunoscut în prealabil nivelul la care dobânda urma să crească, respectiv costurile pe care nu le-au putut preconiza, deşi operatorul financiar bancar cunoştea nivelul dobânzii pe care urma să-l aplice, aşa cum a fost detaliat în documentaţia ce a stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenţiei".

Echipa de control a ANPC a constatat faptul că banca nu a depus toate diligenţele în relaţia cu consumatorul, dând dovadă "de o totală lipsă de preocupare faţă de gradul de îndatorare a consumatorilor", arată Procesul verbal care stă la baza Ordinului ANPC. Acesta subliniază: "În perioada februarie - decembrie 2008, Raiffeisen Bank a acordat 914 credite cu dobândă promoţională de 4,6% şi setase în sistem faptul că, peste un an, rata dobânzii va fi de 5,4% (informaţie care, potrivit ANPC, nu a fost comunicată vreunui consumator) pentru ca, ulterior, să o majoreze cu 5,6%. Conform contractului, debitorul ar fi putut să opteze pentru dobânzi fixe, însă această opţiune nu era în acelaşi câmp vizual astfel încât consumatorul să accepte respectiva variantă (8,6%/an, respectiv 14%/3 ani). Din cele sesizate, reiese faptul că banca folosea această practică la întreg portofoliul de credite (inclusiv lei şi euro). (...) Impactul a fost asupra a 9.658 de clienţi afectaţi, reprezentând 389,2 milioane euro".

Procesul verbal, obţinut de ziarul BURSA, subliniază: "Raiffeisen Bank dorea să acorde cât mai multe credite în cuantum cât mai mare şi a acordat credite cu dobânzi situate, la origine, sub nivelul pieţei, dar cu termene lungi, ca să îşi permită consumatorul să ia credit, stipulând în contract clauza de majorare discreţionară a dobânzii după primul an de graţie, ceea ce a determinat o majorare treptată a gradului de îndatorare. Raiffeisen Bank a setat în sistem mărirea automată a dobânzilor atunci când creditele împlineau un an de la acordare, justificând această practică printr-o clauză introdusă în contract prin care să-şi justifice majorarea unilaterală a dobânzii. Astfel, banca a planificat revizuirea discreţionară a dobânzii la nici două luni după acordarea creditelor, în perioada 1.02.- 18.12.2008. Banca ştia, deja, în ianuarie 2007, că din anul al doilea va încasa sume mai mari din dobânzi majorate, deşi nu le majora în relaţie cu evoluţia LIBOR, ci pur şi simplu pentru a-şi creşte profiturile prin supraîndatorarea clienţilor. Grupul Clienţilor cu credite în CHF subliniază faptul că banca a planificat această practică înşelătoare instruind angajaţii din agenţii despre modul în care să motiveze creşterea dobânzilor dacă ar fi întâlnit clienţi care aveau intenţia de a refinanţa creditele la alte bănci".

Conform Procesului verbal, "se poate constata că toate analizele economice aveau la bază exclusiv calcule comerciale bazate pe indicatori de profit şi nu au ţinut cont de eventualele variaţii ale cursului sau ale ratei dobânzii, respectiv nu au avut în vedere menţinerea unei relaţii corecte cu consumatorii, prin expunerea acestora la un risc de neplată considerabil şi afectând, astfel, o mare parte din portofoliul de credite denominate în CHF".

Reprezentanţii Raiffeisen Bank consideră ca neîntemeiată constatarea ANPC. Banca susţine că din Ordin nu reiese că trebuie să-şi readucă la forma iniţială contractele şi că, dacă ar trebui să recalculeze dobânzile, atunci peste 70% dintre debitorii cu împrumuturi ipotecare contractate în perioada 2006-2010 ar plăti dobânzi mai mari decât în prezent.

Raiffeisen Bank ne-a transmis, anul trecut: "Ordinul, aşa cum a fost formulat de către ANPC, solicită să încetăm practica «de a nu informa în prealabil consumatorii despre viitoarele costuri ale produsului financiar». În opinia noastră, toate costurile aferente contractului de credit sunt deja cuprinse în clauzele contractuale. În legătură cu modificările contractuale pe care ar trebui banca să le facă - conform unor afirmaţii din spaţiul public - nu există o asemenea cerinţă". Banca a anunţat de la început că va contesta în instanţă deciziile ANPC.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Orice ai vrea sa faci în tara asta, inevitabil se ajunge in justiție , iar cea din țara noastră numai dreaptă nu este. Dar când e vorba de privilegiile personale, judecătorii sunt toți pe același calapod , mi-e greață

    1. Aveti dreptate. Ce ma dezgusta cel mai tare este ca instutiile statului sunt terfelite de camatari. Inclin sa cred, totusi, ca justitia nu va permite continuarea jafului.

      Inca mai sper ca sistemul juridic se mai poate indrepta de spate. 

    ANPC, .... De ce ar fi interesată banca de supraindatotarea clienților? De ce nu guvernul? Sau biserica? Sau parlamentul și BNR? Sau oare n consumatorii trebuia să fie interesați în primul rând?

    Ma intreb cum o fi obtinut ziarul Bursa procesul-verbal....Instanta nu ti-l da, ca nu esti parte, banca nu are nici un interes si ANPC nu are voie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb