Paradoxul minciunii

Anul acesta de 1 Mai manifestaţiile de protest, pe fundalul unei crize economice care pare să nu se mai termine, s-au organizat mai peste tot în lume. În unele părţi au fost mai mari decât acum un an, în altele au scăzut în intensitate. Dar jurnalele de ştiri nu au relatat prea mult despre manifestaţia de la Istanbul care s-a desfăşurat pentru prima dată după aproape 40 de ani în piaţa Taksim, ci despre Atena. Iar manifestanţii greci nu au dezamăgit: violenţele de la Atena au făcut rating. Căci criza deficitului grec şi condiţiile ajutorului financiar de urgenţă sunt subiectele vedetă ale momentului.

Iar grecii sunt acuzaţi că au minţit pentru a intra în zona euro. Aşa se explică reticenţele Germaniei în privinţa ajutorului financiar de urgenţă care a ajuns deja la 125 de miliarde de euro. Şi este posibil ca guvernele greceşti să fi eludat adevărul, deşi lucrurile nu sunt chiar atât de clare pe cât susţin astăzi unii. Ceea ce este însă sigur e faptul că ignorarea problemelor economice şi sociale de către politicieni este una din cauzele principale ale crizei mondiale. Iar politica este asociată aproape automat minciunii. Şi astfel ajungem în plin paradox al mincinosului: Epimenidie cretanul spune că toţi cretanii sunt mincinoşi. Dar de unde ştim că ceea ce spune Epimenidie e adevărat? De unde ştim că ceea ce spun şi fac astăzi politicienii şi experţii lor de la FMI sau de la Comisia europeană este adevărat? Oricum, Epimenidie era cretan, nu grec.

Prima falsificare a datelor de către comentatori şi politicieni ar fi că principala problema rezidă în dimensiunea deficitului public grecesc. Deşi acesta este cu siguranţă mare, situaţia nu este cu mult mai gravă în Grecia decât în alte ţări. Şi Franţa şi Marea Britanie au deficite mari, iar în privinţa datoriei publice Japonia este mult înaintea Greciei. Problema Greciei ţine mai degrabă de diferenţa dintre performanţele economice ale acesteia şi cele din alte ţări din zona euro, cum ar fi Germania. Iar diferenţa sa s-a accentuat pe parcursul ultimilor zece ani. În consecinţă nici un produs grecesc, nici măcar celebrele măsline, nu mai este astăzi competitiv pe piaţa europeană. Iar turismul nu poate compensa această situaţie. Şi dacă această problemă nu este rezolvată, toate creditele de la FMI sau de la UE se duc într-un sac fără fund. În Grecia un plan serios de redresare nu poate afecta doar o minoritate de 10% pentru ca economia să redevină competitivă, ci ar fi vorba de aproape o jumătate din populaţia ţării. Şi nici o ţară nu a făcut vreodată un asemenea sacrificiu, iar grecii care manifestă cu vigoare în stradă, nu par dispuşi să accepte o asemenea soluţie.

O altă falsificare a datelor pleacă de la aserţiunea că Grecia nu poate părăsi zona euro. Experţii şi politicienii susţin că ar fi aproape imposibil din punct de vedere tehnic ca o ţară să se retragă din această zonă. Se mai adaugă şi că retragerea din zona euro şi devalorizarea care ar urma ar avea consecinţe şi mai grave decât planul de rigoare pe care Europa încearcă să îl impună. Argumentele sunt însă mai degrabă de natură politică decât economică. Chiar dacă devalorizarea ar face ca preţurile produselor importate să crească cu până la 40% grecii ar avea însă un instrument în funcţie de care ar putea demara reconstrucţia economiei şi a societăţii. După ce au consumat decenii la rând dincolo de mijloacele lor, devalorizarea i-ar aduce la realitate. Şi oricum, pentru a reuşi devalorizarea monedei trebuie să fie însoţită de măsuri de reformă. Însă dacă planul de rigoare ar fi insuficient - pentru că nu tratează problema competitivităţii, ci doar pe cea a deficitului - retragerea din zona euro ar putea asigura resursele pentru o relansare sustenabilă. Altfel grecii vor fi nevoiţi să vândă tot ce au pe mai nimic pentru a rambursa în trei ani împrumutul pe care îl primesc.

Retorica mincinoasă privind aşa zisele ajutoare financiare destinate Greciei lasă să se înţeleagă că grecii ar primi un cadou. Nu este însă decât un împrumut care nu va putea fi plătit uşor. Şi dacă nu e sigur că această operaţiune spectaculoasă va ajuta Grecia pe termen lung, va îmbogăţi însă încă un pic speculatorii care s-au jucat cu o ţară în dificultate.