"Panama Papers": Noi percheziţii la birourile Mossack Fonseca

Ziarul BURSA #Internaţional / 25 aprilie 2016

Autorităţile panameze au desfăşurat, vineri, o nouă percheziţie într-un birou al cabinetului de avocatură Mossack Fonseca, aflat în centrul aşa-numitului scandal "Panama Papers", a anunţat procurorul însărcinat cu ancheta, potrivit AFP.

Percheziţia survine după ce autorităţile "au primit noi informaţii privind prezenţa posibilă în acest imobil a unor documente legate de administrarea firmei Mossack Fonseca", a declarat Javier Caraballo, procurorul însărcinat cu lupta împotriva crimei organizate, conform Agerpres.

Operaţiunea vizează, de asemenea, căutarea de informaţii privind "companiile care într-un mod sau altul au fost citate de media ca posibile autoare ale unor delicte", a precizat Caraballo presei.

În cadrul acestei noi percheziţii, "am găsit o mare cantitate de documente care ar aparţine companiei", a adăugat el. Însă, potrivit acestuia, cabinetul de avocatură îşi arhivează majoritatea documentelor în formă digitală în peste o sută de servere.

Cabinetul de avocatură şi-a exprimat într-un comunicat "dispoziţia de a colabora în cadrul investigaţiilor în curs" şi a dat asigurări că documentele prezente în sediul său conţin "informaţii" de care justiţia dispune deja.

Sediul principal al Mossack Fonseca a fost deja percheziţionat timp de 27 de ore, la 12 aprilie.

Cele circa 11,5 milioane de documente ale cabinetului de avocatură panamez Mossack Fonseca, dezvăluite la începutul lunii aprilie de o sută de instituţii media din întreaga lume, au scos la lumină un amplu sistem de evaziune fiscală în care au fost implicaţi înalţi responsabili politici, sportivi sau miliardari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb