PD nu este împotriva majorării pensiilor, dar vrea ca pensionarii să nu fie păcăliţi

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 10 iulie 2007

Partidul Democrat (PD) nu este împotriva majorării pensiilor, însă vrea să ştie de unde va lua Guvernul banii necesari. "PD nu este împotriva majorării pensiilor. (...) Urmărim cu foarte multă atenţie ca pensionarii să nu fie păcăliţi, pentru că încă nu avem o construcţie a bugetului pe 2008, nu ştim resursele Guvernului", a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu. La rândul său, secretarul general al PD, Vasile Blaga, a afirmat că nu doreşte ca România să ajungă în situaţia Ungariei, ţară unde deficitul a crescut cu 10%. Potrivit acestuia, trebuie urmărit modul în care Executivul este capabil să aloce resursele, precizând că minis­trul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a spus că nu se poate garanta aplicarea legii din 2009. Adriean Videanu a spus că PD nu a solicitat în Parlament, în momentul votării legii, precizarea resurselor pentru că nu era momentul. El a precizat că momentul alocării resurselor se face odată cu depunerea bugetului, adică în 10 octombrie.

Vasile Blaga a adăugat că, la momentul discutării proiectului, în comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, ministrul Finanţelor şi cel al Muncii nu au prezentat resursele. Adriean Videanu a revenit şi a explicat că şi miniştrii s-au contrazis, "o dată au spus că nu au resurse", apoi, când s-a votat legea, au afirmat că există posibilitate de finanţare. Problematica măririi punctului de pensie a reprezentat un subiect de dis­pută între preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu. Cu toate că şi preşedintele, şi premierul au declarat că doresc să mărească pensiile, Traian Băsescu i-a cerut Guvernului să-i prezinte clar cum va fi finanţată această creştere pentru a nu se ajunge, ulterior, la blocarea întregului fond de pensii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb