PD cere PSD şi PNL să spună dacă susţin proiectul de vot uninominal al Pro Democraţiei

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 24 iulie 2007

PD cere PSD şi PNL să spună dacă susţin proiectul de vot uninominal al Pro Democraţiei

Partidul Democrat (PD) le cere lui Mircea Geoană şi lui Călin Popescu-Tăriceanu, în calitatea de preşedinţi ai PSD, respectiv, PNL, să precizeze public dacă susţin proiectul de vot uninominal în varianta Pro Democraţia, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Partidului Democrat, Emil Boc. Emil Boc a afirmat că, spre deosebire de cele două partide amintite, PD nu inventează tertipuri procedurale, politice sau administrative pentru a bloca apariţia legii privind votul uninominal.

Liderul democrat a spus că, dacă până la începutul sesiunii parlamentare, Comisia de elaborare a Codului electoral nu va reuşi să adopte această lege, PD va solicita şefului statului să iniţieze un referendum pe această temă, pentru ca votul uninominal "să fie impus cu forţa". Emil Boc a precizat că, pentru democraţi, proiectul legii votului uninominal nu reprezintă un joc de imagine, promovarea acestuia ţinând de respectarea cuvântului dat.

Ca atare, democraţii aşteaptă responsabilitate din partea lui Mircea Geoană şi a lui Călin Popescu-Tăriceanu în această sesiune, "Una spune domnul Geoană la televiziuni, alta spun domnul deputat Stanciu şi domnul deputat Nicolicea în comisie. Cine are în ultima instanţă autoritate în PSD?", s-a întrebat, retoric, Emil Boc.

Potrivit acestuia, retragerea lui Victor Ponta din Comisia de cod electoral ar trebui să dea de gândit atât lui Mircea Geoană, cât şi colegilor săi din PSD. La rândul său, secretarul general al PD, Vasile Blaga, a declarat că, "atunci când nu vrei să faci ceva, supralicitezi, cum este cazul domnului Geoană şi al PSD". Vasile Blaga s-a referit, în context, la un proiect de lege susţinut de PSD cu privire la introducerea votului uninominal pentru alegerea preşedinţilor Consiliilor Judeţene, despre care a spus că este absolut neconstituţional. Liderul democrat a mai arătat că inclusiv Mircea Geoană ştie că acest proiect de lege nu poate fi promovat.

Cristian Diaconescu (PSD): PD să spună de ce nu a dorit varianta radicală a votului uninominal

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, citat de Rompres, în replică la afirmaţiile preşedintelui PD, Emil Boc, că democraţii sunt cei care trebuie să clarifice "de ce nu au vrut varianta radicală a votului uninominal şi de ce nu doresc introducerea acestuia la euroalegeri". "Nu văd ce clarificări doreşte de la PSD domnul Emil Boc. Lucrurile se discută în Comisia pentru elaborarea Codului electoral, urmând să vedem, ulterior, în Parlament, la ce formulă vom ajunge", a afirmat Diaconescu.

Vicepreşedintele PSD a spus că Emil Boc nu face altceva decât "o retorică demagogică": "Nu e îndrituit să iasă cu astfel de mesaje şi, oricum, ele nu vor ajuta nici la clarificarea lucrurilor în privinţa votului uninominal, nici la clarificarea poziţiilor partidelor". La rândul său, deputatul PSD Anghel Stanciu, membru în Comisia pentru elaborarea Codului electoral, a declarat, luni, că "îl somează" pe Emil Boc să recunoscă public faptul că proiectul asumat de Pro Democraţia nu reprezintă votul uninominal. "PSD vrea un vot uninominal real, cum vrea poporul, nu acest carcalete de proiect al Pro Democraţia", a afirmat Stanciu şi a adăugat că preşedintele PSD, Mircea Geoană, i-a cerut public preşedintelui Băsescu să clarifice ce fel de vot uninominal doreşte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb