Parlamentarii UE nu vor, încă, observatori români şi bulgari

ROMANA PUIULEŢ
Ziarul BURSA #Politică / 6 mai 2005

Preşedintele Parlamentului European, Josep Borell, şi liderii grupurilor parlamentare au decis ieri să amîne, pînă la 1 ianuarie 2007 (ziua stabilită pentru aderare), primirea observatorilor bulgari şi români la Strassbourg. Promotorii acestei iniţiative au fost parlamentarii Partidului Socialist European şi cei ai Partidului Popular European, care au sugerat că primirea observatorilor celor două ţări ar pune în dificultate bugetul Parlamentului European. Amintim că, potrivit procedurilor de aderare, instituţia europeană are obligaţia să primească, după semnarea Tratatelor de aderare, observatori din toate ţările în curs de integrare.

Referindu-se la decizia parlamentarilor europeni, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că votul privind amînarea primirii observatorilor români şi bulgari a fost dat într-o comisie restrînsă, nu în plenul legislativului european. "E adevărat că noi ne aşteptam să trimitem observatori de la 1 septembrie. Decizia lor nu are, însă, nici o influenţă faţă de calendarul aderării. Nu trebuie exagerat acest semnal", a continuat premierul.

La rîndul său, ministrul integrării, Ene Dinga, susţine că decizia luată de parlamentarii europeni nu are nici o conotaţie politică, ci este motivată de raţiuni financiare, "avînd în vedere că acest statut implică o serie de cheltuieli importante suportate de instituţia europeana în cauză." Ene Dinga susţine, însă, că decizia se referă doar la amînarea cu patru luni a preluării statutului de observator. "Orice alte conotaţii negative ale deciziei în cauză nu sînt justificate. România trebuie să-şi continue strategia de participare la pregătirea specifică a parlamentarilor români care urmează să preia statutul de observator activ în cadrul Parlamentului European", a mai spus domnia sa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb