Paza de Coastă spaniolă a anunţat că a salvat din Mediterana 600 de migranţi într-o zi

A.I.
Internaţional / 17 august 2017

(Sursa foto: captură Youtube)

(Sursa foto: captură Youtube)

Reprezentanţii Pazei de Coastă spaniolă au declarat că au salvat 600 de migranţi care voiau să ajungă din Maroc, într-o perioadă de 24 de ore, pe fondul unei creşteri a numărului sosirilor de migranţi, transmite BBC News.

Migranţii salvaţi au fost în 15 nave, inclusiv vapoare de vânătoare şi jet de schi şi au inclus 35 de copii şi un bebeluş.

Conform ONU, peste 9000 de persoane au ajuns în Spania până în prezent în acest an - de trei ori mai mult decât în anul precedent.

Se crede că peste 120 de persoane s-au înecat încercând trecerea.

Această creştere înseamnă că Spania ar putea devansa Grecia în 2017 în ceea ce priveşte numărul de migranţi care ajung pe mare, precizează Orgaizaţia Internaţională pentru Migraţie a ONU (OIM).

Cei mai mulţi navighează în strâmtoarea de 12 kilometri (Gibraltar), alegând bărci ieftine, de dimensiuni reduse, fără motoare care să le permită să ocolească reţelele de trafic de persoane şi taxele.

Unii migranţi folosesc mijloacele de comunicare socială pentru a contacta autorităţile spaniole şi le informează despre locaţia lor după ce se află în apele teritoriale.

Un număr mult mai mare - aproximativ 100.000 - au trecut din Libia în Italia de la începutul anului. OIM declară că 2.242 de persoane au murit pe acea cale.

În iunie, aproximativ 5000 de persoane au fost salvate într-o singură zi în Marea Mediterană din Libia, au afirmat gărzile italiene de coastă.

Numărul de migranţi care sosesc în Spania pe cale maritimă nu îi include pe cei care intră în enclavele spaniole din Ceuta şi Melilla în Africa de Nord, care sunt singurele graniţe terestre ale UE cu Africa.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb