Parlamentul Macedoniei de Nord a aprobat demisia premierului Zoran Zaev

S.B.
Internaţional / 23 decembrie 2021

Parlamentul Macedoniei de Nord a aprobat demisia premierului Zoran Zaev

Parlamentul Macedoniei de Nord a aprobat joi demisia premierului social-democrat Zoran Zaev, a cărui poziţie a fost slăbită de înfrângerea partidului său la alegerile locale de la sfârşitul lunii octombrie, informează Agerpres.

Imediat după scrutin, Zaev a anunţat că va pleca din fruntea guvernului, dar a aşteptat două luni, până miercuri, când şi-a depus oficial demisia la parlament.

'Ar fi politic iresponsabil şi nejustificat pentru mine să continui să conduc ţara pe calea euroatlantică', a explicat Zaev în scrisoarea de demisie distribuită presei.

Zaev, care a condus executivul din 2017, a fost prim-ministrul în mandatul căruia ţara a aderat la NATO în 2020, după un acord cu Atena referitor la schimbarea numelui ţării, devenită Macedonia de Nord. Popularitatea sa intrase deja în declin din cauza ezitărilor Uniunii Europene de a deschide negocierile de aderare cu Skopje.

Demisia sa deschide acum calea pentru un guvern condus de Dimitar Kovacevski, actual ministru adjunct de finanţe, care l-a înlocuit deja pe Zaev în fruntea Partidului Social Democrat (SDSM).

Opoziţia reunită în jurul partidului VMRO-DPMNE (conservator), care reclamă cu insistenţă alegeri anticipate, a eşuat în noiembrie cu moţiunea sa de cenzură împotriva guvernului.

Zoran Zaev a profitat de această perioadă pentru a întări coaliţia la putere, chiar dacă i-a predat ştafeta lui Dimitar Kovacevski, unul dintre apropiaţii săi.

Conform Constituţiei, preşedintele ţării, Stevo Pendarovski, are la dispoziţie 10 zile pentru a-l desemna pe noul prim-ministru, care, la rândul său, va trebui ca în 20 de zile să formeze un cabinet şi să-l prezinte parlamentului.

Acordul încheiat în 2018 cu Atena ar fi trebuit, în principiu, să deschidă Macedoniei calea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Acestea nu au debutat însă, Skopje lovindu-se de reticenţele Bulgariei, cu care are un litigiu cu privire la originile limbii macedonene, pe care Sofia o consideră un dialect bulgar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb