Partidul providenţial

Restructurarea scenei politice româneşti îşi aşteaptă încă scenariul. Ea a fost declanşată de erodarea masivă a imaginii şi a credibilităţii partidelor politice, aşa cum au fost ele constituite acum 10-15 ani. Deşi s-au definit doctrinar, partidele noastre au fost în realitate doar vehicule electorale pentru un grup foarte restrîns de "abonaţi ai puterii", asociaţii ale unor grupuri de interese, respectiv umbrele necesare pentru înfloritoare afaceri pe spinarea resurselor de stat, bugetare sau de altă natură. Ţesătura iniţială s-a tocit, iar urzeala se vede acum cu ochiul liber. Schimbarea nu mai poate întîrzia.

Două abordări au fost puse la lucru, după buna povaţă a lui Brînzovenescu.

Unii ar vrea să nu schimbe nimic, adică să-şi păstreze "identitatea doctrinară", dar să modifice ceva, pe ici pe acolo, prin părţile esenţiale. Cum ar fi de exemplu, ieşirea din scenă a unor lideri istorici, vezi cazul Iliescu, modificarea statutelor şi a procedurilor interne de funcţionare, schimbarea raportului de forţe "centru-teritoriu", reorientarea alianţelor. PSD-ul a adoptat această manieră. Întărit de reconfirmarea apartenenţei sale la Internaţionala Socialistă, concomitent cu scoaterea din competiţie a PD-ului, partidul-stat prin excelenţă se află în căutarea formulelor interne şi de acţiune politică necesare păstrării moştenirii electorale tradiţionale: 30%. Un nucleu pe care, funcţie de conjunctură, l-a putut expanda cu 10-18 procente şi care nu s-a contractat niciodată sub cota lui 25-28%. În afara sprijinului UDMR, pe care poate conta oricînd ar fi în postura de a organiza o coaliţie de guvernare, PSD a reconsiderat serios posibilitatea formulei de "mare coaliţie". Candidatul favorit, PNL. Manevre exploratorii s-au făcut deja în această direcţie, iar valoarea lor este nu doar una de pregătire a viitorului, ci ar putea contribui decisiv la scoaterea din joc a soluţiei anticipatelor. Pe acelaşi principiu acţionează şi UDMR-ul, a cărui conducere a blocat, pînă acum cu succes, toate încercările de fracţionare a mişcării pe partide "doctrinare".

A doua abordare este cea care cere să se modifice pe ici pe acolo, dar să nu se schimbe nimic! Varianta aceasta a fost îmbrăţişată de toate partidele care au încercat să năpîrlească ideologico-doctrinar. PD-ul şi PRM-ul să se transforme în partide populare, iar PUR în partid conservator. Soluţia ar fi adus, teoretic, avantajul unei "faţade noi", care nu deranjează nimic din structura interioară. Dezavantajul este gradul mare de incertitudine cu privire la efectul pe care îl va avea noua pălărie a aceleiaşi Mării! O mai recunoaşte lumea? O mai votează? Liderii care au adoptat această variantă sînt convinşi de reuşita "lifting-ului" la care-şi supun partidele. Dar, încrederea lor afişată public cu ostentaţie, nu face altceva decît să ţină locul argumentelor care sînt sublime, dar lipsesc aproape cu desăvîrşire.

În sfîrşit, pare să mai fie şi o "a treia cale". Soluţia "Partidului Providenţial" sau, dacă preferaţi, a "Partidului pentru Preşedinte". Varianta aceasta a funcţionat cu succes atît în Rusia, în sprijinul lui Putin, cît şi în Franţa, oferindu-i lui Jacques Chirac mandatul prezidenţial şi o nesperată majoritate parlamentară. Prins între Scilla respingerii de către internaţionala social-democraţilor şi Caribda refuzului PNL de a se lăsa "fuzionat", PD-ul preşedintelui Băsescu ar putea încerca şi varianta "partidului providenţial". În consecinţă, calendarul politic se modifică radical. Alegerile anticipate ar trebui să aibă loc aproape de terminarea actualului mandat parlamentar, cu şase-opt luni înainte. Dacă pariul reuşeşte, Traian Băsescu va organiza alegerile pentru al doilea mandat pe o majoritate care-i este favorabilă. Dacă nu, se va vedea constrîns să coabiteze cu o formulă politică inertă, ori de-a dreptul ostilă. În acest context, obiectivul politic al Preşedintelui nu este nici reuşita re-colorării populare a democraţilor, nici organizarea anticipatelor pînă în toamnă, ci transformarea rapidă a PD-ului, oricum se va chema el, într-un partid de cadre, controlînd pîrghiile şi resursele administraţiei, capabil să livreze simultan, o majoritate parlamentară şi un nou mandat prezidenţial.