PE consideră că trebuie limitate atribuţiile Comisiei în privinţa acordurilor bilaterale de investiţii

F.A.
Comunicate de presă / 12 mai 2011

Parlamentul European (PE) a aprobat marţi, 10 mai, un raport privind propunerea de Regulament iniţiată de Comisia Europeană în legătură cu acordurile bilaterale de investiţii încheiate între state membre şi ţări terţe, propunând limitarea autorităţii Comisiei în privinţa acestor acorduri, arată un comunicat remis redacţiei.

PE a votat, în primă lectură, cu 345 de voturi "pentru", 246 "împotrivă" şi 14 abţineri, raportul elaborat de Carl Schlyter (Greens/EFA, SV) referitor la propunerea de Regulament de stabilire a unor dispoziţii tranzitorii pentru acordurile bilaterale de investiţii încheiate între state membre şi ţări terţe. Poziţia Parlamentului European a vizat, în special, două serii de amendamente cu privire la introducerea unui calendar pentru perioada de tranziţie şi precizarea condiţiilor în care o autorizare poate fi refuzată.

În acest context, eurodeputaţii au restrâns drepturile propuse de Regulament, potrivit cărora COM ar fi putut să revizuiască toate acordurile bilaterale de investiţii naţionale şi să retragă autorizaţii în cazuri justificate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930