Partide inconsistente

Proliferarea scandalurilor politice şi (re)prezentarea lor în mass-media ilustrează criza de adaptare a partidelor politice la noul context social. Fără a fi nici primul, şi, cu siguranţă, nici ultimul, epopeea DNA demonstrează acest fapt. Înflorirea scandalurilor şi preferinţa pentru confruntarea mediată sînt efectul lipsei de comunicare directă cu publicul. Mesajele trimise prin intermediul mass-media nu pot însă înlocui dezbaterea structurată. Fără un echivalent real, viaţa politică virtuală este o himeră. În absenţa unui substrat civic consolidat în timp, mass-media este doar un surogat al spaţiului public.

După buimăceala primului deceniu de tranziţie, societatea românească a reacţionat. Nu acelaşi lucru s-a întîmplat cu partidele. Trăind într-un mediu doar aparent concurenţial, aces-tea au supravieţuit fără să fie obligate să se schimbe. Încetul cu încetul, decalajul dinte grupurile sociale dinamice (de la căpşunari la investitorii de toate calibrele) şi sfera politică a cres-cut. Practicînd un feudalism desuet, partidele au încercat să controleze viaţa economică şi socială, dar efectul a fost contrar. Sentimentul de revoltă nu poate fi stăvilit administrativ. "Scandalizarea" Românei camuflează lipsa de consistenţă doctrinară şi de proiecte structurate a partidelor româneşti. Departe de a fi un fenomen natural, cum ar dori să îl prezinte unii, multiplicarea aberantă a scandalurilor dezvăluie o construcţie socială aparte. Pentru cei ce trăiesc cu iluzia capacităţii de gestionare a conflictelor de acest gen, scandalul este mai ales o formă de negociere publică a poziţiilor de putere şi de influenţă. Dar, odată început, acest fenomen nu se mai supune nici unei comenzi. Iar efectele sale asupra societăţii sînt devastatoare. Fără condiţii care să îl stimuleze şi să îl menţină, scandalul s-ar sufoca. Hiperbolizat la dimensiunile unei catastrofe pentru a împrumuta caracterul distructiv al cataclismelor naturale, scandalul nu este doar produsul automat al voinţei unora de a destabiliza centrii, formali sau informali, de putere, ci şi consecinţa unei situaţii problematice (corupţia şi lipsa de onestitate a politicienilor, de exemplu) ce cere răspunsuri concrete.

Mimarea politicii europene şi-a atins limitele. Etichetele occidentale aplicate partidelor româneşti nu au convins niciodată în Vest, dar acum, odată cu aderarea şi în contextul luptei anticorupţie, politicienii europeni sînt tentaţi să forţeze schimbarea. În acest sens tebuie înţelese declaraţiile socialistului Jo Leinen sau ale liberalului Chris Davis. Integrarea europeană obligă partidele româneşti la aliniere europeană. Perioada în care socialiştii europeni protejau PSD a trecut. Cînd Jo Leinen îşi exprimă speranţa că pînă la raportul Comisiei Europene din mai situaţia DNA va fi remediată, el polemizează cu colegii săi români. Căci dacă în Partidul Socialist European este acceptată autonomia partidelor naţionale, aceasta nu poate intra în contradicţie cu principiile constitutive. Mai clar chiar decît colegul său german, olandezul Jan Marinus Wiersma, coordonatorul monitorizării României pentru grupul socialist european, consideră că votul de respingere a ordonanţei DNA ar putea contribui la schimbarea echilibrului în Parlamentul European în favoarea celor ce doresc amînarea aderării ţării noastre. Şi pentru liberalul englez Chris Davis este "intolerabil" jocul politicienilor români de a scăpa de controlul justiţiei. Iar lipsa de reacţie rapidă a popularilor europeni s-ar putea datora scepticismului lor tradiţional în privinţa capacităţii României de a se reforma. Oricum, dacă în PSE şi ALDE sînt reprezentate PSD şi PNL, în PPE doar UDMR are statut de membru. PD rămîne încă observator, capacitatea sa de influenţă fiind încă redusă.

Amăgite de iluzia că decizia privind aderarea României nu depinde nici de Parlamentul European, nici de Comisie, ci de guverne, iar la acest nivel hotărîrea este deja luată, partidele româneşti s-au pripit şi şi-au dezvăluit inconsistenţa. În faţa acestei inerţii partitocratice, politicienii europeni şi-au manifestat îngrijorarea. Va fi nevoie de mai mult decît atît pentru a europeniza partidele autohtone.