Deputaţii din Parlamentul European au votat marţi acordul informal cu Consiliul privind o propunere legislativă de a limita producţia de biocarburanţi derivaţi din plante şi de a accelera folosirea surselor alternative, cum ar fi gunoiul sau reziduurile sau a celor complet noi, cum ar fi culturile de alge.
Propunerea legislativă are ca scop şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de utilizarea intensivă a terenului agricol pentru culturi destinate biocarburanţilor.
"Am reuşit să avansăm într-un dosar foarte tehnic, tehnologic şi ideologic", a spus raportorul Nils Torvalds (ALDE, FI),după aprobarea proiectului legislativ de către Parlament (propunerea fusese agreată informal de deputaţi şi miniştrii). Torvalds s-a întrebat, totuşi, dacă legea, chiar modificată, este suficient de puternică. "Am avut ţinte mai mari. Atât în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cât şi progresul tehnologic. Dacă Europa nu progresează, va rămâne în urmă. Avem şi problema sistematică a minorităţii care blochează în Consiliu, care uneori se transformă în dictatura minorităţii, cu statele membre care se tem de viitor", a mai spus el.
Legislaţia actuală cere statelor membre ca, până în 2020, cel puţin 10% din energia consumată în transporturi să fie regenerabilă. Compromisul aprobat astăzi prevede că prima generaţie de biocarburanţi (din recolte crescute pe teren agricol) trebuie să reprezinte maximum 7% din consumul final de energie în transporturi, până în 2020.
De asemenea, furnizorii de carburanţi vor raporta statelor membre şi Comisiei Europene nivelul estimat de emisii generate de "modificarea indirectă a utilizării terenului" (ILUC), cum ar fi eliberarea unor suprafeţe mai mari de teren pentru a creşte recolte agricole, necesare pentru a echilibra pierderile de teren agricol în favoarea culturilor pentru biocarburanţi.
Comisia trebuie să raporteze şi să publice date privind emisiile rezultate ca urmare a ILUC şi trebuie să raporteze Parlamentului şi Consiliului de Miniştri în ce măsură datele privind emisiile cauzate de "modificarea indirectă" sunt incluse în criteriile existente de sustenabilitate.
Statele membre vor fi obligate să stabilească o ţintă naţională, maximum 18 luni după intrarea în vigoare a directivei, pentru includerea biocombustibililor avansaţi în consumul total din domeniul transporturilor. Biocombustibili avansanţi sunt cei din unele tipuri de gunoi sau reziduuri sau din surse noi, cum ar fi culturile de alge.
Legislaţia va trebui transpusă până în 2017.
Utilizarea terenului agricol pentru a produce recolte pentru biocarburanţi reduce suprafaţă disponibilă pentru recoltele agricole. Acest lucru duce la nevoia de a elibera mai mult teren, de exemplu prin defrişări, pentru a cultiva mai multe recolte agricole, acest proces fiind cunoscut sub numele de modificare indirectă a utilizării terenului. Defrişările, la rândul lor, cresc emisiile de gaze cu efect de seră, ceea ce ar putea duce în unele cazuri la anularea parţială sau chiar totală a efectelor benefice ale utilizării biocombustibililor.
Parlamentul a cerut încă din 2008 introducerea factorului ILUC în politica UE pentru biocombustibili. Anual, 10 miliarde de euro au fost plătiţi în subvenţii publice pentru combustibilii cultivaţi pe terenuri arabile.