Peer Gebauer: Parteneriatul România-Germania este mai important ca niciodată

A.B.
Internaţional / 20 februarie

Sursa foto: X

Sursa foto: X

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a subliniat joi, cu ocazia recepţiei care a marcat 145 de ani de relaţii diplomatice între România şi Germania, că parteneriatul dintre cele două ţări nu a fost niciodată mai important decât în prezent, potrivit Agerpres.

"Prietenia dintre Germania şi România reprezintă un exemplu excelent de cooperare diplomatică şi valori comune în Europa. Cele două ţări sunt strâns conectate prin parteneriatele din cadrul UE, NATO, Consiliul Europei, OSCE şi multe alte organizaţii internaţionale. De asemenea, prietenia noastră se bazează pe legăturile istorice create de prezenţa de secole a minorităţii germane în România. Privind înapoi la 145 de ani de relaţii diplomatice, suntem animaţi de sentimente de apropiere, recunoştinţă şi prietenie. Este însă esenţial să înţelegem că acest parteneriat nu a fost niciodată mai important decât acum. Doar împreună, alături de România şi partenerii noştri europeni şi transatlantici, putem face faţă provocărilor actuale", a afirmat diplomatul german.

La eveniment a participat şi premierul Marcel Ciolacu, care a menţionat că România şi Germania împărtăşesc aceleaşi valori fundamentale ale Uniunii Europene: "promovarea păcii, securităţii şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale."

Şeful diplomaţiei române, Emil Hurezeanu, a subliniat că relaţiile bilaterale sunt caracterizate astăzi de o "cooperare excelentă" în domenii precum politica, economia, cultura şi legăturile interumane. "În ultimele decenii, relaţiile româno-germane au fost într-o continuă expansiune, dobândind o semnificaţie strategică. În prezent, prietenia dintre România şi Germania reprezintă un pilon de stabilitate şi predictibilitate. Sunt încrezător că relaţiile noastre vor continua să se dezvolte şi să aducă beneficii ambelor ţări şi cetăţenilor lor", a declarat ambasadoarea României în Germania, Adriana Stănescu.

România şi Germania au început oficial relaţiile diplomatice pe 20 februarie 1880, iar Ambasada Germaniei la Bucureşti a fost deschisă la scurt timp după aceea.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Trebuie sa te gindesti ce mare oportunitate ofera situatia actuala conducatorilor din Romania de a ramine vesnic in istoria tuturor romanilor daca au genialitatea de a intelege rapid viitorul .

    Din ceea ce vedem ,ca oferta electorala, imi pare cum doar Crin Antonescu poate profita si pune Romania in viitor .Trebuie sa ne gindim ce mare oportunitate ofera situatia actuala conducatorilor din Romania de a ramine vesnic in istoria tuturor romanilor daca au genialitatea de a intelege rapid viitorul si cine poate face asta .Nicusor Dan este cu mult prea modest in a cunoaste ceea ce putem numi gama larga de cunostinte istorice si politice.Victor Ponta inca nu are maturitatea necesara .Elena Lasconi este depasita de evenimente .Calin Georgescu , in afara faptului ca iese din discutie , neavind acceptul CCR, a ramas agatat intr-un populism ireal care nu mai este de actualitate . Timpurile ii depasesc competentele iar evenimentele nu il mai ajuta .Altele sunt acum prioritatile poporul roman .Acum suntem intre ciocan si nicovala moment in care populistii cad in anonimat mai ales ca forteaza pe linga relatia cu Rusia si pe cea cu trumpisti .Urmatoarele sondaje ne vor arata o alta realitate .Crin Antonescu ne-a zis deja .Nu mai pot fi schimbat . 

    numai iubire!! Rhein..iubire, tată!

    si in '40 tot asa important a fost. cand stalin ne-a luat cernautiul tot nemtii ne-au garantat de ne-am rupt.

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb