Parlamentul american exclude doi aleşi democraţi după ce au pentru manifestat o mai bună reglementare a armelor

A.F.
Internaţional / 7 aprilie 2023

Parlamentul american exclude doi aleşi democraţi după ce au pentru manifestat o mai bună reglementare a armelor

Doi aleşi democraţi din Tennessee, care au manifestat în urmă cu o săptămână pentru o mai bună supraveghere a armelor de foc după un masacru într-o şcoală, au fost expulzaţi ieri din Camera Reprezentanţilor a acestui stat american, cu majoritate republicană, conform Agerpres.

Aleşii au votat pentru excluderea lui Justin Jones şi Justin Pearson, care s-au alăturat pe 30 martie sutelor de manifestanţi din incinta parlamentului, cerând o reglementare mai strictă a armelor de foc la câteva zile după un masacru într-o şcoală creştină din Nashville, capitala acestui stat sudic, în cursul căreia şase persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care trei copii.

O altă aleasă democrată, Gloria Johnson, ameninţată şi ea cu excluderea din aceleaşi motive, a reuşit să-şi păstreze locul.

Protestatarii au pătruns în Capitoliul statului Tennessee pentru a-i interpela pe aleşii locali reuniţi în sesiune. "Ce vrem noi? Reglementări pentru arme! Când vrem? Acum!", au scandat ei pe coridoare.

Jones şi Pearson, printre altele, au folosit un megafon pentru a-i invita pe manifestanţi să strige sloganuri precum "Puterea pentru popor" şi "Fără acţiune, fără pace", potrivit mai multor media americane.

"Un ales care şi-a exprimat opoziţia poate fi exclus, acest lucru este nemaivăzut în Tennessee. Asta nu s-a întâmplat niciodată în istoria noastră", a reacţionat Justin Jones la televiziunea americană.

"Ceea ce ţara vede este că nu avem democraţie în Tennessee", a continuat el. "Voi continua să-i trag la răspundere pentru acţiunile lor (...) Nu este vorba doar despre mine, ci despre încercarea de a reduce la tăcere şi de a exclude mişcarea pe care încercăm să o reprezentăm", a mai spus Jones.

"Trei copii şi trei oficiali au fost ucişi într-un alt atac armat în masă. Şi pe ce se concentrează aleşii Partidului Republican? Pedepsirea aleşilor care s-au alăturat miilor de manifestanţi paşnici care reclamă măsuri", a criticat pe Twitter preşedintele american Joe Biden.

"Este şocant, antidemocratic şi fără precedent", a adăugat el.

O astfel de măsură este extrem de rară în Statele Unite. Parlamentul din Tennessee a exclus până în prezent, în istoria sa modernă, doar doi aleşi, în 1980 şi 2016.

Pe 28 martie, Audrey Hale, în vârstă de 28 de ani, a forţat intrarea într-o şcoală primară creştină, Covenant School, cu două puşti de asalt şi un pistol, semănând moarte înainte de a cădea sub gloanţele poliţiei.

Tragedia, al cărei motiv rămâne necunoscut, a suscitat o vie emoţie şi a relansat dezbaterea privind circulaţia armelor de foc în Statele Unite, unde acestea reprezintă prima cauză de mortalitate pentru minori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb