Parlamentul spaniol a respins moţiunea de cenzură împotriva premierului Pedro Sanchez

G.D.
Internaţional / 22 martie 2023

Parlamentul spaniol a respins moţiunea de cenzură împotriva premierului Pedro Sanchez

Parlamentul spaniol a respins astăzi o moţiune de cenzură înaintată de partidul de extremă dreaptă Vox împotriva guvernului de stânga condus de premierul socialist Pedro Sanchez, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Candidatul alternativ propus să devină premier, economistul fost lider al comuniştilor Ramon Tamames, a obţinut doar sprijinul Vox, partid ce are numai 52 de parlamentari în legislativul cu 350 de deputaţi.

Au votat împotrivă 201 deputaţi, în frunte cu cei ai Partidului Socialist şi ai formaţiunii Unidas Podemos (UP), partide care formează coaliţia de guvernare.

Tot împotriva moţiunii au votat şi liberalii, precum şi naţionaliştii basci şi catalani, toţi foarte critici faţă de Vox şi faţă de candidatul propus, în timp ce opoziţia conservatoare reprezentată de Partidul Popular (PP), formaţiune care este a doua forţă parlamentară, s-a abţinut.

Dezbaterea moţiunii a fost tensionată, cu atacuri încrucişate între stânga şi dreapta. Aceasta a fost a doua moţiune de cenzură a legislaturii care se încheie la începutul anului viitor. Şi precedenta moţiune a fost respinsă, deşi Pedro Sanchez conduce un guvern minoritar. Dar sondajele prezic că Partidul Socialist va pierde alegerile ce se vor desfăşura către sfârşitul anului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb