Patriciu acuză: documente sustrase de la PNA au ajuns la concurenţii săi

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 noiembrie 2005

După scandalul intens mediatizat referitor la manipularea pieţei de capital o dată cu listarea companiei "Rompetrol Rafinare" Constanţa şi alte evenimente care îl aveau în vizor pe Dinu Patriciu, conducerea "Rompetrol" pare că este încolţită din toate părţile. Reprezentanţii companiei au anunţat ieri că vor depune o plîngere penală pentru tragerea la răspundere a persoanelor care au pus la dispoziţia unui concurent al rafinăriei "Petromidia", în cadrul unui proces civil, documente confidenţiale din dosarul de cercetare "Petromidia".

Dinu Patriciu, preşedintele "Rompetrol Rafinare" afirmă: "Cerem cu tărie o investigaţie imediată şi completă a modului în care un document intern de la PNA, produs de procurorul Adriana Cristescu, a ajuns în posesia < Faber >, ca şi cercetarea altor legături ar mai exista între autorităţile de anchetă şi < Faber >".

Hotărîrea a fost luată după ce, compania "Rompetrol Rafinare" a primit o cerere de chemare în judecată din partea firmei "Faber Invest & Trade" - a unsprezecea în intervalul 2004-2005 - la care au fost anexate documente cu statut de secret de serviciu, cum ar fi copia contractului de privatizare a rafinăriei "Petromidia" şi cea a unui document purtînd antetul PNA. La aceste documente, reprezentanţii "Rompetrol" nu au avut acces, menţionează preşedintele rafinăriei.

Este vorba de un material referitor la privatizarea rafinăriilor "Vega" şi "Petromidia", purtînd antetul Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul PNA, şi care o desemnează ca semnatar pe doamna procuror Adriana Cristescu.

Dinu Patriciu declară: "Documentele secrete din dosarele penale sînt confidenţiale faţă de persoanele cercetate, ce ar trebui informate cu privire la învinuire şi probele acesteia, dar sînt puse la dispoziţia adversarilor economici şi politici".

Cererile reprezentanţilor companiei adresate Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul PNA să aibă acces la conţinutul dosarului de urmărire penală şi comunicarea actelor de urmărire penală, inclusiv a acestui document, au eşuat, deşi aveau la bază prevederile Codului român de procedură penală, se arată într-un comunicat al "Rompetrol".

Reprezentanţii societăţii "Rompetrol Rafinare" precizează: "Conducerea < Rompetrol > va acţiona în judecată şi firma < Faber Invest & Trade Inc. >, ca urmare a încercărilor repetate ale acesteia de a bloca procesul decizional şi activitatea rafinăriei < Petromidia >".

Adrianei Cristescu reprezentantul grupului petrolier îi acordă prezumţia de nevinovăţie, dar doreşte să înţeleagă cum au fost sustrase astfel de documente confidenţiale.

"Faber" cere în instanţă constatarea nulităţii absolute a contractului de privatizare a rafinăriei "Petromidia". Alături de "Rompetrol Rafinare" sînt chemate în judecată societatea holding olandeză "Rompetrol Group BV" şi "Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului".

Tot ieri, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Departamentul Naţional Anticorupţie a precizat că "în arhiva Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul DNA, nu se găseşte documentul prezentat la conferinţa de presă, în forma respectivă, fapt ce denotă că nu a fost pus la dispoziţia unor terţe persoane de către angajaţii DNA".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb