Participare DGA la un schimb de bune practici privind prevenirea corupţiei în Republica Moldova

M.P.
Miscellanea / 14 februarie

Participare DGA la un schimb de bune practici privind prevenirea corupţiei în Republica Moldova

Reprezentanţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui au participat la o întâlnire de lucru organizată în data de 13 februarie 2025, la Edineţ, Republica Moldova, la sediul Direcţiei Poliţie de Frontieră NORD din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Evenimentul face parte din seria de activităţi prevăzute în cadrul colaborării bilaterale dintre Direcţia Generală Anticorupţie din România şi Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie (SPIA) din Republica Moldova.

La întâlnire au participat reprezentanţi ai SPIA, ai Direcţiei Poliţie de Frontieră NORD din Republica Moldova, precum şi doi ofiţeri DGA Vaslui.

Scopul reuniunii a fost realizarea unui schimb de informaţii şi bune practici în domeniul prevenirii corupţiei, consolidarea integrităţii în structurile operative şi creşterea gradului de profesionalizare a personalului implicat în combaterea corupţiei la frontiera româno-moldovenească.

Activitatea se circumscrie obiectivelor stabilite prin Protocolul de cooperare dintre Direcţia Generală Anticorupţie şi Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie din Republica Moldova, semnat la Bucureşti, în data de 10 februarie 2015, precum şi Actului Adiţional la Planul de acţiune în domeniul prevenirii corupţiei, semnat în data de 26 noiembrie 2024.

Prin astfel de schimburi de experienţă, Direcţia Generală Anticorupţie urmăreşte dezvoltarea unui parteneriat solid cu autorităţile din Republica Moldova, promovarea integrităţii în structurile de aplicare a legii şi creşterea încederii cetăţenilor în instituţiile statului.

Direcţia Generală Anticorupţie reiterează angajamentul său ferm pentru prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie şi consolidarea integrităţii în toate structurile Ministerului Afacerilor Interne, se mai menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5937
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2096
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9445
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.8879

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb