PD şi PSD fac front comun împotriva privatizării Loteriei

Cătălin Bălan
Ziarul BURSA #Politică / 3 aprilie 2006

În contextul în care Senatul a aprobat strategia de privatizare a Loteriei Române şi a Imprimeriei Naţionale, şi urmează acum să fie aprobată şi de Camera Deputaţilor, vocile care contestă cel mai vehement acest proiect vin din partea PD şi PSD.

Strategia de privatizare a Loteriei Române şi Imprimeriei Naţionale presupune transferul a 20% din acţiunile fiecăreia dintre cele două companii naţionale către Fondul Proprietatea, iar cîte 5% din acţiuni să fie tranzacţionate la Bursa de Valori. Alte şapte procente din acţiuni vor fi distribuite către salariaţii şi foştii salariaţi ai celor două societăţi şi către consiliile de administraţie ale acestora, prin negociere directă, fără selecţie de oferte. Statul rămîne acţionar principal, cu 68% din acţiuni.

Senatorul PD, Marius Marines-cu, nu este de acord cu strategia propusă considerînd că avem de-a face cu o "privatizare mascată", deoarece "dacă acest capital nu mai aparţine statului firmele private care vor lua acţiuni vor face ca aceste cîştiguri să intre în buzunarele unor grupuri de interese". Din acest motiv "vom trece de la un monopol de stat la un monopol privat".

Marius Marinescu ne-a mai spus că "în toate ţările din UE, există o Loterie cu capital de stat, deşi au fost înfiinţate şi loterii private", amintind că "încă din 1906, Carol I a înfiinţat Loteria ca monopol de stat".

Senatorul democrat susţine că 30% din populaţia ţării joacă la Loterie, iar "banii care vin la loterie sînt deja impozitaţi" şi din acest motiv "nu trebuie să ne jucăm cu norocul şi cu banii oamenilor, iar profitul trebuie să fie investit în proiecte sociale".

În plus, domnia sa nu agreează nici actuala conducere a Loteriei Naţionale, despre care afirmă că "nu este în regulă", deşi "Nicolae Cristea care a condus Loteria 14 ani şi a săvîrşit acte de corupţie" a fost schimbat din funcţie. Actualul şef al Loteriei, Liliana Ghervasuc, este contestat de Marius Marinescu din pricina faptului că "este membră a Partidului Conservator", în timp ce "Copos este cercetat pentru corupţie" în dosarul privind negocierea directă cu Loteria Română a spaţiilor comerciale ale omului de afaceri. Senatorul PD consideră că "Gheorghe Copos trebuia să se autosuspende din funcţia de vicepremier pentru că este cercetat de DNA care este chiar în sub-ordinea Guvernului", adău-gînd că "este ca şi cînd generalul e anchetat de soldat, aici fiind vorba de o incompatibilitate morală". Domnia sa crede că "putem vorbi de privatizare după ce vedem raportul ANAF şi DNA în privinţa lui Copos".

Pe de altă parte, Mihai Tănăses-cu, deputat PSD, ne-a declarat că "nu ştim ce face Marinescu însă considerăm că Loteria şi Imprimeria nu trebuie să aparţină Fondului Proprietatea şi să fie lis-tate acţiunile lor pe Bursă". Domnia sa crede că "prin listarea celor 5% din acţiuni pe Bursă se face un transfer de resurse publice către firme private", amintind că "aceste companii nu au nevoie să atragă bani de pe piaţa de capital sau să îşi majoreze capitalul social pentru că sînt profitabile oricum".

Mihai Tănăsescu a spus: "Nu o cunosc pe Liliana Ghervasuc şi mi-e greu să o calific, însă sper să conducă Loteria la fel de bine cum a făcut-o Nicolae Cris-tea", amintind că cifra de afaceri a Loteriei a crescut în fiecare an şi, implicit, a plătit şi un impozit mai mare în perioada conducerii anterioare.

"Locuinţele sociale şi sălile de sport au fost construite şi pentru că au crescut veniturile la buget datorită Loteriei", a apreciat Mihai Tănăsescu, adăugînd că "numirea Lilianei Ghervasuc face parte din jocurile cvartetului portocaliu şi sînt o urmare a trocului politic din 2005".

După acest episod putem spune că deciziile Executivului au parte de o dublă opoziţie: cea tradiţională a PSD şi cea nonconformistă a PD, adică a Executivului însuşi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb