PDL a depus la Curtea Constituţională noua sesizare privind Statutul parlamentarilor

Ziarul BURSA #Politică / 22 martie 2013

PDL a depus la Curtea Constituţională noua sesizare privind Statutul parlamentarilor

PDL a depus, ieri, la Curtea Constituţională, o nouă sesizare prin care solicită controlul de constituţionalitate asupra ultimei forme a Statutului deputaţilor şi senatorilor, adoptată miercuri de plenul comun al Parlamentului. PDL susţine, în noua sesizare, că unele dintre prevederile cuprinse în ultima formă a Statutului parlamentarilor, reexaminată de Parlament ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale care a admis primele obiecţii de neconstituţionalitate, sunt încă neconstituţionale.

Potrivit sesizării PDL, prin punerea de acord a Statutului parlamentarilor cu obiecţiile de neconstituţionalitate ridicate de Curte după prima sesizare, Parlamentul a menţinut soluţia sancţionării disciplinare pentru parlamentarii aflat în conflict de interese, reducând doar pedeapsa de la şase luni la o lună.

"Reducerea perioadei de sancţionare la o lună nu face ca textul astfel adoptat să fie constituţional, pentru că împiedicarea neconstituţională a exercitării mandatului există indiferent dacă această perioadă este de şase luni sau de o lună", se menţionează în noua sesizare depusă de PDL, citată de Mediafax.

Mai mult, PDL menţionează în cadrul sesizării faptul că Parlamentul nu a pus de acord textul Statutului cu decizia Curţii Constituţionale, încălcând astfel prevederi exprese ale Constituţiei.

PDL mai arată că unele dispoziţii din ultima formă a Statutului parlamentarilor, adoptată miercuri de Parlament, au fost introduse după ce Curtea a stabilit că acestea sunt neconstituţionale, referirea fiind făcută cu privire la menţionea abrogării oricăror prevederi legislative contrare textului proiectului de lege.

PDL susţine totodată că implicaţiile aplicării unei astfel de prevederi nu pot fi cunoscute în acest moment pentru că organul consultativ de specialitate al Parlamentului, respectiv Consiliul Legislativ, nu a fost consultat iniţial, ci ulterior.

În acest sens, PDL apreciază că introducerea prevederii în cauză depăşeşte limitele cererii de reexaminare.

Plenul reunit al celor două Camere a adoptat, miercuri, cu 360 de voturi "pentru" şi 38 "împotrivă", Statutul deputaţilor şi senatorilor, în forma stabilită de Comisiile juridice şi de Statut, legea fiind reexaminată ca urmare a deciziei din 27 februarie a Curţii Constituţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb