Pariul pe titlurile "Impact" Bucureşti, câştigător

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 21 ianuarie 2010

Pariul pe titlurile "Impact" Bucureşti, câştigător

Acţiunile dezvoltatorului imobiliar "Impact" Bucureşti (simbol IMP) au fost vedetele ultimei luni, înregistrând, în perioada 18 decembrie - 19 ianuarie, o apreciere de 35,95% (raportat la moneda europeană), până la 0,775 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri.

Şi tradiţionaliştii care au preferat, la 18 decembrie, să constituie depozite în euro la "Royal Bank" au obţinut în continuare randamente uşoare, în ciuda deprecierii monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut, marţi, un câştig de 0,33% din suma depusă.

La fel de bine au stat şi cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada analizată. Metalul galben a oferit o rentabilitate de 2,87%, pe fondul creşterii preţului acestuia la nivel mondial. În ţara noastră, un gram de aur valorează, în prezent, circa 105 lei.

Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit mai inspiraţi, înregistrând câştiguri la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat un profit de 3,19%, dacă ar fi optat pentru Millennium Bank, ING, RBS, RIB sau Alpha Bank, care au avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.

Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "BT Maxim", administrat de BT Asset Management, s-au putut considera şi ele mult mai norocoase decât restul investitorilor care au optat pentru alte fonduri de investiţii, câştigând 12,04% peste investiţia iniţială, în perioada analizată.

Şi persoanele care au preferat, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat câştiguri de 2,34%, în intervalul 18 decembrie - 19 ianuarie, pe fondul aprecierii puternice a leului în raport cu moneda europeană.

Tot în aceeaşi perioadă, şi piaţa de capital locală a fost o sursă de profit pentru investitorii care au optat pentru plasamente în indicii bursieri.

Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 9,05% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 15,81%, pe fondul optimismului din piaţă. În acelaşi timp, şi indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la Bursă, a urcat cu 11,09%.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc pe site-ul nostru. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb