PE FONDUL CRIZEI DE LICHIDITĂŢI, Grecia ar putea naţionaliza băncile şi şi-ar putea crea o nouă monedă

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 aprilie 2015

Foto: Guvernul Greciei

Foto: Guvernul Greciei

Tsipras se întâlneşte cu Putin la Moscova pe 8 aprilie

Deşi Atena cere, zona euro nu-i dă bani Greciei înaintea reformelor

Atena le-a trimis creditorilor o nouă listă cu reforme

Barroso: "Guvernul elen le-a făcut alegătorilor promisiuni total nerealiste"

------

Adjunctul ministrului elen de Finanţe: "Ţara este pregătită să plătească în 9 aprilie tranşa de 450 milioane de euro către FMI"

Actualizare 16:22

Guvernul Greciei ar fi gata să naţionalizeze băncile din ţară şi să creeze o nouă monedă, cu care să-şi plătească facturile, în cazul în care ţările din zona euro vor continua să interzică Atenei renunţarea la măsurile de austeritate, scrie The Independent, citând surse oficiale.

Mai mult, Syriza (partidul de extremă stângă care domină coaliţia guvernamentală) ar putea decide să nu-i mai plătească Fondului Monetar Internaţional (FMI) tranşa programată pentru săptămâna viitoare (conform acordului de bailout), ca să le poată plăti bugetarilor salarii şi alte beneficii.

Un oficial de rang înalt a declarat: "Suntem un guvern de stânga. Dacă trebuie să alegem între incapacitatea de plată către FMI şi cea către propriul nostru popor, nu este ceva care să solicite prea mult gândirea. Am putea fi nevoiţi să nu ne mai plătim datoriile către FMI. Asta va provoca turbulenţe pe pieţe, iar ceasul va începe să bată mult mai rapid".

Oficialul a adăugat: "Ei vor să ne supună ritualului de umilire şi să ne sechestreze cu forţa. Încearcă să ne pună într-o poziţie din care va trebui fie să ne declarăm incapacitatea de plată în faţa poporului, fie să semnăm o înţelegere toxică pentru noi, din punct de vedere politic. Dacă acesta este obiectivul lor, va trebui să se descurce fără noi".

În schimb, Dimitris Mardas, adjunctul ministrului elen de Finanţe a afirmat că Grecia va plăti la timp tranşa de împrumut de 450 milioane de euro (489 milioane de dolari) către FMI, programată pentru 9 aprilie, transmite Reuters.

"Facem tot posibilul să ne achităm obligaţiile. Suntem pregătiţi să plătim în 9 aprilie", a declarat Dimitris Mardas la postul elen de televiziune Skai TV. Oficialul a dat asigurări că veniturile statului în martie au depăşit aşteptările şi a adăugat că se înregistrează progrese în negocierile cu creditorii internaţionali (Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană).

Surse au declarat, pentru The Telegraph, că lucrează la un plan de urgenţă, în cazul în care negocierile cu creditorii eşuează.

"Vom închide băncile şi le vom naţionalizara, apoi vom emite IOU (obligaţiuni guvernamentale - "I owe you"), dacă este necesar, şi ştim toţi ce înseamnă asta. Ceea ce nu vom face este să fim un protectorat al Uniunii Europene", a menţionat sursa.

IOU-urile vor fi, în mod esenţial, o nouă formă de monedă, comentează The Telegraph. Draghma grecească a fost înlocuită de euro în mod formal în 2002, după ce o rată de schimb a fost stabilită cu doi ani înainte. Economiştii au sugerat revenirea la drahmă.

Un oficial, precizează The Telegraph, a precizat că se încearcă, de către creditorii din zona euro, înlăturarea Syriza.

"Vor să ne impună restricţii de capital şi să provoace o colapsare a creditării până când guvernul devine atât de nepopular încât se prăbuşeşte", a spus acesta. "Vor să facă din noi un exemplu şi să demonstreze astfel că niciun guvern din zona euro nu are dreptul să gândească de unul singur. Ei chiar nu cred că noi îi vom părăsi sau că poporul grec ne va sprijini, dar sunt în eroare în ambele cazuri", a adăugat acesta.

(Elena Deacu)

---

Actualizare 09:04 Tsipras se întâlneşte cu Putin la Moscova pe 8 aprilie

Premierul grec Alexis Tsipras se va întâlni, pe 8 aprilie, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin, scrie Reuters, citând un oficial elen. Anunţul a provocat speculaţii în legătură cu o reorientare a Greciei către Rusia pentru ajutor financiar (chiar dacă Atena respinge ideea), mai ales în contextul crizei de lichidităţi cu care se confruntă statul balcanic.

