Parlamentul European a aprobat eliminarea tarifelor de roaming

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 aprilie 2017

Începând cu 15 iunie 2017, cetăţenii UE vor putea utiliza serviciile de voce şi date la aceleaşi tarife ca şi acasă

Deputaţii din Parlamentul European au votat joi eliminarea taxelor de roaming pentru utilizatori. Consumatorii vor putea să telefoneze, să trimită sms-uri şi să folosească date pe mobil, atunci când călătoresc într-un alt stat UE, fără să mai plătească taxe de roaming, începând cu data de 15 iunie, anul curent.

"Este o mare victorie pentru consumatorii europeni. Utilizatorii care vor călători prin Europa vor putea verifica mailul, utiliza hărţi, încărca fotografii pe reţelele sociale, vor putea telefona şi trimite SMS-uri acasă fără costuri suplimentare", a spus raportorul Miapetra Kumpula-Natri (S&D, FI).

Parlamentul a eliminat ultimul obstacol - acordul privind preţurile maxime pe care companiile şi le pot aplica reciproc pentru utilizarea reţelelor - prin aprobarea acordului informal cu Consiliul.

Potrivit informaţiilor din presă, acordul prevede ca preţul maxim la apelurile telefonice să scadă de la 5 eurocenţi/minut până la 3,2 eurocenţi/minut. La mesajele SMS tarifele vor scădea de la 2 eurocenţi până la 1 eurocent per SMS.

Totodată, acordul prevede o reducere progresivă, pe parcursul a cinci ani, a tarifelor pentru serviciile de date de la 50 de euro per Gigabyte, în prezent, până la 7,7 euro per Gigabyte, începând cu 15 iunie 2017, la 6 euro per Gigabyte, la 1 ianuarie 2018, 4,5 euro în 2019, 3,5 euro în 2020, 3 euro în 2021 şi 2,5 euro în 2022, relatează Digi24.

Acordul informal între Consiliu şi Parlament priveşte preţurile maxime pe care companiile şi le pot aplica reciproc pentru utilizarea reţelelor în roaming. Aceste costuri afectează indirect facturile finale ale consumatorilor.

Limite mai mici pentru transferul de date ar putea permite consumatorilor UE să acceseze mai multe date cum ar fi, de exemplu, conţinut audiovizual, atunci când călătoresc dintr-o ţară în alta. Aceste limite mai mici de preţuri ar putea şi deschide piaţa pentru operatori telecom mici şi virtuali.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb