PARLAMENTUL EUROPEAN: Certificatul european COVID-19 trebuie să faciliteze libera circulaţie fără discriminare

G.U.
Miscellanea / 29 aprilie 2021

Certificatul european COVID-19 trebuie să faciliteze libera circulaţie fără discriminare

Parlamentul European şi-a adoptat astăzi poziţia de negociere cu privire la propunerea de certificat pentru a reafirma dreptul la liberă circulaţie în Europa în timpul pandemiei, eurodeputaţii fiind de acord că noul "certificat UE COVID-19" - în locul "adeverinţei electronice verzi", conform propunerii Comisiei Europene - ar trebui să fie valabil timp de 12 luni şi nu mai mult, indică un comunicat al legislativului european, informează Agerpres.

Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcţie de caz, că a obţinut recent un rezultat negativ al testului ori că a trecut printr-o infecţie anterioară cu SARS-CoV-2. Cu toate acestea, certificatele europene COVID-19 nu vor servi drept document de călătorie şi nici nu vor deveni o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie, afirmă eurodeputaţii.

Propunerea legislativă privind cetăţenii UE a fost aprobată cu 540 de voturi pentru, 119 împotrivă şi 31 abţineri, în timp ce propunerea privind cetăţenii ţărilor terţe a fost adoptată cu 540 de voturi pentru, 80 împotrivă şi 70 abţineri. Procedura de votare a avut loc miercuri, rezultatele fiind anunţate joi dimineaţa. Atât Parlamentul European, cât şi Consiliul sunt acum pregătite să înceapă negocierile. Obiectivul este de a se ajunge la un acord înaintea sezonului turistic de vară.

"Trebuie să punem în aplicare certificatul UE COVID-19 pentru a restabili încrederea cetăţenilor în spaţiul Schengen, în timp ce continuăm să luptăm împotriva pandemiei. Statele membre trebuie să îşi coordoneze răspunsul în condiţii de siguranţă şi să asigure libera circulaţie a cetăţenilor în UE. Vaccinurile şi testele trebuie să fie accesibile şi gratuite pentru toţi cetăţenii. Statele membre nu ar trebui să introducă restricţii suplimentare odată ce certificatul este în vigoare", a declarat după vot preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile a Parlamentului European (LIBE), Juan Fernando Lopez Aguilar.

Titularii unui certificat UE COVID-19 nu ar trebui să facă obiectul unor restricţii de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, potrivit Parlamentului. Eurodeputaţii au subliniat de asemenea că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate şi din motive economice, ţările membre UE ar trebui "să asigure teste universale, accesibile, în timp util şi gratuite".

Parlamentul European doreşte să se asigure că certificatul UE funcţionează în paralel cu orice iniţiativă instituită de statele membre, care ar trebui să respecte, de asemenea, acelaşi cadru juridic comun, notează sursa citată.

Statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele ce au primit un vaccin autorizat pentru utilizare în UE de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) (în prezent Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Janssen), susţin eurodeputaţii. Va rămâne la latitudinea statelor membre să decidă dacă acceptă, de asemenea, certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru vaccinurile enumerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru utilizare de urgenţă.

Certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda şi falsificarea, precum va fi verificată şi autenticitatea sigiliilor electronice incluse în document. Datele cu caracter personal obţinute din certificate nu pot fi stocate în statele membre de destinaţie şi nu va exista o bază de date centrală la nivelul UE. Lista entităţilor care vor prelucra şi primi date va fi publică, astfel încât cetăţenii să îşi poată exercita drepturile în materie de protecţie a datelor în temeiul Regulamentului General privind Protecţia Datelor (GDPR), transmite Agerpres.

În final, deputaţii europeni subliniază că vaccinurile împotriva COVID-19 trebuie să fie produse la scară largă, la preţuri accesibile şi alocate la nivel mondial. De asemenea, aceştia îşi exprimă îngrijorarea cu privire la problemele grave cauzate de nerespectarea termenelor de producţie şi de livrare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031