Paradoxul Woodward

Bob Woodward este un votant republican. Dar este un alegător care a ales de foarte multe ori să nu participe la vot: fie pentru a-şi menţine obiectivitatea ca jurnalist, fie pentru că nu era convins de candidaţi.

În America, a fi înregistrat votant presupune o adeziune politică, nu doar o simplă deplasare în secţia de vot. Cum în Statele Unite nu există membri ai partidelor în sensul european al termenului - cu carnet de partid - aceştia sunt înlocuiţi de cei ce se înregistrează ca votanţi ai partidului.

Aceştia se înscriu într-un registru electoral, de obicei la nivel de comitat, ca alegători republicani, democraţi sau fără partid, şi doar astfel pot participa la un scrutin.

Din datele existente în 2020 pentru cele 31 de state în care sunt publicate statistici privind votanţii, (singurul stat în care nu există înregistrare a votaţilor la alegerile federale este Dakota de Nord, dar în celelalte 18 state nu există statistici oficiale la nivel de stat), din totalul celor care sunt înregistraţi, aproximativ 40% sunt democraţi, 30% republicani şi 30% independenţi.

Dar, după 2000, tendinţa este ca numărul celor care se înregistrează cu un partid să scadă, iar a independenţilor să crească. Aceeaşi tendinţă a mai existat şi în anii 1970, dar apoi, după anii 1980 tendinţa s-a inversat, principalii beneficiari fiind republicanii. Pe de altă parte, după o evaluare din 2012 publicată de The Pew Charitable Trusts (Inaccurate, Costly, and Inefficient), cam o pătrime dintre americanii cu drept de vot nu sunt deloc înregistraţi (peste 50 de milioane), ceea ce face ca prezenţa la urne în SUA să fie de cele mai multe ori sub 50% din totalul celor care au drept de vot. Astfel, la alegerile prezidenţiale din 2016 au votat 55% din votaţii înregistraţi, deci cam 40% din totalul celor cu drept de vot.

Ceea ce numesc paradoxul Woodward presupune că un votant nu participă la un scrutin pentru că este în dezacord cu programul sau acţiunile partidului pentru care votează, dar nu este dispus să voteze pentru adversari. Bob Woodward a fost întotdeauna înregistrat ca republican şi a avut şi are relaţii privilegiate cu personalităţi din Partidul Republican. Cu toate acestea a fost un critic al lui Nixon şi acum al lui Trump.

În orice caz, Bob Woodward, spre deosebire de Carl Bernstein - cel împreună cu care a documentat pentru Washington Post scandalul Watergate - nu este un liberal. Dar nu este niciun un conservator fanatic, ci un republican moderat de pe Coasta de Est. Apropierea sa de republicani a fost, de altfel, motivul pentru care a putut să obţină informaţii de la Mark Felt, celebrul informator Deep Throat, care a permis anchetei privind operaţiunea de monitorizare ilegală a sediului de campanie al Partidului Democrat la alegerile din 1972 să aibă un asemenea succes. Ceea ce l-a şocat atunci pe Woodward a fost obstinaţia cu care Nixon - care ar fi câştigat confortabil alegerile oricum - s-a angajat într-o operaţiune atât imorală, cât şi ilegală. Ceea ce îl şochează acum este imoralitatea lui Donald Trump.

În noua sa carte, care va apărea în librării pe 15 septembrie, Rage (Furia, dar care ar putea fi tradus şi Veninul), Woodward oferă o nouă radiografie critică (după Fear: Trump in the White House - Frica: Trump la Casa albă, lansată simbolic pe 11 septembrie 2018) a activităţii unui preşedinte "nepotrivit pentru acest post". Iar minciuna privind pandemia de coronavirus este o dovadă a acestei "nepotriviri". Donald Trump se apără spunând că nu a vrut să înfricoşeze publicul, dar nu aceleaşi scrupule le-a avut atunci când s-a folosit de Frică anunţând apocalipsa produsă de imigraţie sau când a vehiculat pericolul criminalităţii pentru a justifica violenţa poliţienească.

Tocmai paradoxul Woodward ar putea face ca, dincolo de evidenţă, şansele electorale ale lui Trump să nu fie afectate de acest nou scandal. Căci minciuna este o marcă înregistrată a lui Donald Trump. Din ceea ce s-a mai publicat în presă din Rage ştim că Jared Kushner, ginerele şi unul dintre consilierii apropiaţi ai preşedintelui american, recunoaşte că pentru Donald Trump adevărul nu contează. Din contră, acesta, ca şi ginerele său, consideră că exagerarea este un bun instrument pentru a agita opinia publică. De exemplu, atunci când comentează dezinvoltura cu care preşedintele american îşi supraevaluează realizările, Kushner recunoaşte că intenţia este de a crea "controversa care amplifică mesajul". Iar pentru publicul lui Trump acest fapt nu are nicio importanţă.

Doar pentru cei care sunt puşi în faţa "paradoxului Woodward", cei care nu pot vota cu adversarul, apare o problemă de conştiinţă. De altfel, şi mulţi dintre votanţii independenţi, cei care până la urmă fac diferenţa într-un scrutin crucial, situaţia este asemănătoare. De modul în care îşi vor rezolva conflictul între disciplina ideologică şi problemele de conştiinţă va depinde rezultatul votului din 3 noiembrie.