Pătratul fără unghiuri drepte

Ştiu, aşa ceva nu există, cel puţin nu în geometria euclidiană. De îndată ce unul dintre unghiurile drepte, dintre două laturi, este modificat, plus sau minus, pătratul nu se mai închide. Devine o altă figură geometrică. Unii spun, mai urîtă. Alţii văd, în schimb, alterarea stabilităţii.

Stabilitatea în arta reuşitei politice se bazează şi ea tot pe un pătrat. Adică pe îmbinarea perfectă, în unghiuri drepte, a patru elemente: sprijinul nucleului electoral de bază, sprijinul partidului care asigură suportul politic, încrederea în sine, ca lider, şi hotărîrea de-a înfrunta adversarul principal în bătălia decisivă.

Pentru prima dată de la începutul ascensiunii sale politice, care l-a purtat dintr-o funcţie ministerială în alta, pentru a-l ridica în scaunul Primăriei Bucureştilor şi de acolo în jilţul de la Cotroceni, pătratul stabilităţii politice, pe care s-a sprijinit succesul lui Traian Băsescu, nu mai are unghiurile drepte. Oricum ai încerca să îmbini cei patru vectori, ei nu mai "cad drept", nu se mai sprijină unul pe celălalt, în mod necondiţionat, cu toate resursele.

Chiar dacă nucleul electoral de bază al lui Traian Băsescu nu s-a redus considerabil, o reducere a ariei electorale de sprijin, pentru Traian Băsescu, este deja evidentă şi constantă, în sondajele ultimelor luni. Chiar dacă nu este dramatică, căderea a fost suficientă pentru a influenţa toate celelalte componente ale formulei de succes. Aparent, această dinamică nu a deteriorat relaţiile liderului de la Cotroceni cu partidul său. Cu siguranţă a modificat, însă, unghiul sub care cei doi vectori se întîlnesc. Dinamica PD-L este supusă tot mai puternic regulilor şi consecinţelor guvernării, pe care şi-a asumat-o, la cel mai înalt nivel, prin persoana Preşedintelui şi a Primului Ministru, în timp ce dinamica prezidenţială, din perspectiva candidaturii la un nou mandat, încearcă să se "elibereze" de implicarea directă şi de rezultatele guvernării. Ceea ce era altădată un unghi perfect, acum este unul mai degrabă obtuz, cu tendinţa ca cei doi vectori să devină paraleli. Este motivul pentru care, recent, discursul prezidenţial a introdus o inovaţie masivă. Nu guvernarea este criteriul său de performanţă, ci criza, mai precis dinamica ei şi consecinţele asupra populaţiei! Ca şi cînd acestea ar fi independente de guvernare!!! Pe măsură ce Preşedintele şi-a luat distanţă unghiulară faţă de PD-L şi formula sa de guvernare cu PSD, maşinăria partidului, care depinde de baronii puterii, locale şi centrale, a început să slăbească sprijinul pentru Traian Băsescu. Chiar dacă mascate, ori ascunse de ochii publicului, disensiunile, divergenţele şi mai ales soluţiile diferite care sunt luate în considerare pentru viitorul imediat al guvernării fac din PD-L un motor defazat, cu două pistoane: unul prezidenţial şi altul pe cont propriu. Niciun mecanism nu rezistă prea mult la regimul de "trepidaţii" pe care-l creează un asemenea angrenaj disfuncţional.

Încrederea în sine, în capacităţile sale de lider a fost, de departe, unul dintre atuurile cele mai preţioase ale omului politic Traian Băsescu. Ea l-a susţinut atunci cînd a luat PD-ul din mîna slabă a liderului său "istoric", pentru a-l reinventa pe eşichierul politic, atît organizatoric, cît şi ideologic. Aceeaşi încredere masivă în sine, ca lider, i-a dat lui Traian Băsescu puterea şi soluţia de-a întoarce pur şi simplu rezultatele alegerilor, dislocînd din poziţiile puterii, la începutul mandatului de cooperare cu liberalii, mamutul inerţial care era PSD-ul. Un gest comparabil cu oricare dintre muncile herculeene! Expresia directă a acestei, aparent, inepuizabile încrederi în sine, a fost ofensiva fără pauze a Preşedintelui jucător pe tot terenul politicii româneşti, în ultimii patru ani. Pentru prima dată, însă, tocmai în pragul alegerilor pentru un nou mandat, Traian Băsescu îmbrăţişează o postură defensivă! Are, dintr-o dată, îndoieli cu privire la viitoarea sa candidatură. Chiar dacă sunt jucate, faptul rămîne: a preferat o postură defensivă uneia ofensive. În loc să se pregătească pentru dezlănţuirea bătăliei finale, de care depinde mandatul său, Preşedintele ne dezvăluie slăbiciunile sale - nu ştie dacă mai poate suporta vicisitudinile mandatului la Cotroceni! Dacă merită să mai suporte atitudinea ostilă, a unora sau altora, manifestată prin presă, faţă de persoana sa şi faţă de membri ai familiei sale. În locul liderului gen "Nică fără frică", dintr-o dată avem un nou personaj prezidenţial, ros de îndoieli şi dileme, care pune funcţia prezidenţială în cumpănă cu considerente personale. E uman, o să spuneţi. Este, dar tot atît de detrimental pentru liderul politic.

În sfîrşit, hotărîrea de-a înfrunta inamicul principal într-o bătălie decisivă pare să se fi estompat. Mai întîi prin refuzul de-a acorda vreunuia dintre contracandidaţii săi oficiali la prezidenţiale statutul de oponent. Preşedintele şi-a ales, cu falsă superioritate, un alt opozant, criza economică. Dacă boala nu ucide pacientul, candidează, dacă-i pune viaţa în pericol, dă bir cu fugiţii! Nici în coşmarurile cele mai oribile, susţinătorii politici ai lui Traian Băsescu nu aveau cum să contemple o asemenea abordare din partea celui de la care aşteptau strigătul de îmbărbătare pentru bătălia finală. Încă o dată, chiar dacă este jucată, această abordare trădează slăbiciuni care transformă dramatic profilul personajului politic şi al candidatul la Preşedinţie, Traian Băsescu. Iar transformarea nu-i este deloc favorabilă. Dimpotrivă, merge cu totul împotriva atuurilor care i-au asigurat pînă acum succesul. Ceva în pătratul de bază s-a mutat, ori a fost mutat din unghiul drept.