Anterior, Putin îl invitase pe Tsipras la Moscova pe 9 mai, în prima vizită oficială a prim-ministrului elen, potrivit unui anunţ făcut de guvernul Greciei. Deocamdată, nu este clar dacă evenimentul de pe 8 aprilie reprezintă o devansare a celui programat pentru luna viitoare.

Încă din primele zile după învestire, executivul condus de Alexis Tsipras a stârnit antipatii printre partenerii europeni, după ce oficialii de la Atena sugeraseră că ţara lor ar putea să nu sprijine politica UE faţă de Rusia.

(Valentin Busuioc)

---

Grecia şi-a informat creditorii că va rămâne fără lichidităţi la data de 9 aprilie, făcând un apel la deblocarea tranşei de împrumut înaintea acceptării, de către aceştia, a reformelor propuse, însă solicitarea a fost respinsă, conform unor surse citate de presa străină.

Acestea afirmă că apelul a fost lansat de Atena în cadrul unei teleconferinţe a viceminiştrilor de finanţe din zona euro, care s-a desfăşurat miercuri şi a urmărit să afle cum se poziţionează Atena faţă de condiţiile de deblocare a sprijinului financiar.

Apelul Greciei este un ecou al remarcilor făcute de ministrul de interne de la Atena, Nikos Voutsis, care spunea că ţara va trebui să aleagă dacă rambursează 450 de milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), la data de 9 aprilie, sau plăteşte salariile şi pensiile. Acesta a menţionat că autorităţile vor alege să plătească salariile şi pensiile, însă, ulterior, un purtător de cuvânt al guvernului a negat că Grecia va rata plata către FMI.

Grecia le-a trimis miercuri, oficialilor din zona euro, o nouă listă de reforme, încercând astfel să deblocheze tranşa de 7,2 miliarde de euro din împrumutul acordat în 2010 de creditorii externi. Conform estimărilor guvernului de la Atena, aceste măsuri vor aduce 6 miliarde de euro la bugetul de stat, în 2015.

Reformele propuse de guvernul grec se bazează pe lupta împotriva evaziunii fiscale, potrivit presei internaţionale.

Guvernul de la Atena plănuieşte să obţină 875 de milioane de euro din auditarea transferurilor din conturi offshore şi 600 de milioane de euro din modificarea regulamentului loteriei naţionale astfel încât să-i determine pe consumatori să ceară bonuri fiscale.

În plus, documentul notează că Atena se angajează să onoreze toate contractele şi procedurile de privatizare începute deja. Celelalte privatizări vor fi analizate "fiecare în parte" şi ar urma să genereze 1,5 miliarde de euro la bugetul de stat, mai puţin decât prevedea acordul din 2010, respectiv 2,2 miliarde de euro.

Grecia le-a trimis creditorilor varianta anterioară a listei de reforme săptămâna trecută, însă autorităţile din zona euro au considerat că propunerile prezentate de guvernul de la Atena nu conţin suficiente detalii. Negocierile dintre oficialii greci şi cei ai zonei euro s-au încheiat marţi, fără succes, iar reprezentanţii creditorilor externi au cerut mai multă cooperare din partea Greciei.

Oficialii UE nu cred că vor ajunge la o nouă înţelegere cu guvernul elen înainte de 24 aprilie, când este programată o întâlnire a miniştrilor de finanţe din regiune.

Barroso: "Administraţia de la Atena nu are experienţă"

Guvernul grec le-a făcut "promisiuni total nerealiste votanţilor, pe care nu le poate respecta acum", spune fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. În opinia sa, administraţia de la Atena, condusă de Alexis Tsipras, nu are experienţă.

"Cererile Greciei sunt complet neacceptabile pentru alte ţări. Nu este de ajutor ca Grecia să atace ţările care încearcă să o ajute", afirmă Barroso, citat de BBC.

Barroso a subliniat: "Trebuie să ne amintim că există ţări mai sărace care împrumută bani Greciei, astfel că propunerea reducerii datoriei acestei ţări nu va fi aceptată de partenerii săi".

Fostul şef al Comisiei Europene îndeamnă Grecia să fie responsabilă şi să implementeze reforme structurale, care sunt acum cele mai importante pentru ţară.

"Nu Germania sau alt stat membru al UE au creat probleme în Grecia. Problemele din Grecia sunt structurale", mai susţine Barroso, menţionând că ieşirea Greciei din zona euro ar avea consecinţe "negative", însă crede că acum ar produce mai puţine pagube pe pieţele financiare decât ar fi produs cu câţiva ani în urmă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Astept sa execute fmi Grecia. Se muta capitala de la Atena la ??? Fmi are armata cum si-o anexeaza?

    Sau se tiparesc euroi, nu e prima data. 

    Seva adeveri zicala 'Buturuga mica rastoarna carul mare"? 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb